Un nou val de caniculă, dar de data aceasta pe o durată mai scurtă (două zile): meteorologii au emis Cod Galben, luni, pentru aproape toată ţara.
Luni, în Crişana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală şi în Moldova, temperaturile maxime vor fi între 35 şi 37 de grade, la umbră, pe arii restrânse mai ridicate în sud şi în est.
Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade şi vor caracteriza o noapte tropicală.
Marţi, canicula se va restrânge către sudul şi estul României. Astfel, în cea mai mare parte a Munteniei, în Dobrogea continentală şi în sudul Moldovei, valorile maxime vor fi în general de 35 – 37 de grade, la umbră, în timp ce minimele nu vor coborî sub 20 de grade.
Pentru zona Capitalei, meteorologii prognozează, în intervalul 1 iulie, ora 10:00 – 2 iulie, ora 9:00, caniculă şi disconfortul termic ridicat, cu un ITU ce va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 37 – 38 de grade, iar cea minimă de 19 – 20 de grade.
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.