Un nou protest masiv, cu 20.000 de profesori, va avea loc în București, joi sau vineri, în funcție de data la care primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, va aproba cererea sindicatelor din învățământ.

Liderul sindical Marius Nistor („Spiru Haret”) a declarat miercuri, după noua rundă de negocieri de la Ministerul Educației, la care a participat și ministrul Muncii, Marius Budăi:

„Greva se poate încheia când guvernul va veni cu o soluție acceptată de profesori. Cu cât se lungește conflictul de muncă, există și riscul amânării examenelor naționale. Totul depinde de guvern. Așteptăm reacția Guvernului”.

Marius Nistor

El a insistat că „sindicatele vor garanții vizavi de grila de salarizare și bineînțeles salariul debutantului, care ar trebui să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie; în momentul în care vor exista aceste garanții, colegii noștri vor decide în cunoștință de cauză”.

Guvernul Ciucă a aprobat însă, printr-o Ordonanță de urgență, doar o creștere salarială de 1.000 de lei, din care, după impozitare, profesorii ar primi efectiv 585 de lei„în mână”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version