Noile restricții COVID adoptate de Guvernul Cîțu, sâmbătă, la propunerea CNSU, au intrat în vigoare în aceeași zi, fiind publicate HG nr. 1.050 în Monitorul Oficial. (Vezi document la finalul articolului)

Așa cum a declarat premierul Florin Cîțu, testarea COVID nu este luată în considerație de autorități la impunerea interdicțiilor, ci doar vaccinarea și trecerea prin boală începând din a 13-a zi până în a 10-a zi.

Astfel, certificatul verde UE este valabil doar în aceste două cazuri și trebuie verificat de patronii restaurantelor și spațiilor unde se desfășoară nunți, botezuri și alte evenimente, chiar și atunci când persoanele doresc pur și simplu să mănânce în oraș.
 
Articolul (3) al HG 1.050 prevede: „Toți operatorii economici care desfășoară activități de lucru cu publicul în condițiile prezentei hotărâri, au obligația de a verifica la intrarea în locație, prin personalul propriu, documentele prevăzute la alin. (2) și de a nu permite accesul în incintă în lipsa acestora sau dacă certificatul digital al UE privind COVID-19 prezentat este eliberat ca urmare a testării antigen sau RT-PCR.”
 
Nunțile, botezurile, mesele festive etc. la interior sau exterior pot fi realizate doar în intervalul orar 5:00-24:00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane și doar dacă acestea sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Testarea, valabilă doar la elevi și profesori; dar nu există teste
În schimb, testarea este valabilă la elevi și profesori, dar are un mare inconvenient: Guvernul nu are teste. Pe de altă parte, sunt permise teste din salivă pentru elevi și profesori, dar acestea nu sunt încă omologate.
 

Potrivit HG 1.050, școlile vor rămâne deschise indiferent de rata de infectare din localitate, până la apariția unor cazuri de COVID, caz în care se trece la învățământul  online la apariția. 

Art.1 – (1) Se abilitează Ministerul Educației și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 5.196/1.756/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, în sensul:

a) permiterii participării zilnice, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, indiferent de rata de incidență cumulată cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2;

b) stabilirii modalităților de adoptare a deciziilor de suspendare a prezenței fizice la cursuri, a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală;

Art.2 – (1) Se propune utilizarea în unitățile de învățământ a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, pentru elevi și preșcolari, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, în scopul monitorizări permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul acestora concomitent cu intensificarea acțiunilor de control desfășurate de instituțiile abilitate pentru verificarea respectării normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.

(2) Se abilitează Ministerul Sănătății să identifice, prin Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, testele rapide antigen COVID-19 din salivă, introduse pe piața Uniunii Europene cu respectarea cerințelor de reglementare aplicabile și să comunice Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate aceste cerințe de reglementare, precum și cerințele minime de performanță necesar a fi îndeplinite.

Art.3 – (1) Se aprobă majorarea cantităților stocurilor de urgență medicală cu produse, materiale și echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare a populației împotriva virusului SARS-CoV-2, conform listei prevăzute în anexă.

(2) Se propune ca pentru asigurarea fondurilor necesare achiziționării produselor prevăzute la alin. (1), să fie alocate la nevoie, Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului. Art.4 – (1) Se propune modificarea și completarea măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, valabile pe perioada stării de alertă, la nivelul localităților în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, astfel:

 
Masca devine obligatorie și pe stradă, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în localitățile cu rată de infectare peste 6 la și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.
 
Tot în aceste cazuri, magazinele vor funcționa în intervalul orar 5 dimineața-22 seara unde incidența este de peste 6/1.000.
 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version