UPDATE: OUG va fi adoptată în ședința de vineri a Executivului.

Vistieria Guvernului a fost golită complet, cu două luni înainte de sfârșitul anului, astfel că premierul Marcel Ciolacu i-a comandat ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, să-i prezinte măsuri de blocare a cheltuielilor la instituțiile de stat, precum și de reumplere a Fondului de rezervă aflat la dispoziția Prim-Ministrului.

Un proiect de Ordonanță de urgență (OUG) în acest sens a fost publicat, marți seară, în Transparență decizională, pentru a fi adoptat în ședința de guvern din această săptămână. (Vezi document la finalul articolului

„Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat care, la data de 31 octombrie 2023, înregistrează în execuţia bugetară la unele titluri din clasificaţia economică ale unui capitol bugetar plăţi sub 50% din valoarea creditelor bugetare aprobate ar putea fi obligaţi să disponibilizeze la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului minimum 10% din valoarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament aprobate în buget”, potrivit inițiatorilor.

Prin această manevră, Executivul vrea să economisească 8 miliarde de lei, care vor merge direct în Fondul de rezervă.

„Nu îngheț cheltuielile, le ordonăm. Încercăm să avem o Românie mai ordonată”, a declarat el.

Întrebat dacă le va interzice primarilor să mai irosească bani publici pe organizarea de târguri și spectacole, Ciolacu a spus: „Din sursele proprii, primarii au tot dreptul să facă ce cred dânșii de cuviință împreună cu cei care i-au ales”.

„În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, instituţiile şi autorităţile publice locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, nu pot finanţa din fonduri publice, cu excepţia celor provenite din donaţii şi sponsorizări, organizarea de evenimente comunitare cum ar fi festivaluri, concerte, competiţii locale, festivităţi, sărbători tematice, dar fără a se limita la acestea. Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, au obligaţia de a dispune măsurile necesare astfel încât plăţile lunare efectuate în perioada noiembrie-decembrie la cheltuielile de investiţii să fie cel mult la nivelul mediei plăţilor efectuate în perioada ianuarie-septembrie, în limita bugetului aprobat”, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul.

Totodată, până la finalul anului acesta, instituţiile publice nu vor mai putea angaja cheltuieli pentru mobilier de birou, reparaţii curente, consultanţă şi expertiză sau pregătire profesională.

„Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, au obligaţia de a dispune măsurile necesare astfel încât plăţile lunare efectuate în perioada noiembrie-decembrie la titlul “Bunuri şi servicii”, să fie de cel mult media plăţilor efectuate în perioada ianuarie-septembrie, în limita bugetului aprobat la această natură de cheltuieli”, se precizează în document.

Prevederile nu se vor aplica pentru cheltuielile cu medicamentele şi materialele sanitare, cu serviciile medicale, pentru cheltuielile cu acţiuni şi programe de sănătate, precum şi în cazul cheltuielilor aferente unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar.

„În situaţii excepţionale şi temeinic justificate Guvernul României, poate aproba pe bază de memorandum depăşirea limitelor de plăţi la titlul de cheltuieli bugetare „Bunuri şi servicii”, iniţiat de ordonatorii principali de credite, iar în cazul unităţilor/subdiviziunilor administrativ- teritoriale, iniţiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, la solicitarea justificată a acestora”, se mai arată în document. 

Totodată, ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat care, la data de 31 octombrie 2023, înregistrează în execuţia bugetară la unele titluri din clasificaţia economică ale unui capitol bugetar plăţi sub 50% din valoarea creditelor bugetare aprobate ar putea fi obligaţi să disponibilizeze la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului minimum 10% din valoarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament aprobate în buget.

Prevederea este inclusă în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru reducerea cheltuielilor bugetare pentru 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar asumată prin Programul de Convergenţă, publicat marţi seara de Ministerul Finanţelor.

“Se propune ca, începând cu data de 1 noiembrie 2023, ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, care la data de 31 octombrie 2023 înregistrează în execuţia bugetară la unele titluri din clasificaţia economică ale unui capitol bugetar plăţi sub 50% din valoarea creditelor bugetare aprobate să fie obligaţi să disponibilizeze la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului minim 10% din valoarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament aprobate în buget la acea dată la solicitarea Ministerului Finanţelor, în termen de 5 zile de la data solicitării. Procentul de reţinere se stabileşte de către Ministerul Finanţelor prin adresa de solicitare”, se arată în document.

După expirarea termenului, Ministerul Finanţelor este abilitat să blocheze deschiderile de credite bugetare pentru ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat până la momentul transmiterii de către aceştia a solicitării de disponibilizare.

Creditele bugetare neutilizate trec la Fondul de rezervă

Totodată, proiectul propune ca, începând cu 1 decembrie 2023, în Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului să se poată disponibiliza sume reprezentând credite bugetare neutilizate de către ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat la solicitarea Ministerului de Finanţe, în termen de 5 zile de la această solicitare, fără a afecta activitatea curentă şi de investiţii finanţată din fonduri externe nerambursabile sau din fonduri alocate prin PNRR dacă din estimarea execuţiei bugetare la nivelul ordonatorului principal de credite, până la data de 31 decembrie 2023, rezultă că creditele bugetare nu sunt utilizate în totalitate.

Potrivit notei de fundamentare, evoluţia execuţiei bugetare pe primele nouă luni ale anului, în care ritmul de încasare al veniturilor este inferior celui prognozat la elaborarea bugetului, impune aprobarea de măsuri suplimentare de limitare a cheltuielilor, astfel încât să se asigure premisele încadrării în ţinta de deficit stabilită pentru acest an.

„În lipsa unor măsuri bugetare adoptate de urgenţă, care să conducă la limitarea şi diminuarea cheltuielilor bugetare pe perioada rămasă până la sfârşitul acestui an, ţinta de deficit asumată poate fi depăşită, cu consecinţe imediate asupra creşterii costurilor finanţării deficitului bugetar dar şi asupra fondurilor alocate pentru investiţii în cadrul Politicii de Coeziune cât şi asupra fondurilor alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, precizează iniţiatorii.

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 2,65% din PIB după primele opt luni ale anului, la 42,19 miliarde de lei, faţă de 32,98 miliarde de lei, respectiv 2,34% din PIB aferent primelor opt luni ale anului 2022, potrivit ultimelor date publicate la finalul lunii septembrie de Ministerul Finanţelor.

Execuţia bugetului general consolidat în primele şapte luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 38,6 miliarde lei, respectiv 2,43% din PIB.

Bugetul pentru acest an este construit pe un deficit de 4,4% din PIB. Fondul Monetar Internaţional a estimat, recent, că România va încheia anul 2023 cu un deficit bugetar de 6% din PIB.

Download (PDF, Unknown)

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version