Președintele Klaus Iohannis i-a luat din nou apărarea protejatei sale Giorgiana Hosu, numită de el în 20 februarie la șefia DIICOT în ciuda avizului negativ al CSM, și care a avizat clasarea dosarului 10 August pentru ca apoi să infirme soluția.

Șeful statului a fost întrebat, miercuri, dacă ar mai accepta-o pe Giorgiana Hosu la şefia DIICOT, ea fiind propusă de ministrul PNL al Justiției, Cătălin Predoiu.

Iohannis a evitat un răspuns tranșant, susținând că Giorgiana Hosu a luat o decizie bună prin faptul că a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Clasarea dosarului 10 August, la loc comanda! De ce redeschide DIICOT urmărirea penală faţă de Cucoș, Cazan, Sindile

„În primul rând, daţi-mi voie să constat că dosarul a fost întors pentru cercetări mai aprofundate – ceea ce este un lucru. Acum o săptămână m-a întrebat cineva ce părere am şi am spus atunci că, personal, mi-aş dori să se cerceteze mai în detaliu aceste lucruri. Persoana pe care aţi menţionat-o a decis retrimiterea dosarului pentru verificări mai amănunţite, ceea ce mi se pare un lucru bun“, a precizat şeful statului. 

Declarația lui Iohannis vine după ce a susținut, la clasarea pe furiș a dosarului 10 August, că are încredere în sistemul de justiție:

Iohannis, despre clasarea dosarului 10 august: Am foarte mare încredere în sistemul de justiţie
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version