Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, joi, că Guvernul Orban va modifica Legea 136, printr-o ordonanță de urgență (OUG) ce va fi adoptată săptămâna viitoare, astfel încât pacienții cu forme ușoare de COVID-19 și cei asimptomatici vor fi îngrijiți acasă, iar cei cu forme grave vor fi internați în toate spitalele.
 

„10% din paturile de terapie intensivă și 15% dintre celelalte locuri vor fi alocate pentru bolnavii cu COVID-19. Va fi făcută o evaluare în fiecare spital”, a precizat Nelu Tătaru.

„Avem în pregătire o ordonanţă de urgenţă pentru cazurile medii şi uşoare de boală, asimptomatice, să rămână la domiciliu, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie, urmând ca mijloacele de transport de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să-i ia programat pentru investigaţiile suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologia, ei sunt duşi şi internaţi în unităţile spitaliceşti”, a afirmat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a precizat că medicii de familie, prin contracte separate, suplimentare, cu Casa de Asigurări de Sănătate pot face monitorizarea prin telemedicină, primind 30 de puncte pentru fiecare pacient monitorizat, sau pot presta servicii medicale la Direcţia de Sănătate Publică pentru anchete epidemiologice sau recoltări.

Tătaru a arătat că toate acestea vor fi reglementate atât prin ordonanța de urgență pe care Guvernul o pregătește acum, pentru modificarea Legii 136 (privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic), cât și printr-un ordin de ministru.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version