La Parlament au loc joi și vineri reuniuniunile informale ale Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), în contextul exercitării Preşedinţiei române a Consiliului UE. 

 

Pe agenda discuțiilor se află teme precum terorismul, migraţia, Schengen şi cooperarea judiciară în materie civilă şi comercială.

Referitor la subiectul terorism, discuţiile vor viza recomandările Comisiei Speciale privind Terorismul a PE, în sensul unui schimb de opinii cu privire la ameninţările de securitate pentru cetăţenii europeni şi combaterea terorismului la nivelul statelor membre ale UE.

O altă temă pe masa discuţiilor va fi cooperarea poliţienească în contextul digitalizării, cu referire la combaterea ameninţărilor precum criminalitatea cibernetică sau crima organizată pe scară largă. În acest context va fi abordată necesitatea digitalizării în activităţile poliţieneşti.

Schengen se va regăsi pe ordinea de zi a reuniunilor Consiliului JAI de la Bucureşti. Astfel, în condiţiile în care în ultimii 10 ani conflictele din diferite zone ale lumii sau din vecinătatea UE au sporit, buna funcţionare a Spaţiului Schengen de liberă circulaţie a fost pusă sub semnul întrebării. Reuniunea informală din Capitală îşi propune să abordeze aspecte care vizează măsuri pe termen scurt şi mediu pe care statele membre le consideră necesare pentru restabilirea bunei funcţionări a Spaţiului Schengen.

Deşi România nu a aderat încă la Spaţiul Schengen, cu ocazia deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, pe agenda aferentă a discuţiilor de la Parlament se vor modalităţile prin care putem asigura o mai mare coerenţă între politicile şi instrumentele care definesc spaţiul Schengen.

Discuţiile referitoare la migraţie şi azil vor fi continuate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene în vedere identificării unor soluţii în acest domeniu, în vederea reducerii fluxurilor de migraţie ilegală în statele membre.

Referitor la domeniul justiţiei vor fi abordate teme diverse, cum ar fi modalităţi de dezvoltare a cooperării judiciare în materie civilă şi comercială şi obţinerea probelor electronice în materie penală. Obiectivul principal al sesiunii de lucru care va avea loc, vineri la Parlament constă în demararea unui proces de reflecţie cu privire la viitorul cooperării judiciare în materie civilă şi comercială în UE după 2019, având în vedere amploarea acquis-ului şi în contextul încheierii actualei legislaturi a PE în acest an, cât şi finalul mandatului actualei Comisii Europene.

Sunt prezenţi la Bucureşti miniştrii de justiţie şi afaceri interne din statele membre ale UE, precum și comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avrampoulos, comisarul european pentru securitate internă Julian King, comisarul european pentru justiţie Věra Jourová, coordonatorul UE pentru combaterea terorismului Gilles de Kerchove, preşedintele Comisiei LIBE din Parlamentul European, Claude Moraes, preşedintele Comisiei JURI din Parlamentul European, Pavel Svoboda, preşedintele Eurojust, Ladislav Hamran, directorul executiv al Europol, Catherine De Bolle, directorul Frontex Fabrice Leggeri, directorul Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) Michael O’Flaherty, director general pentru justiţie şi consumatori în cadrul Comisiei Europene Tiina Astola, director general pentru justiţie şi afaceri interne în cadrul Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene Christine ROger, cât şi alţi oficiali din cadrul unor agenţii europene.

Evident, la reuniunile informale vor participa ministrul de Interne Carmen Dan şi ministrul Justiţiei Tudorel Toader.

author avatar
Focus Politic
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version