Președintele Klaus Iohannis a convocat pentru miercuri ședința CSAT, suspendată de el săptămâna trecută, după aproape 7 ore de discuții.

Astfel, vor fi reluate la prânz dezbaterile pe tema planului de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2019 – 2028, a programului CSAT de activitate pentru anul viitor, pe planul de întrebuinţare a Forţelor Armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în 2019, precum şi pe Planul Naţional de Priorităţi Informative pentru 2019.

Evident, se vor relua discuțiile pe proiectul Bugetului de stat pentru anul 2019, pentru a fi avizate bugetele serviciilor secrete.

„În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale”, a anunțat Administraţia Prezidenţială.

La şedinţa CSAT de marțea trecută au participat premierul Viorica Dăncilă, ministrul Apărării, Gabriel Leş, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, directorul SRI, Eduard Hellvig, şeful Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă, consilierul prezidenţial Ion Oprişor şi secretarul CSAT Mihai Şomordolea. Directorul SIE, Gabriel Vlase, nu a participat la reuniune, el fiind înlocuit de un adjunct. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version