Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) dă o „alarmă de faliment” în cazul Euroins – la care 4 din 10 autovehicule din țară sunt asigurate RCA -, având informații că executorii judecătorești nu mai găsesc bani în conturile acestei companii.

Vasile Ștefănescu

Reprezentanții COTAR își exprimă îngrijorarea și față de evoluția tarifelor RCA,astfel că au transmis comisiilor de specialitate din Parlament, inclusiv președintelui Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu, „o solicitare de audiere a persoanelor vinovate de majorarea cu 40% a prețului RCA și de prăbușirea societății de asigurări Euroins”.

Domnule președinte Marcel Ciolacu, nu mai putem pune batista pe țambal, asa cum Parlamentul României, Direcția Națională Anticorupție și DIICOT au procedat, până acum, în jaful numit City Insurance. Cei 10 milioane de șoferi din România care astăzi plătesc un preț al RCA majorat cu 200%, la care se adaugă majorarea prețului RCA cu încă 40%, de zilele trecute, vor să știe vinovații. Acest popor, care anul viitor se prezintă la urnele de vot, merită mai mult respect din partea instituțiilor românești!”, i-a transmis Vasile Ștefănescu, liderul COTAR, președintelui Camerei Deputaților.

De altfel, însuși Ciolacu a declarat, săptămâna trecută: „Ştiţi foarte bine că este posibil să fie un faliment anunţat”.

Ciolacu, despre scumpirea cu 40% a polițelor RCA: „ASF împreună cu Guvernul vor lua decizia cea mai bună”

COTAR acuză că „inevitabilul” despre care a atras atenția în mod repetat, în ultimii ani, s-a produs.

Comunicatul transmis redacției:

„Executorii judecătorești se află deseori în situația de a nu mai găsi bani în conturile societății Euroins, existând suspiciuni că acești bani sunt transferați de către asigurător în afara țării. Ca efect al dezastruoasei supravegheri a pieței de asigurări, desfășurate în ultimii ani, care a permis falimentul asigurătorului City Insurance și dispariția din conturile din România ale acestuia a peste 1 miliard de euro, fără ca reasigurătorul societății City Insurance să plătească măcar un leu, astăzi asistăm la reeditarea acelui episod, cu un nou protagonist de același calibru.

Doar că, între timp, prețurile RCA au crescut cu 200%, până acum câteva zile, când ASF a anunțat noi scumpiri, cu până la 40% ale acestui produs de lux, dar obligatoriu.

COTAR atarge atenția că încă de anul trecut executorii judecătorești s-au aflat de multe ori în situația de a nu mai găsi bani în conturile societății Euroins, atunci când încearcă să pună în executare hotărâri judecătorești prin care instanțele obligă asigurătorul rău-platnic la plata sumelor datorate către păgubiți.

În ultimii ani, brokerii de asigurări au primit numeroase adrese din partea societății Euroins, prin care li se solicita ca decontul primelor de asigurare să se efectueze peste noapte în noi și noi conturi deschise la diverse bănci, pentru ca executorii judecătorești să aibă mari dificultăți în a identifica aceste conturi și a institui popriri.

Executorii judecătorești au ajuns să utilizeze procedura terțului poprit, adică pun poprire pe conturile brokerilor de asigurări (terți) care încasează banii din polițele RCA pentru societatea Euroins.

În acest sens, COTAR a prezentat un document ilustrativ, din data de 2 martie 2023, când un executor judecătoresc a dispus: „executarea silită prin înființarea de îndată a popririi și indisponibilizarea tuturor sumelor de bani și a altor bunuri mobile incorporale, prezente și viitoare pe care le datorați, cu orice titlu, debitorului S.C. EUROINS România Asigurare – Reasigurare S.A., cu sediul în (…) până la încasarea sumei totale de 20.218,79 lei.”

Download (PDF, Unknown)

Această societate de asigurări „supravegheată” de ASF încasează, în fiecare zi lucrătoare, aproape 2 milioane de euro, care ulterior sunt scoși din România sub ochii autorității mai sus menționate, care alege mereu să rămână pasivă, așa cum face și altă autoritate care ar trebui să acționeze în astfel de situații, respectiv Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Adevărul despre solvabilitatea reală a acestei societăți de asigurări nu este cel comunicat nici de către eșuatele instituții românești și nici de către acționarii asigurătorului. Realitatea sumbră cu privire la solvabilitatea Euroins o cunosc băncile la care aceasta își mută conturile periodic, precum și executorii judecătorești care întâmpină mari probleme atunci când trebuie să pună în executare hotărâri judecătorești împotriva asigurătorului.

Vă întrebați, desigur, ce se întâmplă cu cei aproximativ 2 milioane de euro încasați, zilnic, de către Euroins din vânzarea de hârtii fără valoare, care nu asigură niciun drept la despăgubire, dar care se numesc în continuare polițe de asigurare RCA? Răspunsul poate fi găsit în constatările făcute de ASF, care, de mulți ani, cunoaște situația acestui asigurător, dar cel ce conduce Sectorul de Asigurari din cadrul ASF refuză să dispună măsuri adecvate.

Cu titlu de exemplu, în procesul verbal de control nr. RG/2720/29.01.2020, emis de echipa de control din cadrul ASF, precum și în Deciza nr. 199/20.02.2020 este descris mecanismul de scoatere a banilor din România:

„Referitor la poziția de disponibilități și depozite bancare, la data de 30.09.2018 societatea Euroins deținea în conturi bancare suma de 96.914.992 lei, în proporție de 95% la bănci din afara României și 5% în România” – pagina 49, ultimul aliniat din PV nr. RG/2720/29.01.2020, redactat de echipa de control a ASF.

Practic, încă de acum 3 ani, instituțiile românești (i)responsabile de supravegherea financiară a acestui asigurător cunoașteau atât contractele de reasigurare cu probleme ale societății de asigurări, cât și tranzacțiile REPO și împrumuturile intra-grup realizate de către societate, precum și o importantă lipsă de lichiditate, după cum a scris, în luna iunie 2020, pe pagina sa de Facebook, un actual membru neexecutiv din conducerea ASF (mesajul fiind ulterior șters):

„O societate de asigurări din Bulgaria, campioană absolută în piață la numărul de petiții înregistrate la ASF, de anul trecut până în prezent, a demarat o campanie de denigrare (…) la adresa mea. Motivul din spatele campaniei de presă îl reprezintă faptul că am propus majorarea amenzii în Consiliul ASF, atunci când am discutat anul acesta raportul de control al societății, de la 500.000 lei la 1.000.000 lei. Am considerat ca subadecvarea rezervelor de daună cu peste 100 milioane lei reprezintă o faptă gravă, lucru ilustrat și de faptul că această societate este campioana absolută la petiții. Propunerea mea nu a avut câștig de cauză în Consiliul ASF, dar se pare că a deranjat.”

Ce se întâmplă cu miliardele de euro colectate de Euroins, în ultimii ani, din vânzarea polițelor RCA și de ce această companie înregistrează zeci de mii de procese în instanță pentru neplata despăgubirilor? Un posibil răspuns îl găsim chiar în presa românescă din data de 28.07.2021: „CEZ iese din Bulgaria: Eurohold, proprietarul Euroins România, a finalizat preluarea activelor grupului ceh CEZ din Bulgaria, pentru 335 de milioane de euro. Еurohold, cel mai mare holding din Bulgaria şi proprietar al Euroins România, a finalizat achiziţionarea activelor grupului ceh de energie CEZ din Bulgaria, pentru 335 milioane euro”.

COTAR a semnalat tuturor autorităților, inclusiv domnului Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, faptul că situația de față este mult mai gravă decât în cazul City Insurance. Iar fiecare zi care trece fără a trage la răspundere, conform legii, pe cei vinovați, provoacă celor 10 milioane de proprietari de autovehicule din România dificultăți tot mai mari în a achita achita asigurarea RCA – acest produs de lux care, deși e obligatoriu prin lege, a ajuns să nu mai ofere nicio protecție și niciun dept la despăgubire, din cauza unei piețe de asigurări cartelizate și nesupravegheate.

O societate de asigurări care vinde poliței de jumătate de miliard de euro anual și care astăzi nu mai are bani în conturi reprezintă o adevarată problemă națională, pentru că acei bani erau destinați plății daunelor, nicidecum pentru achiziția unei companii de energie în Bulgaria! Cine plătește acei bani, domnule Ciolacu?”, a întrebat, retoric, Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

La fel ca în cazul companiei City Insurance, actuala conducere a companiei Euroins trebuie urgent suspendată din funcție, pentru a pune capăt operațiunilor de transfer în străinătate a milioanelor de euro încasate zilnic de acest asigurător din vânzarea de polițe RCA în România. De asemenea, trebuie instituite interdicțiile de a dispune de active, iar Fondul de Garantare a Asiguraților trebuie să preia urgent conducerea companiei de asigurări.

Anul viitor, urmează mai multe rânduri de alegeri, iar cei peste 500.000 de păgubiți RCA, precum și cei 10 milioane de șoferi votanți din România, afectați în mod direct de creșterea RCA, nu îi vor uita pe responsabili, atunci când își vor reînnoi RCA-ul!”, a vertizat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

Drept la replică transmis redacției de Eurohold:

„Ca urmare a derapajelor publice ale Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), care dezinformează, calomniază, defăimează și propagă panică în rândul populației, Euroins România cere public presei să nu se bazeze pe știrile false difuzate în mod regulat de această entitate.

Euroins România plătește zilnic, în medie, daune de aproximativ 7 milioane de lei, iar conturile noastre bancare sunt perfect capabile să mențină acest ritm.

Compania va deschide o acțiune în justiție împotriva acestei asociații pentru dezinformare, calomnie, defăimare și instigare împotriva Euroins România.

COTAR mai menționează ca aceste informații false provin din surse interne, cu alte cuvinte angajați neloiali. Indiferent de metodologia lipsită de etică utilizată pentru a colecta informații false, îi sfătuim să verifice calitatea surselor lor.

Euroins a încercat în repetate rânduri, dar fără succes, să aducă atât COTAR, cât și instituțiile interesate de soarta asigurărilor din Romania, inclusiv UNSAR, la masa dialogului pentru a identifica împreună cu autoritățile române calea de urmat în vederea restabilirii unui context funcțional. 

 Eurohold Bulgaria AD

Eurohold Bulgaria AD este un grup energetic și financiar de frunte care operează în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, și este listat la Bursele de Valori din Bulgaria și respectiv Varșovia. Eurohold deține Euroins Insurance Group AD (EIG), unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări din regiune. EIG oferă o gamă completă de produse de asigurare, deservește peste 4 milioane de clienți în 11 țări și are peste 3.000 de angajați. Eurohold este proprietarul Electrohold, un grup energetic de frunte din Bulgaria, cu o cotă de 40% în distribuția de energie. Electrohold are 3000 de angajați și deservește peste 3 milioane de consumatori din țară”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version