Serviciul Român de Informații (SRI) a predat către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) încă 1.060 de dosare și alte mii de documente ale fostei Securități.

“Încă 1.060 de dosare, 21 de mape, 14.290 de fișe, 6.644 de role microfilm au fost predate de SRI la CNSAS. Predarea arhivei fostei Securități merge până la capăt!”, a scris, luni seară, pe Twitter, Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI.

UPDATE 17 septembrie: SRI urmează să predea, până la 1 noiembrie, sute de mii de dosare şi microfilme de arhivă către CNSAS, informează, marți, Marincea.

“În coordonare cu CNSAS şi după un calendar stabilit de comun acord, SRI va continua să predea arhiva fostei securităţi către Consiliu. Calendarul prevede că, până la 1 noiembrie, să predăm sute de mii de dosare şi microfilme către CNSAS”, a declarat Marincea, pentru Agerpres.

Amintim că fostul președinte Traian Băsescu este acuzat în prezent de CNSAS pentru colaborarea cu fosta Securitate, după ce au apărut anul acesta două documente în această privință.

CNSAS cere instanței să constate că Băsescu a colaborat cu Securitatea

 Decizia în privința colaborării sau necolaborării va fi dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 20 septembrie.

Declarație-șoc a lui Băsescu în instanță: Nu am știut că contrainformațiile militare sunt Securitatea

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii are ca scop „punerea la dispoziţia societăţii a dosarelor, documentelor şi a tuturor materialelor întocmite la fosta Securitate până la data de 22 decembrie 1989”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version