Meteorologii au emis, luni, o informare de ploi în aproape toată țara și o avertizare Cod Galben de lapoviță, vânt și ninsoare. pentru regiunile montane.

Temporar vor fi precipitații, pe parcursul zilei de luni în sud-vest și sud, iar marți se vor extinde și în centru și est. Vor predomina ploile, dar pe arii în general restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

În Carpații Orientali și Meridionali, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Se vor acumula cantități de 10-15 l/mp, iar în Oltenia și Muntenia, izolat, de peste 25l/mp.

Vântul va avea intensificări pe litoral, iar pe parcursul zilei de luni, pe arii restrânse și în jumătatea de est a Munteniei și în partea continentală a Dobrogei.

Cod Galben de vânt: 11 noiembrie, ora 10.00 – 11 noiembrie ora 20.00

În zona litorală a județelor Constanța și Tulcea, local și temporar vântul va avea viteze la rafală de 50…60 km/h.

Cod Galben de ninsori însemnate cantitativ: 11 noiembrie, ora 10.00 – 12 noiembrie, ora 20.00

În Carpații Meridionali, temporar va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…20 cm.

În Bucureşti, în intervalul 11 noiembrie ora 12.00 – 12 noiembrie ora 8.00, cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, iar spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi între 1 grad şi 3grade.

Totodată, în perioada 12 noiembrie, ora 8.00 – 13 noiembrie, ora 10.00, se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar dimineaţa trecător şi de lapoviţă. Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă va fi de 5 – 6 grade, iar cea minimă va ajunge la cel mult două grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version