Protestul taximetriștilor s-a încheiat miercuri cu victorie, cel puțin la nivel declarativ: ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, și ministrul interimar al Dezvoltării, Eugen Teodorovici, i-au chemat pe liderii COTAR la Ministerul Finanțelor și le-au promis că vor promova în cursul săptămânii viitoare a cadrul normativ care va cuprinde solicitările transportatorilor rutieri: eliminarea sintagmei ”în mod repetat” din Legea taximetriei și trecerea activității de ”rent a car” la Autoritatea Rutieră Română (ARR).
“Sunt om de cuvânt și așa o să rămân. Transportul rutier este un segment important care contribuie în mod semnificativ la bugetul național și încercăm să reglementăm o situație care a creat un minus la buget prin practicarea unei activități ilicite. Dar așa cum dorim să eliminăm din legislație orice posibilitate de a încălca principiile concurenței loiale tot așa ne dorim și urmărim să realizăm un cadru normativ care să asigure cele mai bune condiții de siguranță și confort pentru pasageri”, a declarat ministrul Interimar al Transporturilor, Rovana Plumb.
La rândul său, viceprim-ministrul Eugen Teodorovici, ministru Interimar al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a precizat: ”Întâlnirea de astăzi a fost foarte utilă, pragmatică și concisă. Îi asigur pe reprezentanții COTAR că am înțeles exact care sunt problemele. În cel mai scurt timp vom adopta măsuri concrete pentru asigurarea atât a unui nivel înalt de calitate a transportului de persoane, cât și a unui mediu concurențial loial și corect în acest domeniu”.