Meteorologii au emis o informare de precipitaţii pentru aproape toată ţara, de luni la ora 14:00 până miercuri la 10:00 şi o atenţionare meteo Cod Galben de precipitaţii şi ninsori la altitudini de peste 1.500 de metri, ce va intra în vigoare luni la ora 18:00 și va fi valabilă până marți la 22:00.
Vor fi ploi, ce vor avea şi caracter de aversă, însoţite şi de descărcări electrice îndeosebi în sud-estul teritoriului. Se vor acumula cantităţi de apă în general de 15 – 25 l/mp.
Luni la munte, iar în noaptea de marţi spre miercuri trecător şi în zonele mai joase de relief din Transilvania şi Moldova, se vor semnala precipitaţii mixte.
Marţi, vântul se va intensifica în zona montană înaltă, în special în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, unde vor fi rafale de 60 – 80 km/h, iar temporar şi în regiunile estice şi local în cele vestice şi sud-vestice, în general cu viteze de 45 – 55 km/h.
Codul Galben va fi valabil în cea mai mare parte a Transilvaniei şi în nord-vestul Moldovei, precum şi în zonele montane aferente. Va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă de 25 – 30 l/mp, iar izolat de 50 l/mp.
La altitudini mai mari de 1.500 de metri, îndeosebi pe parcursul zilei de marţi (13 februarie) în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Meridionali vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, local consistent.