Controalele dispuse de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, s-au lăsat cu amenzi încă din prima zi: 563 de persoane eligibile pentru etapa a III-a a campaniei de vaccinare au fost imunizate la Spitalul din Rădăuți, în perioada 15-23 ianuarie, astfel că medicul coordonator al centrului de vaccinare a fost sancționat cu 5.000 de lei.
Joi, în momentul controlului, inspectorii DSP Suceava au constatat că persoanele venite pentru imunizare în centrul de vaccinare nu erau verificate în aplicația Rovaccinare pe baza CNP-ului si nici în listele de pacienți programati pentru ziua în curs.
Listele cu pacienți pentru ziua în curs erau trimise pe whatsapp de către medicul coordonator din DSP către directorul medical al spitalului și redirecționate mai apoi de acesta personalului care asigură paza centrului pentru a permite accesul în unitate pacienților programați, informează Ministerul Sănătății.
Cele 563 de persoane vaccinate „peste rând” vor primi și a doua doză de vaccin (rapelul), precizează Ministerul Sănătății.
Inspectorii sanitari din cadrul Direcției Sănătate Publică Suceava au efectuat un control la centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți, la cerera Ministerului Sănătății, după ce s-a constatat că, în perioada 15-23 ianuarie 2021 au fost imunizate în acest centru 563 de persoane marcate ca eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare.
Controlul a avut ca scop verificarea modului de aplicare a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România în acest centru.
În centrul de vaccinare, pacienții au fost primiți în baza programărilor printate sau mesajelor sms, iar în cazul pacienților programați de medicul de familie, pe baza declarației acestora.
Inspectorii sanitari au verificat listele de pacienți programați si au constatat că sunt pacienți în dreptul cărora nu sunt completate toate câmpurile din platforma de programare (nu sunt trecute datele de identificare a celui care a programat si nici nu există câmp în care să fie trecută categoria populațională din care face parte, îngreunând astfel verificarea modului de programare).
Centrul de vaccinare din cadrul spitalului a fost organizat pentru personalul medico-sanitar inclus în prima etapă de vaccinare, apoi activitatea centrului a fost prelungită pentru personalul din etapa a II-a, în Municipiul Rădăuți nu există alte centre comunitare deschise.
S-a mai constatat că centrul de vaccinare nu a fost reoptimizat pentru a II-a etapă de vaccinare și pentru un număr mai mare de solicitări de vaccinare. Nu se asigură personalul pentru fiecare punct din structura centrului, fiind adus personal din spital, prin rotație.
Sancțiuni aplicate la Spitalul din Rădăuți:
1. Medicul coordonator al centrului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei, conform HG 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice.
2. Inspectorii sanitari au recomandat reinstruirea personalului privind utilizarea și operarea mijloacelor informatice, respectarea prevederilor legale ( OMS nr.2171/2020) privind evidența persoanelor vaccinate și respectarea prevederilor HG 103/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare impotriva Covid-19 si a OMS nr. 2171/2020 pentru stabilirea Normelor privind autorizarea ,organizarea și functionarea centrelor de vaccinare impotriva Covid-19.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunțat miercuri, după ședința de Guvern, că va trimite Corpul de control și reprezentanșii DSP să verifice centre de vaccinare anti-COVID-19 dacă respectă strategia, precizând că 30% din imunizări „s-au făcut în afara platformei” înființate special de STS.