Meteorologii au emis o nouă alertă Cod Galben de ploi torențiale în 17 județe, valabilă de marţi, de la ora 16.00, până miercuri, la aceeaşi oră, dar și o informare de instabilitate atmosferică pentru toată țara, până joi la ora 20.00.
Cod Galben: în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, în Carpații Orientali și jumătatea de est a Carpaților Meridionali vor fi perioade cu averse și cu caracter torențial.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și pe alocuri de peste 40…50 l/mp.
Informare meteo: aria ploilor va fi în extindere treptată și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice și pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp și pe alocuri de peste 40 l/mp.