Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat motivarea deciziei din 13 februarie de neconstituționalitate a Legii de aprobare a OUG 96/2016, prin care Parlamentul atribuise ilegal Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) dreptul de a stabili remunerațiile membrilor săi, a personalului angajat, a evaluatorilor şi colaboratorilor externi. 

CCR a decis că actul normativ este neconstituţională în ansamblul său.

Practic, Parlamentul a nesocotit reexaminarea actului normativ, cerută de președintele Klaus Iohannis, și “a adoptat o nouă formă a legii, modificând şi completând atât texte vizate prin cerere, cât şi texte străine acesteia”.

“Senatul a încălcat rolul decizional al Camerei Deputaţilor în procedura iniţială de adoptare a Legii de aprobare a OUG 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii”, potrivit motivării deciziei CCR.

“Curtea mai reţine o particularitate a cauzei de faţă, respectiv faptul că în procedura iniţială de adoptare a legii a fost încălcată calitatea de Cameră decizională a Camerei Deputaţilor de către Senat, în sensul că acesta din urmă, deşi a adoptat, în calitate de Cameră decizională, o prevedere pentru care competenţa decizională aparţinea primei Camere, nu a întors legea la prima Cameră sesizată, care trebuia să decidă definitiv în procedură de urgenţă”, se arată în motivarea postată miercuri pe site-ul CCR.

Conform aceleiaşi surse, Senatul şi Camera Deputaţilor au corectat această neregularitate procedurală de ordin constituţional după ce preşedintele a formulat cererea de reexaminare, dar sub acest pretext au adus şi modificări de fond legii analizate, care nu aveau legătură cu cererea de reexaminare.

“Curtea reţine că o neregularitate procedurală privind ordinea de sesizare a Camerelor, în prima fază a procedurii, chiar nespecificată în cererea de reexaminare, este implicit acoperită prin derularea corectă, în cea de-a doua fază a procesului legislativ, sub aspectul ordinii de sesizare a Camerelor, în limitele cererii de reexaminare. Totodată, în această a doua fază, nu se pot aduce modificări sau completări ce excedează cererii de reexaminare pe motiv că în cuprinsul legii există prevederi care au fost adoptate în prima fază de o Cameră a Parlamentului care, în loc să fie de reflecţie, s-a comportat ca şi o Cameră decizională”, se mai menţionează în motivare.

CCR a admis pe 13 februarie sesizarea formulată de preşedintele Klaus Iohannis în 4 ianuarie pe Legea de aprobare a OUG 96/2016.

“În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile pct. 21 (cu referire la art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005) şi pct. 26 (cu referire la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 288/2004) din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, precum şi legea, în ansamblul său, sunt neconstituţionale”, se preciza într-un comunicat al CCR.

După analizarea formei legii trimise spre promulgare la data de 30 iunie 2017 comparativ cu cea trimisă spre promulgare la 27 decembrie 2017 ca urmare a cererii de reexaminare formulate de preşedintele Iohannis, s-a constatat că Parlamentul, în loc să se menţină în limitele cererii de reexaminare, a dezbătut şi adoptat o nouă formă a legii, modificând şi completând atât texte vizate prin cerere, cât şi texte străine acesteia.

“Prin urmare, Parlamentul a nesocotit limitele cererii de reexaminare, drept pentru care Curtea a constatat că legea, în ansamblul său, încalcă art. 77 alin. (2) din Constituţie. În consecinţă, Curtea a procedat la analizarea constituţionalităţii numai a acelor prevederi legale care au fost punctual criticate prin sesizarea formulată şi care se subsumează cererii de reexaminare”, se arăta în comunicat.

Referitor la art. I pct. 2 din lege, CCR a reţinut că atribuţia Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) de a stabili regimul şi principiile privind remunerarea membrilor, a personalului angajat, a evaluatorilor şi colaboratorilor externi încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la rolul Parlamentului, întrucât stabilirea sistemului de salarizare în domeniul public este o atribuţie specifică a legiuitorului.

Curtea a reţinut şi caracterul deficitar al redactării textului criticat, care contravine cerinţelor de calitate a legii, constatând încălcarea art. 1 alin. (5) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie.

“Cu privire la art. I pct. 26 (cu referire la art. 4 alin. (1) din Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare) din lege, Curtea a constatat că acestea dublează conţinutul normativ al art. 1 alin. (1) din Legea nr. 288/2004, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa privind calitatea legii”, se mai menţionează în comunicat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version