Aproximativ 18.000 de angajaţi din Finanțe continuă, vineri, protestele declanșate spontan cu o zi în urmă, în structuri din întreaga ţară, nemulţumiți de proiectul de ordonanţă ce vizează reducerea cheltuielilor bugetare.
Protest spontan la Ministerul Finanțelor, înainte de minivacanța de Sfânta Maria. Reacțiile lui Ciolacu și Boloș
Protestele au cuprins, pe rând, direcțiile financiare din Bucuresti, Ploiești, Piatra Neamț, Iași, Satu Mare, Cluj Napoca, Mureș, Brăila, Alba, Călărași, Vaslui, Maramureș, Tulcea, Vâlcea, Arad, Giurgiu, Gorj, Harghita si Bihor.
Vineri la prânz sunt programate noi negocieri cu ministrul Marcel Boloș, care a mers de dimineață la două trezorerii din Capitală, unde a stat de vorbă cu angajații.
„Nu este firesc ca la o lună și jumătate (de când este ministru al Finanțelor n.r.) să mi se revendice lucruri care sunt din spate de foarte mult timp. Am cerut răgazul acesta și reevaluarea peste o lună de zile asupra lucrurilor pe care le-am convenit – și sunt lucruri de bun-simț. (…) Două aspecte au fost de mare interes şi am vrut să fie clare: toţi îşi primesc salariile şi nu vor fi probleme cu plăţile; niciun angajat nu va fi în situaţia să dea examen pentru a-şi păstra postul. Un lucru cu care le-am spus însă că nu sunt de acord ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere. Ei, fiind inima financiară a ţării, ştiu mai bine decât orice altă instituţie cât de necesară este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli şi încadrarea în deficitul bugetar asumat”, a declarat Boloș.
Pentru 22 august este programată o grevă de avertisment, cu întreruperea lucrului timp de două ore şi un miting în faţa Ministerului Finanţelor.
„S-a hotărât declanşarea acţiunilor de protest la nivel naţional, astfel: în data de 22 august 2023, între orele 8:30-10:30, protest cu încetarea lucrului, în faţa tuturor sediilor instituţiilor din cadrul sistemului fiscal: DGRFP, AJFP, Direcţii/birouri vamale, direcţii antifraudă. Concomitent cu protestele din teritoriu, în data de 22 august 2023, între orele 8:30-10:30, va fi organizat un protest în faţa sediului Ministerului Finanţelor, la care fiecare sindicat judeţean va trimite un număr de minimum 10 reprezentanţi. Protestele vor continua din data de 24 august 2023, în funcţie de evoluţia eventualelor discuţii cu reprezentanţii Guvernului şi de dorinţa membrilor şi nemembrilor de sindicat în ceea ce priveşte soluţionarea revendicărilor noastre legitime”, se arată într-un comunicat al organizației sindicale.
Angajații din Finanțele Publice se tem că li se că se blochează posturile vacante și vor avea un volum de muncă mult mai mare.
În plus, liderul de sindicat Sed Lex, Vasile Marica, susține că salariile din acest sector vor scădea cu 700 de lei, în medie.
Revendicări
Joi a fost convocat de urgență Consiliul Naţional al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe, pe fondul informaţiilor referitoare la proiectul Ordonanţei de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare.
Potrivit organizaţiei sindicale, proiectul prevede plafonarea sporului de condiţii vătămătoare la 1.000 de lei, anularea posturilor vacante, desfiinţarea biroului şi a funcţiei de şef birou.
„Ultima formă prevede posibilitatea conducătorului instituţiei să decidă dacă oferă o funcţie de execuţie şefului de birou/serviciu a cărui funcţie se desfiinţează. Dacă oferă o funcţie şi nu există una vacantă, toţi cei care ocupă o funcţie de execuţie în structură vor intra la concurs, structura urmând să se diminueze cu minimum un post. Liderii sindicatelor judeţene membre, prezenţi la şedinţa Consiliului Naţional, au hotărât să respingem în totalitate acest proiect, care dacă ar fi aprobat în forma actuală, ar duce la diminuarea veniturilor cu 700 de lei (pe medie) şi la pierderea locurilor de muncă”, se arată în comunicatul sindicatului.
Această solicitare se adaugă celorlalte două revendicări specifice, respectiv: egalizarea salariilor la nivelul maxim în plată pe fiecare funcţie, grad profesional şi gradaţie în cadrul sistemului fiscal şi introducerea în noua lege a salarizării a familiei ocupaţionale “finanţe” şi a unei grile de salarizare corespunzătoare complexităţii activităţii desfăşurate.