Aflat în camopanie electorală pentru PNL, alături de premierul Ludovic Orban, la deschiderea Centurii Bacău, președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri, cu 4 zile înainte de alegerile parlamentare, că piețele din spațiile interioare vor fi deschise.
Anunțul vine exact în ziua sondajului IMAS, care arată o prăbușire a PNL în sondaje, până la 28,5%.
Sondaj IMAS: PNL a scăzut sub 30% iar USRPLUS, sub 20%. PSD a crescut
Iohannis a invocat faptul că în ultimele săptămâni numărul de persoane infectate „a scăzut semnificativ”.
El susține că s-a consultat cu experții:
„(…) am discutat aceste chestiuni cu experții, cu specialiștii, și am decis ca, de la sfârșitul acestei săptămâni, să fie redeschise piețele. Asta este, cu siguranță, o veste bună și pentru producătorii care vor să vândă în piețe, dar și pentru românii care vor să-și facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă”, a spus șeful statului.
Amintim că piețele din spații interioare au fost închise de Guvernul Orban, la mijlocul lunii noiembrie, ca măsură de reducere a infectărilor cu coronavirus.
De atunci, producătorii stau în frig să-și vândă legumele.