Tudorel Toader anunță că va desecretiza toate rapoartele. Atenție însă!  La Ministerul Justiției NU există nicio informație privind activitățile din 2006. Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în Guvernul Năstase, apare curată ca lacrima în acest scandal, deși ea a avut în subordine directă SIPA. Este valabil și pentru liberalul Valeriu Stoica! 

Așa cum a promis în urmă cu câteva zile, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a publicat joi dimineață lista cu numele tuturor persoanelor care au intrat în arhiva SIPA după ce aceasta a fost înființată și închisă.

Aflăm, astfel, că au fost 22 de intrări în cele două încăperi din depozitul special al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) în care se află arhiva Serviciului Independent de Protecţie şi Anticorupţie (SIPA).

Potrivit proceselor-verbale de intrare, vizitele s-au făcut în perioada 2007 – 2013.

Horia Georgescu

Horia Georgescu, fostul șef al ANI: Am fost membru în a treia comisia

Unul dintre cei care au intrat este Horia Georgescu, fostul șef al Agenției Naționale de Integritate (ANI) – judecat în prezent pentru fapte de corupție -, iar acesta a postat încă de miercuri un mesaj în acest sens pe pagina sa de Facebook.

“Am fost contactat de mai mai multi jurnaliști pentru a prezenta o poziție referitoare la subiectul SIPA, având in vedere faptul ca, mâine, ministrul Justiției va comunica public aspecte raportate la aceste subiect. Nu este niciun secret ca am făcut parte din comisia SIPA (a treia) ca membru, alaturi de alți colegi din minister așa cum am comunicat public și acum doua săptămâni tot la solicitarea unor reprezentați mass-media (ordinele miniștirilor de numire și componenta comisiilor au caracter public și pot fi consultate de oricine , la solicitare, in baza legii 544 ). Activitatea mea in calitate de membru a fost in limita și mandatul dat de ordinul ministrului cu aplicarea legilor incidente. Am încheiat activitatea in cadrul comisiei când am fost înlocuit de Catalin Predoiu, care a numit o alta comisie pentru continuarea activităților, după numirea sa ca ministru și detașarea mea la ANI”, a scris Horia Georgescu.

<strong>Laura Iulia Scântei fost consilier al ministrului Tudor Chiuariu în Guvernul Tăriceanu în prezent vicepreședinte al Senatului României<strong>

Alt nume este cel al Laurei-Iulia Scântei, în prezent vicepreședinte al Senatului și fost consilier al ministrului Tudor Chiuariu.

În vârstă de 40 de ani, ea a ocupat prima poziție pe lista PNL Iași la alegerile din 11 decembrie 2016 pentru Senat. Laura-Iulia Scântei a intrat în vizorul presei când a reușit, în doar trei luni, să câștige două concursuri: pentru consilieri juridici asimilați magistraților și pentru notari.

Alții sunt foști sau actuali directori din Ministerul Justiției, al căror nume nu este foarte cunoscut publicului. Unul dintre ei este  Marius Iosif , care a făcut parte din Ministerul Justiției și acum este judecător.

Toți cei care au intrat în arhiva SIPA au făcut parte din comisiile înființate la nivelul Ministerului Justiției, potrivit legii. 

<strong>Cristi Danileț a intrat de 3 ori în arhiva SIPA în calitate de consilier al ministrului Monica Macovei<strong>

Evident, apare și numele judecătorului Cristi Dănileț, care a făcut parte dintr-o comisie și a recunoscut deja public că a intrat de trei ori în arhivă.

În comunicatul MJ nu sunt precizate datele la care Danileț a “vizitat” arhiva, însă ministrul Tudorel Toader anunță că va desecretiza toate rapoartele comisiilor. Între timp, Evenimentul Zilei a publicat unul dintre rapoartele secrete – dar vom vedea în final dacă este real.

PNL a pus bazele “afacerii” SIPA

<strong>Trei capi PNL au pus bazele afacerii SIPA Mircea Ionescu Quintus Theodor Stolojan și Valeriu Stoica <strong>

Amintim că SIPA a fost înființată în anul 1991, în Guvernul Stolojan, de ministrul Justiției Mircea Ionescu Quintus.

Din anul 1997, odată cu instalarea Guvernului Ciorbea, SIPA  a trecut în subordinea directă a lui Valeriu Stoica, ministru al Justiției.

Monica Macovei a desființat SIPA

SIPA a fost desființat de ministrul Monica Macovei, în anul 2006.

Atenție însă! Tudorel Toader susține că la Ministerul Justiției NU există nicio informație privind activitățile din 2006, când ministru al Justiției era Monica Macovei.

Rodica Stănoiu informatoarea de la Securitate

Astfel, antecesorii Monicăi Macovei, între care și Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în Guvernul Năstase, par curați ca lacrima în acest scandal, deși ei au avut în subordine directă SIPA!

Precizăm că Monica Macovei (independent la acea vreme) a fost ministru al Justiției în perioada 29 decembrie 2004 – 5 aprilie 2007.

Tudor Chiuariu preferatul lui Tăriceanu a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare și este judecat în prezent în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri în care sunt inculpații și Hrebenciuc tatăl și fiul

I-au succedat, în același Guvern Tăriceanu, Tudor Chiuariu (PNL) – în perioada 5 aprilie – 10 decembrie 2007, Teodor Meleșcanu – ministru interimar în perioada 15 ianuarie – 29 februarie 2008 – și Cătălin Predoiu (independent) – 29 februarie – 22 decembrie 2008 (păstrat și în guvernele Boc și ungureanu, până în 7 mai 2012). 

Tudor Chiuariu a fost condamnat în 24 ianuarie 2014 la 3 ani și 6 luni în dosarul Poșta Română, iar singura sa ispășire a fost că s-a retras de la șefia Comisiei Juridice a Senatului, în legislatura 2012 – 2016.

Acum Chiuariu nu mai este parlamentar, după ce a fost trimis în judecată în august 2016 în megadosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care sunt mai mulți inculpați, inclusiv fostul vicepreședinte al Camerei Deputaților, Viorel Hrebeciuc, și fiul său, Andrei.

Cătălin Predoiu ministru longeviv

Cătălin Predoiu a rămas ministru al Justițiției și în Guvernul Boc, apoi în Guvernul Ungureanu, până în data de 7 mai 2012 (unul dintre cei mai longevivi miniștri ai Justiției – aproape 4 ani), când a venit la putere Guvernul Ponta, în urma unei moțiuni de cenzură.

Lista “vizitatorilor”

Iată precizătile Ministrului Tudorel Toader, precum și numele celor care au intrat în arhivă, potrivit comunicatului de presă:

“I. Arhiva SIPA a fost desființată prin HG nr. 127/26.01.2006.

După desființarea arhivei, un număr de 22 de „vizite” au fost consemnate în 22 procese verbale întocmite „cu ocazia sigilării/desigilării spațiilor în care a fost depozitată arhiva”.

Cele 22 procese verbale consemnează data vizitei, Ordinul ministrului justiției prin care a fost permis accesul în arhivă, componența comisiei, semnătura membrilor comisiei, precum și mențiunea „După verificarea și inspectarea stării documentelor în vederea desfășurării pe viitor a lucrărilor comisiei s-a procedat la sigilarea ferestrelor, resigilarea ușilor celor două camere precum și a ușii de acces la acestea”, indicându-se și numărul sigiliului folosit.

01.06.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Scântei Laura-Iulia

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

06.06.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Armean Doina

Scântei Laura-Iulia

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

14.06.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Armean Doina

Istrati Andreea

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

20.06.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Armean Doina

Istrati Andreea

Scântei Lura-Iulia

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

28.06.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Scântei Lura-Iulia

Mânzală Dănuț-Marian

Istrati Andreea

Tiliban Nicolae

05.07.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Scântei Laura-Iuliana

Mânzală Dănuț-Marian

Istrati Andreea

Tiliban Nicolae

13.07.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Armean Doina

Istrati Andreea

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

20.07.2007

Iosif  Marius

Armean Doina

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

01.08.2007

Armean Doina

Scântei Lura-Iulia

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

31.08.2007

Iosif  Marius

Scântei Lura-Iulia

Georgescu Horia

Tiliban Nicolae

07.09.2007

Bura Vasilica

Armean Doina

Georgescu Horia

Istrati Andreea

Tiliban Nicolae

14.09.2007

Bura Vasilica

Armean Doina

Istrati Andreea

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

04.10.2007

Ungureanu Tiberiu

Popescu Marian-Cornel

Iosif  Marius

Fîntână Eugen-Mihai

Tiliban Nicolae

Căruntu Constantin

02.11.2007

Iosif  Marius

Georgescu Horia

Istrati Andreea

Tiliban Nicolae

05.11.2007

Iosif  Marius

Georgescu Horia

Istrati Andreea

Tiliban Nicolae

09.11.2007

Iosif  Marius

Georgescu Horia

Bura Vasilica

Armean Doina

Istrati Andreea

Scântei Lura-Iulia

Tiliban Nicolae

28.11.2007

Iosif  Marius

Georgescu Horia

Istrati Andreea

Ignuță Valentin

05.12.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Georgescu Horia

Boboc Monica

Istrati Andreea

Mânzală Dănuț-Marian

Ignuță Valentin

Ungur Florian

24.01.2008

Iosif  Marius

Ungureanu Tiberiu

Popescu Marian-Cornel

Oană Iuliu-Maximilian

Radu Mihaela

Postelnicu Ionel

Tiliban Nicolae

10.04.2008

Iosif  Marius

Scântei Iulia

Georgescu Horia

Răduță Cornel

Ungureanu Tiberiu

Tiliban Nicolae

22.04.2008

Iosif  Marius

George David

Iulian Spînu

Tiliban Nicolae

13.12.2013

Andronache Florian-Teodor

Ștef  Marius

Oltenaș Adrian

Tiliban Nicolae

II

În condițiile legii se va proceda la desecretizarea Rapoartelor cu nr. 0097/17.04.2008( semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana și Georgescu Horia), respectiv nr. 0096/ 17.04.2008 (semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana, Georgescu Horia, Boboc Monica și Mânzală Dan), prin care Comisia a identificat nereguli cu privire la evidența, păstrarea, procesarea, multiplicarea și distrugerea informațiilor secrete de stat, în contradicție cu prevederile HG 585/2002”.

III

În aceleași condiții vor fi desecretizate și procesele verbale întocmite de către comisiile din care au făcut parte:

Claudiu Octavian Secașiu,

Marius Oprea,

Cristian Danileț,

Doru Dobocan,

Florian Ungur, numiți prin Ordinul MJ nr.790 din 20.03.2006

Paul Dumitriu, numit prin Ordinul MJ nr. 185 din 19.01.2007

Iosif Marius,

Bura Vasilica Mihaela,

Scântei Laura Iuliana,

Oltean Sorin,

Mânzală Dănuț Marian, numiți prin Ordinul MJ nr. 1348 din 31.05.2007

Georgescu Horia, numit prin Ordin MJ nr.2175 din 27.08.2007

Istrati Andreea, numită prin Ordinul MJ nr. 1489 din 11.03.2007

Scântei Laura Iuliana, numită prin Ordinul MJ nr. 1348 din 31.05.2007

Mocuța Gheorghe,

Dorel Fronea,

Boboc Monica,

George David,

Iosif Marius,

Doina Armean,

Mânzală Dănuț Marian,

Spânu Iulian, numiți prin Ordinul MJ nr. 1130 din 15.04.2008

Tănăsescu Gabriel,

Ragea Radu Constantin,

Ungureanu Tiberiu Firinel, numiți prin Ordinul MJ nr. 1823 din.30.06.2008

IV

Din documentele pe care le deținem nu rezultă activitățile desfășurate în 2006.

București,

25 mai 2016

Ministrul Justiției

Prof.univ.dr. Tudorel TOADER

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version