Scandal în media – libertatea de exprimare, acuzații, prostii la nervi, publicitate etc… Observațiile redacției, la finalul textului; fără dușmănie, cu prietenie!
Ieri, la ora 21.35, pe Facebook, Oreste a postat un text prin care a anunțat de ce nu se află în platoul emisiunii “Jocuri de putere” moderată de prietenul său Rareș Bogdan. Redăm mai jos jocul din jurul emisiunii “Jocuri de putere”.

Iată postarea lui Oreste:

„Astăzi, cu un minut înainte sa intru in platoul Jocuri de putere, am fost interzis la Realitatea… După cinci ani de combat împotriva Ciumei Roșii, pentru ca nu am marșat la ideea partidului Realitatea, și pentru ca politicul nu mai are nici o legătura cu jurnaliștii independenți, cu părere de rău pentru publicul celei mai bune emisiuni din România, cu regretul ca îl las singur pe Rares, între lupi, fără sa îmi doresc asta, va spun la revedere! Sper sa ne reintalnim televizat cât mai curând! Rămân același soldat unei cauze drepte pentru țara mea! Nu pot fi complicele nici unei mașinațiuni…

PS: Cel mai șocat a fost prietenul meu for ever, Rares, care a primit vestea odată cu mine… Oare cât s-a încasat pentru excluderea Oanei Stanciulescu și a mea de la Realitatea? Sper măcar sa fi meritat!!!

Din păcate, sunt convins ca adevarata ținta este Rares și incăpățânarea lui de a rămâne o insula de antibolșevism și dragoste de o Românie frumoasa…”

Cozmin Gușă nu spune motivul, dar pune o tușă, prin două declarații. Iată-le, intercalate de anunțul lui Rareș Bogdan:

„Mi-a dat şi mie Oreste un mesaj acum 20 de minute, în care spunea cam ce scrie pe Facebook.

I-am răspuns explicându-i că săptămâna trecută conducerea redacţională l-a anunţat pe Rareş că sunt nişte probleme legate de folosirea calităţii de colaborator Realitatea, respectiv atitudinea faţă de Realitatea TV şi colegi, legate de Oreste şi Oana Stănciulescu.

Într-un spirit clar de disciplină editorială, Rareş a fost anunţat că până ne lămurim cu precizie despre ce anume este vorba în cazul celor doi, să nu mai fie invitaţi o perioadă.

Este un lucru normal pe care l-am făcut şi legat de Claudiu Popa, un coleg al nostru mai apropiat decât Oreste sau Oana Stănciulescu şi care nu a mai intrat pe post până când DIICOT nu ne-a informat că totul este în regulă cu el, ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 3-4 zile.

Nu e nicio tragedie. Ei, dacă sunt dedicaţi cauzei Realităţii şi nu urmăresc să facă scandal public, trebuie să aştepte la fel ca şi Claudiu Popa decizia conducerii editoriale.”

În jurul orei 22.30, legat de anunțul lui Oreste, Rareș Bogdan a spus în direct la Realitatea TV:

„Fac un anunț extrem de important pentru că s-au întâmplat lucruri importante în ultimele trei zile:

În cazul în care Oreste Teodorescu și Oana Stănciulescu nu vor fi primiți în platoul Jocuri de Putere, iar directorul postului Realitatea TV, Edward Pastia, nu va fi concediat, activitatea mea la Realitatea TV se încheie.

Iubesc postul Realitatea TV și vreau să lucrez aici.

Pleacă Pastia și se întorc Oreste și Oana Stănciulescu, oameni stindard al luptei împotriva ciumei roșii.

Dacă nu, vor rămâne cu domnul Pastia, iar eu mă voi duce în afara Realității TV. Nu știu unde, nu m-am gândit vreodată că voi fi nevoit să vorbesc despre asta. Repet, nu am nimic să reproșez domnului Cozmin Gușă sau domnului Maricel Păcuraru.

Am avut libertate totală de acțiune de expresie. Sper să pot continua la Realitatea Tv pentru a face o emisiune liberă în sprijinul cititorilor mei.

Condițiile mele pentru a continua la acest post de televiziune, care în acest moment nu știe ce vrea, sunt simple.”

După anunțul lui Rareș Bogdan, Cosmin Gușă a făcut următoarea declarație:

„Rareş mai face prostii de câte ori se enervează sau este păcălit de unii, cum s-a întâmplat atunci când a părăsit Realitatea TV, momit de Ponta şi păcălit, apoi umilit, legat de preluarea preşedinţiei TVR.

O să îl chem mâine să discut cu el, dar trebuie să înţeleagă că decizia lui Edward Pastia legată de Oreste şi Oana Stănciulescu a fost una corecta şi care a primit avizul meu.

Responsabilitatea păstrării credibilităţii unui brand este mult mai importantă decât o anumită solidaritate prietenească pe care el poate să o aibă legată de invitaţii lui, dar care nu îi justifică în niciun caz acest gen de comportament într-o televiziune în care a avut şi are libertate editorială maximă.”

Observațiile redacției, fără dușmănie, cu prietenie:

  1. Gușă confirmă că a fost de acord cu decizia lui Pastia de a-i interzice pe Oreste și Stănciulescu – dar NU spune motivul, ci face o trimitere la o altă “interzicere” generată de un scandal cu droguri.
  2. Oreste ne expune un eventual motiv de interzicere a sa, dar face și o acuzație extrem de gravă la adresa lui Gușă, întrebând public “cât a luat” ca să-i interzică pe Oreste și Stănciulescu!
  3. Gușă ne mai spune că Rareș a știut de o săptămână că există o problemă avându-i ca subiect pe Oreste și Stănciulescu – o afirmație la fel de dură, de data aceasta emisă de Gușă la adresa lui Oreste și Rareș.
  4. Rareș anunță că demisionează dacă nu este demis Pastia și sunt readuși în emisiunea sa Oreste și Stănciulescu.
  5. Rareș, prin ricoșeu, practic cere demisia lui Gușă!
  6. Gușă, după “ultimatumul” lui Rareș, spune că în această dimineață va avea o discuție cu cel care face prostii când se enervează – adică Rareș!
  7. Rareș, după ce a citit declarația lui Gușă, la finalul emisiunii, ne anunță ca va reveni “pe sticlă” în această seară.
  8. Scandal în media, libertatea de exprimare, publicitate etc…
author avatar
Mircea Popescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version