Încă două zile de caniculă, apoi vin ploile, care aduc răcorirea mult așteptată la început de septembri, relevă prognoza pe două săptămâni (28 august-10 septembrie), publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Vezi la finalul articolului graficele cu temperaturi, în fiecare zi și noapte.
Marți, canicula se restrânge spre estul țării, pentru ca de miercuri de la ora 2.00 să înceapă ploile, mai întâi în sud-vest.
Cod Portocaliu și Galben de caniculă, „asezonate” cu un Cod Galben de ploi
Iată prognoza pe două săptămâni:
BANAT
Pe 28 august va fi caniculă și disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind de 37 de grade, la umbră, dar în 29 și 30 august, aceasta va scădea treptat spre 30…32 de grade, caracterizând totuși o vreme călduroasă.
Ulterior, până pe 1-2 septembrie, se va răcori, media valorilor diurne va ajunge la 26…27 de grade,la umbră. După data de 3 septembrie, vor mai fi mici oscilații termice, dar media maximelor va fi apropiată de normalul perioadei și va fi cuprinsă în general între 27 și 29 de grade.
Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 14 și 16 grade, exceptând nopțile de 29 și 30 august, când media acestora va fi de 18…20 de grade.
În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată și averse local însemnate cantitativ, dar ploi temporare se vor semnala și după data de 5 septembrie.
CRIȘANA
În zilele de 28 și 29 august va fi caniculă și disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind cuprinsă între 34 și 38 de grade, apoi vremea se va răcori treptat, astfel că la sfârșitul primei săptămâni de prognoză (1 – 2 septembrie) media va ajunge la 26…27 de grade.
După data de 3 septembrie media valorilor diurne va fi apropiată de normalul perioadei și va fi în general de 27…28 de grade.
Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 14 și 16 grade, exceptând nopțile de 29 și 30 august, când media va fi de 18…19 grade.
În perioada 29 august – 2 septembrie, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată și averse local însemnate cantitativ, dar ploi temporare se vor semnala și după data
de 5 septembrie.
TRANSILVANIA
În zilele de 28 și 29 august în cea mai mare parte a regiunii va fi caniculă și disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind cuprinsă între 34 și 36 de grade, apoi vremea se va răcori treptat, astfel că la sfârșitul primei săptămâni de prognoză (1 – 2 septembrie) media va ajunge la 24…25 de grade. După data de 3 septembrie, media valorilor diurne va fi apropiată de normalul perioadei și va oscila în jurul a 26 de grade.
Noaptea vor fi, în medie, între 12 și 14 grade, exceptând nopțile de 29 și 30 august, când media va fi de 16…17 grade.
În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată și averse local însemnate cantitativ, dar ploi temporare se vor semnala și pe parcursul celei de-a doua săptămăni de prognoză.
MARAMUREȘ
În zilele de 28 și 29 august va fi caniculă și disconfort termic accentuat, mediatemperaturilor maxime fiind în jurul a 36 de grade, apoi vremea se va răcori treptat, astfel că la sfârșitul primei săptămâni de prognoză (1 – 2 septembrie) media va ajunge la 25 de grade.
După data de 3 septembrie se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 26…27 de grade. Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 12 și 14 grade, exceptând nopțile de 29 și 30 august, când media va fi de 18 grade.
În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată și averse local însemnate cantitativ, dar ploi temporare se vor semnala și după data de 5 septembrie.
MOLDOVA
În zilele de 28 și 29 august va fi caniculă și disconfort termic accentuat, mediatemperaturilor maxime fiind cuprinsă între 36 și 38 de grade, apoi vremea se va răcori treptat, astfel că la sfârșitul primei săptămâni de prognoză (1 – 2 septembrie) media va ajunge la 25…26 de grade. După data de 3 septembrie se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 26…28 de grade. Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor
majoritate între 14 și 17 grade, exceptând ultimele nopți ale lunii august când media va fi în jurul a 19 grade.
În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată și averse local însemnate cantitativ, apoi doar pe spații mici și temporar se vor semnala ploi slabe.
DOBROGEA
În zilele de 28 și 29 august va fi caniculă și disconfort termic accentuat în zona continentală a Dobrogei, media temperaturilor maxime fiind în jurul a 34 de grade, apoi aceasta va scădea spre 30…32 de grade și va caracteriza până la 1 septembrie o vreme călduroasă.
Începând cu data de 3 septembrie se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 28…29 de grade. În primele nopți, temperaturile minime medii vor fi de 20…22 de
grade, iar după 2 septembrie media acestora se va situa în jurul a 18 grade.
În perioada 30 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată și averse local însemnate cantitativ, apoi doar pe spații mici și trecător vor mai fi posibile ploi slabe.
MUNTENIA
În zilele de 28 și 29 august va fi caniculă și disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind de 36…37 de grade, iar în 30 și 31 august aceasta va scădea spre 32…33 de grade și va caracteriza o vreme călduroasă. Începând cu data de 1 septembrie și
până la finalul intervalului de prognoză se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 28…30 de grade. În primele nopți temperaturile minime medii vor fi de 18…20 de grade, iar după 2 septembrie media acestora se va situa în jurul a 16 grade.
În perioada 30 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată și averse local însemnate cantitativ, apoi doar pe spații mici și trecător vor mai fi posibile ploi slabe.
OLTENIA
În zilele de 28 și 29 august va fi caniculă și disconfort termic, media temperaturilor maxime fiind de 36 de grade, dar în 29 și 30 august aceasta va scădea treptat spre 30 de grade, iar ulterior, până la sfârșitul primei săptămâni de prognoză (1 – 2 septembrie), se va
răcori, media valorilor diurne va ajunge la 26 de grade. Începând cu data de 3 septembrie și până la finalul intervalului de prognoză se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 28…29 de grade. Pe parcursul nopților temperaturile minime medii vor fi de 15…18 grade.
În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată și averse local însemnate cantitativ, apoi doar pe spații mici și trecător vor mai fi posibile ploi slabe.
LA MUNTE
Vremea va fi caldă în zilele de 28 și 29 august, media temperaturilor maxime fiind de 24…25 de grade, apoi vemea se va răcori, astfel că până la sfârșitul intervalului de prognoză se vor înregistra valori medii diurne de 16…20 de grade. Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 9 și 12 grade, exceptând ultimele nopțile ale lunii august, când media acestora va fi de 14…16 grade.
În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată și averse local însemnate cantitativ, dar ploi temporare se vor semnala și după data de 3 septembrie.