Rezoluția împotriva încălcării statului de drept în România a fost adoptată, marți, în Parlamentul European, cu 473 de voturi “pentru”, 151 de voturi “împotrivă” și 40 de abțineri.

Membrii PE cer autorităților din România să renunțe la modificarea Legilor Justiției și a Codurilor penale, precum și reluarea prcedurii pentru un nou procuror-șef la DNA.

Reprezentanții PE sunt nemulțumiți și de intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul pașnic al Diasporei în 10 august, intervenție soldată cu sute de răniți.

Chiar dacă rezoluția nu a duce sancțiuni directe asupra țării noastre, ea vine cu doar două luni înainte ca România să preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Mai mult, un europarlamentar cere o procedură mai dură, privind suspendarea dreptului de vot al României în Uniunea europeană.

Iată textul rezoluției:


A. întrucât Uniunea Europeană se întemeiază pe valori precum respectarea demnității umane, a libertății, democrației, egalității, statului de drept și a drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților, și întrucât aceste valori sunt comune statelor membre, într-o societate în care prevalează pluralismul, nediscriminarea, toleranța, justiția, solidaritatea și egalitatea între femei și bărbați (articolul 2 din TUE);

B. întrucât articolul 6 alineatul (3) din TUE confirmă că drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate de CEDO și care rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii;

C. întrucât UE funcționează pe baza prezumției de încredere reciprocă conform căreia statele membre respectă democrația, statul de drept și drepturile fundamentale, consacrate în CEDO și în Carta drepturilor fundamentale;

D. întrucât independența sistemului judiciar este consacrată la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale și la articolul 6 din CEDO și reprezintă o condiție esențială a principiului democratic al separării puterilor;

E. întrucât, în raportul său privind România din aprilie 2018, Grupul de state împotriva corupției al Consiliului Europei (GRECO) a exprimat îngrijorări serioase cu privire la anumite aspecte ale legilor privind statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii, legi adoptate de Parlamentul României, precum și cu privire la proiectele de modificare a legislației penale; întrucât GRECO pune sub semnul întrebării procesul legislativ, exprimă temeri cu privire la independența judiciară și lasă să se înțeleagă că ar fi avut loc o încălcare implicită a standardelor în materie de combatere a corupției;

F. întrucât, în avizul său nr. 924/2018 din 20 octombrie 2018, care s-a limitat la „anumite aspecte ale proiectelor, deosebit de controversate”, Comisia de la Veneția a observat în concluzie că, „deși li s-au adus o serie de îmbunătățiri binevenite în urma criticilor și a mai multor decizii ale Curții Constituționale, (…) cele trei proiecte de lege conțin aspecte importante care (…) ar putea conduce la exercitarea de presiuni asupra judecătorilor și procurorilor și ar putea, în cele din urmă, să submineze independența sistemului judiciar și a membrilor acestuia, iar împreună cu mecanismul de pensionare anticipată, i-ar putea submina eficiența și calitatea, ceea ce ar putea afecta negativ lupta împotriva corupției”, considerând că este posibil ca aceste aspecte „să submineze încrederea publică în sistemul judiciar”(1);

G. întrucât, în avizul său nr. 930/2018 din 20 octombrie 2018, Comisia de la Veneția a constatat că „este necesar și oportun ca Parlamentul României să întreprindă o reformă a codurilor din domeniul penal pentru a pune în aplicare deciziile Curții Constituționale și directivele în materie ale UE” și că multe dintre modificări „vor afecta grav eficacitatea sistemului de justiție penală din România în combaterea diferitelor forme de infracționalitate, inclusiv infracțiuni legate de corupție, infracțiuni de violență și criminalitatea organizată”(2);

H. întrucât, în avizul său nr. 914/2018 din 16 martie 2018, Comisia de la Veneția a salutat faptul că, „în cadrul reuniunilor de la București, inițiatorii proiectului de lege și-au manifestat disponibilitatea de a modifica proiectul de lege în mai multe aspecte” și a invitat autoritățile din România să aibă în vedere recomandările sale principale, și anume faptul că „noile cerințe privind raportarea și publicarea prevăzute de proiectul de lege, inclusiv sancțiunea de suspendare a activității și dizolvare în caz de nerespectare, sunt în mod evident inutile și disproporționate și ar trebui abrogate” și că publicarea o dată la șase luni a rapoartelor financiare detaliate și indicarea surselor de venit, indiferent de mărimea acestuia, împreună cu sancțiunea de desființare, vor avea ca efect „intimidarea societății civile” și vor veni în conflict cu „libertatea de asociere și dreptul la respectarea vieții private”(3);

I. întrucât Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a invitat România să respingă proiectele de legi înaintate recent, prin care ONG-urilor li se impun noi obligații de raportare financiară, să le modifice în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția și ale Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE/ODIHR) și să le supună unei largi consultări publice înainte de adoptare(4);

J. întrucât, la 19 iulie 2018, Comisia a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la faptul că România nu a transpus în dreptul intern cea de-a patra Directivă privind combaterea spălării banilor; întrucât, la 24 octombrie 2018, Parlamentul României a adoptat „proiectul de lege privind combaterea spălării banilor și finanțării terorismului” după o repetare îndoielnică a votului;

K. întrucât există o dezbatere continuă cu privire la rolul Serviciului Român de Informații (SRI) și pretinsa lui ingerință în activitatea sistemului judiciar din România, fiind aduse în discuție posibila amploare și modalitățile acestei ingerințe; întrucât, în avizul său din 20 octombrie 2018, Comisia de la Veneția a constatat că „este necesară o revizuire amănunțită a normelor juridice privind controlul serviciilor de informații”(5);

L. întrucât, în mai 2016, a fost lansată o petiție de revizuire a Constituției din România pentru a se limita definiția familiei la căsătoria dintre un bărbat și o femeie; întrucât numeroase grupuri de apărare a drepturilor omului și-au exprimat preocuparea cu privire la faptul că această propunere ar putea încălca standardele internaționale în materie de drepturi ale omului și ar putea duce la creșterea discriminării homofobe în România; întrucât parlamentul a aprobat această revizuire cu o majoritate de două treimi; întrucât la referendumul organizat pe această temă nu s-a înregistrat pragul minim necesar de 30% din alegători;

M. întrucât România se plasează pe locul 25 din cele 28 de state membre în ceea ce privește legislația, discursul de incitare la ură și discriminarea împotriva persoanelor LGBTI, potrivit Analizei anuale din 2018 a situației drepturilor omului în cazul persoanelor LGBTI în Europa, publicată de Regiunea Europa a Asociației Internaționale a Lesbienelor și Homosexualilor (ILGA-Europa);

N. întrucât Uniunea Europeană și-a asumat angajamentul de a respecta libertatea și pluralismul mass-mediei, precum și dreptul la informare și la libertatea de exprimare, consacrat la articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale și la articolul 10 din CEDO; întrucât rolul mass-mediei de supraveghere publică este esențial pentru garantarea acestor drepturi și pentru protecția tuturor celorlalte drepturi fundamentale;

O. întrucât organizația Reporteri Fără Frontiere a atras atenția asupra încercărilor de a transforma mass-media din România în instrumente de propagandă politică și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la cenzura politică din mass-media(6);

P. întrucât articolul 12 din Carta drepturilor fundamentale stipulează că orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere la toate nivelurile, în special în domeniile politic, sindical și civic;

Q. întrucât relatările intervenției violente a poliției române în timpul protestelor din 10 august 2018 au trezit preocupări serioase cu privire la proporționalitatea utilizării forței și la încălcarea drepturilor fundamentale ale protestatarilor, fapt ce a dus la declanșarea unor anchete, aflate încă în curs, de către autoritățile române de aplicare a legii;

R. întrucât corupția reprezintă în continuare o problemă în UE; întrucât caracterul și amploarea corupției poate să varieze de la un stat membru la altul, însă acest fenomen prejudiciază UE în ansamblu, precum și economia și societatea europeană și îngreunează dezvoltarea economică, subminează democrația și aduce prejudicii statului de drept;

S. întrucât Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a fost revocat din funcție la 9 iulie 2018, în pofida avizului Consiliului Superior al Magistraturii, în urma unei decizii a Curții Constituționale care a limitat prerogativele Președintelui; întrucât Comisia de la Veneția a declarat, dimpotrivă, în avizul său din 20 octombrie 2018, că ar fi important „să se întărească independența procurorilor și să se mențină și să se consolideze rolul unor instituții precum Președinția și CSM, capabile să echilibreze influența ministrului justiției”(7); întrucât la 15 octombrie 2018 Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență; întrucât, în urma intrării în vigoare a ordonanței, până în prezent au fost revocați din funcție 48 de procurori, ceea ce poate prejudicia un număr mare de anchete aflate în curs; întrucât, la 24 octombrie 2018, ministrul justiției a cerut revocarea procurorului general, acuzându-l de depășirea atribuțiilor sale,

Parlamentul European

13 recomandări

1: subliniază că este de importanță fundamentală să se asigure respectarea deplină a valorilor europene comune enumerate la articolul 2 din TUE și să se garanteze drepturile fundamentale prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

2. este profund preocupat de revizuirea legislației judiciare și penale din România, îndeosebi din cauza posibilității ca aceasta să ducă la subminarea structurală a independenței sistemului judiciar și a capacității acestuia de a combate eficient corupția din România, precum și la slăbirea statului de drept;

3. condamnă intervenția violentă și disproporționată a poliției în timpul protestelor de la București din august 2018;

4. invită autoritățile române să instituie garanții prin care să asigure o bază transparentă și legală pentru orice tip de cooperare instituțională și să evite orice ingerință care dereglează mecanismele de verificare și de echilibrare; solicită întărirea controlului parlamentar asupra serviciilor de informații;

5. îndeamnă autoritățile din România să se opună măsurilor care ar duce la dezincriminarea corupției în rândul funcționarilor de stat și să aplice strategia națională anticorupție;

6. recomandă insistent să se reconsidere legislația privind finanțarea, organizarea și funcționarea ONG-urilor în ceea ce privește potențialul acesteia de a intimida societatea civilă și de a intra în conflict cu principiul libertății de asociere și cu dreptul la viața privată; consideră că această legislație trebuie aliniată pe deplin la cadrul UE;

7. își exprimă profunda îngrijorare față de restricțiile politice aplicate libertății presei și față de propunerile legislative care ar incrimina denigrarea României în străinătate și ar reintroduce defăimarea în Codul Penal;

8. îndeamnă Parlamentul și Guvernul României să pună în aplicare pe deplin toate recomandările Comisiei Europene, ale GRECO și ale Comisiei de la Veneția și să se abțină de la orice reformă care ar pune în pericol respectarea statului de drept, inclusiv independența sistemului judiciar; îndeamnă la purtarea unui dialog constant cu societatea civilă și subliniază că trebuie abordate chestiunile menționate mai sus pe baza unui proces transparent și incluziv; încurajează solicitarea din proprie inițiativă a avizelor Comisiei de la Veneția cu privire la măsurile legislative în cauză înainte de aprobarea lor definitivă;

9. solicită guvernului român să coopereze cu Comisia Europeană în conformitate cu principiul cooperării loiale prevăzut de tratat;

10. își reiterează regretul cu privire la decizia Comisiei de a nu publica Raportul UE pe 2017 privind combaterea corupției și invită cu insistență Comisia să își reia fără întârziere exercițiul anual de monitorizare a luptei împotriva corupției în toate statele membre; invită Comisia să elaboreze un sistem de indicatori stricți și de criterii uniforme ușor aplicabile, pentru a măsura nivelul corupției din statele membre și pentru a evalua politicile anticorupție ale acestora, în conformitate cu Rezoluția Parlamentului din 8 martie 2016 referitoare la raportul anual pe 2014 privind protejarea intereselor financiare ale UE(8);

11. susține cu fermitate un proces regulat, sistematic și obiectiv de monitorizare și de dialog, cu participarea tuturor statelor membre, în scopul protejării valorilor de bază ale UE, și anume a democrației, drepturilor fundamentale și statului de drept, proces care să implice Consiliul, Comisia și Parlamentul, astfel cum s-a propus în Rezoluția Parlamentului din 25 octombrie 2016 conținând recomandări adresate Comisiei referitoare la crearea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale (Pactul pentru DSF)(9); reiterează faptul că acest mecanism ar trebui să cuprindă un raport anual cu recomandări specifice pentru fiecare țară(10);

12. invită Comisia, în calitatea sa de gardian al tratatelor, să monitorizeze acțiunile întreprinse de autoritățile române pe baza recomandărilor, continuând să ofere sprijin complet României în identificarea unor soluții adecvate;

13. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului, guvernelor și parlamentelor statelor membre, precum și Președintelui României.”.

Tot marți, Comisia Europeană prezintă raportul anual privind corupția – cunoscut drept Raportul MCV -, întocmit în termeni la fel de duri la adresa autorităților de la București, care au intrat cu bocancii în Justiție.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version