UPDATE! Primul vot, în Comisia CONT: Kovesi 12 voturi, Bohnert – 11 voturi și Ritter – 1 vot!
Miercuri, votul decisiv!
Candidații pentru funcția de procuror-șef al Parchetului Uniunii Europene au fost audiați marți în Comisia LIBE a Parlamentului European.
După ce au fost audiați candidații din Germaniei și Franței – Andrés Ritter (54 de ani), respectiv Jean-François Bohnert (58 de ani) -, a venit la “bară” candidata României, Laura Codruța Kovesi – 45 de ani.
Iată cum a decurs audierea Laurei Codruței Kovesi – – așa cum au consemnat colegii de la HotNews:
- Toate aceste rapoarte au fost completate cu probe administrate în dosarele penale. Cred că trebuie să existe o colaborare cu OLAF, limitată la un schimb de informații. E foarte important ca investigațiile EPPO să nu fie dublate și de anchetele administrative ale OLAF
- Îmi voi apăra independența prin rezultatele pe care le-am avut până acum. Întotdeauna am fost independentă. Am respectat întotdeauna legea. Am anchetat membri din diferite partide politice
- Am anchetat persoane bogate, cu poziții importante, însă pentru că am fost independenți întotdeauna am dus la bun sfârșit aceste cazuri
- În momentul de față există încercări de a limita această independență
- Am cooperat cu colegi din 14 state membre. Am fost expert pentru Comisia Europeană în Moldova și Muntenegru pentru că au nevoie de experiența noastră. Sunt om și eu, poate nu sunt perfectă, sunt emoționată azi, de aceea e mai ușor pentru mine să vorbesc românește. Știu engleză, știu și franceză, pot vorbi în engleză, dar vă rog să înțelegeți că pentru mine e o zi foarte importantă (europarlamentarii aplaudă)
- Cele mai răspândite tipologii de fraudă sunt folosirea fondurilor europene în alte scopuri, corupția, au fost mai multe cazuri în România, situații în care funcționari publici au solicitat mită pentru a demara procedurile pentru obținerea finanțării
- Nu toate constatările OLAF vizează dosare penale, sunt constatate și iregularități. EPPO va trebui să sesizeze OLAF și să țină legătura cu autoritățile competente
- Sunt foarte familiarizată cu această instituție, în România funcționează. Decizia cred că aparține colegislatorilor. Noi la DNA am lucrat cu astfel de avertizori de integritate
- Ca procurori noi nu facem legi, dar putem furniza expertiză
- Aproape toate cazurile suscitau interes din perspectiva persoanelor investigate, competența DNA viza investigații pentru corupție la nivel înalt. Au fost investigați primari, senatori, deputați, miniștri, foști miniștri
- Vă asigur că de fiecare dată comunicarea publică s-a făcut cu respectarea principiului de nevinovăție. Datele au fost comunicate întotdeauna cu respectarea legii și a regulilor CSM
- În momentul depunerii candidaturii am verificat toate criteriile, le îndeplinesc pe toate
- Articolul 54 din legea 303/2004 are 4 condiții: vechime de 15 ani, să nu fi colaborat cu serviciile de informații, să nu fi fost sancționat disciplinar în ultimii trei ani și să fi avut calificativul FB la ultimele trei evaluări. Toate aceste condiții le îndeplinesc
- În ce privește colaborarea cu serviciile, legea o stabilește în sensul de poliție politică, și nu în sensul de colaborare instituțională, care poate să apară în exercitarea activității de procuror
- În toată activitatea mea de procuror am respectat întotdeauna legea. Trebuie să ne desfășurăm activitatea cu pasiune, dar nu cu patimă. Întotdeauna voi aborda profesional obligațiile care îmi revin. Nu are nicio relevanță pentru mine relațiile de acum din România dintre ministrul Justiției și sistemul juridic
- Procurorii europeni delegați vor rămâne procurori în sistemele naționale, dar anchete transfrontaliere s-au făcut și în anii trecuți și un mod eficient au fost echipele de investigarea comune
- Eurojust va putea avea o colaborare foarte strânsă cu EPPO prin schimbul de informații, suport informativ și folosirea unor ofițeri de legătură sau puncte de contact, necesare și în relația cu statele neparticipante
- Va fi responsabilitatea procurorului șef de a încerca acorduri de colaborare cu statele neparticipante și modul în care acestea pot fi convinse să adere la EPPO e doar prin obținerea unor rezultate credibile de către această nouă structură de parchet
- Va fi o prioritate pentru toți din structura EPPO. Au fost foarte multe situații în care constatând că s-au comis acte ilegale, potrivit legii, le-am infirmat. În situația în care ar apărea în activitatea EPPO astfel de situații de încălcare a drepturilor fundamentale sunt convinsă că trebuie luate măsuri, diseminarea informației în structura EPPO
- În România activitatea procurorilor e sub controlul strict al judecătorilor
- Sunt premii oferite de o agenție de aplicare a legii, nu CIA, de Secret Service, care protejează demnitarii și moneda națională. În activitatea de procuror DIICOT am investigat foarte multe dosare legate de bancnote false și de criminalitate cibernetică. Pentru modul în care am fost implicată în dezvoltarea posibilităților de anchetare în acest domeniu am fost recompensată cu cele două distincții. Nu am dobândit nicio cetățeni americană, nu am colaborat cu CIA, iar știrile care au apărut sunt neadevărate
- Am avut un proces pentru afirmații neadevărate într-o emisiune, cu decizie definitivă de afirmații neadevărate, am fost defăimată. Niciodată nu am facătu niciun act pentru a influența, procesele au fost publice, au fost mai multe instanțe care mi-au dat dreptate.
- Există un raport al Inspecției Judiciare care spun că judecătorii nu au fost influențați.
- Ofițerii SRI nu au administrat probe, nu au participat în procesul penal. Au existat sesizări de la SRI, așa cum e prevăzut în lege. Probele au fost administrate de procurori
- Este falsă rata de achitări, în fiecare an procentul a fost între 10 și 13 %, probabil vă referiți la ultimul raport, cu 36% achitări, de 6 luni nu mai fac parte în DNA. Diferența de achitări e datorată dezincriminării unor fapte penale, respectiv abuzul în serviciu. Rata reală e de 13%
- Instrucțiunile în dosarele penale se vor da întotdeauna de camera permanentă. Dosarele vor fi repartizate aleatoriu. Procurorii delegați vor trebui să țină cont de instrucțiunile din partea camerei permanente
- Guvernul e ostil în ce mă privește pe mine, dar nu trebuie să fie ostil în ce privește activitatea unei instituții europene
- Va fi adoptat un regulament inter
- Indiferent de cât de ostil sau prietenos e un guvern, ca procuror trebuie să îți faci treaba
- Practica procurorilor delegați va fi în concordanță cu strategia care va fi stabilită
- Nu sunt la curent cu ce a făcut CSM, condiția prevăzută de lege nu are legătură cu gradul profesional
- Sunt primul procuror căruia i s-a refuzat această cerere, dar nu e o condiție prevăzută de lege
- În ce privește revocarea din funcția de procuror șef, a venit ca urmare a unei decizii a CCR în care nu am fost parte. Nu am avut posibilitatea de a face un recurs. Am trimis o plângere la CEDO care a trecut de filtru
- Plângerea vizează chestiuni de principiu, dacă procurorii mai sunt sau nu independenți
- În ce privește dosarul penal sunt nevinovată, vizează extrădarea unei persoane
- În fiecare an DNA a trimis în judecată circa 1.000 de persoane, circa 900 fiind condamnate. Peste 60 erau înalți oficiali, miniștri, deputați, senatori. Ca procuror șef DNA am spus că atunci când un politician mă va suna să intervină o să fac public acest lucru. Acest lucru nu s-a întâmplat.
- În ce privește fondurile europene, în fiecare an DNA a avut pe rol peste 2.000 de dosar. OLAF a deschis 200 de cazuri în fiecare an. Investigând atât de multe dosare, suntem familiarizați cu tipologiile de comitere a faptelor
- Voi începe în engleză, știu că mulți români urmăresc transmisiunea, când se va trece la întrebări voi vorbi în română
- Am fost procuror jumătate din viața mea
- Crearea unui pachet european independent și eficient e o oportunitate profesională unică
- Vă prezint pe scurt viziunea mea
- Parchetul european trebuie să protejeze interesele financiare ale UE, să recupereze daunele
- Am experiență îndelungată în gestionarea echipelor mari, în luarea de decizii strategice, sunt obișnuită să lucrez în situații de stres și de presiune publică
- Recuperarea daunelor a fost cea mai importantă pentru mine
- În mandatul meu, DNA a pus sechestru pe bunuri de peste 2 miliarde de euro
- Am pus sechestru pe proprietăți și conturi bancare din alte țări
- Acestea sunt realizările mele profesionale
- Care sunt principiile pe care se bazează activitatea mea: procurorul trebuie să respecte statul de drept și să aibă o busolă morală puternică
- Trebuie să aplicăm legea și să respectăm dreptul celor implicați în anchete
- Numai o justiție profesionistă, independentă li onestă poate lupta împotriva infracțiunilor și a fraudei financiare, a corupției
- Cred cu putere că independența și tragerea la răspundere merg mână în mână
- Știu că ați fost expuși la informații negative despre mine. Nu am nimic de ascuns, vă stau la dispoziție pentru a răspunde la toate întrebările dvs
Iată cum au decurs audierile pentru Andres Ritter și Jean-François Bohnert – așa cum au consemnat colegii de la HotNews:
18:20 Monica Macovei, întrebări pentru candidatul francez: Rolul procurorului șef al EPPO e unul mai mult de coordonare și diplomatice între statele membre mai degrabă decât lucrând efectiv și jucând efectiv pe dosare de fraudă?
Jean-François Bohnert:
- Care sunt infracțiunile aflate sub jurisdicția EPPO, altele decât frauda cu fonduri europene și TVA la fonduri europene?
- Șeful EPPO trebuie să aibă ambele capacități,m atât de coordonare, și aici intervine o sensibilitate diplomatică, și nu numai
- Funcția prevăzută în regulamentul Parchetului prevede și ca acest parchet să funcționeze în colaborare cu toate statele membre, participante sau nu. Să fii tehnician e necesar, dar nu și suficient. În ce privește infracțiunile față de fraudele de tip carusel, cu TVA, trebuie să ne gândim la competențele din regulament, care face trimitere la directiva PIF: fraudă, spălare de bani, abuzuri față de bunurile publice
- Cred că îndeplinesc toate cerințele prevăzute în regulamentul EPPO
- În ce privește independența, uneori în Franța ni se spune că în trecut sistemul era unul foarte ierarhic, asta înseamnă că în trecut ministrul Justiției ar fi putut da indicații procurorului general, însă lucrurile s-au schimbat de șase ani și ministru nu mai poate da instrucțiuni procurorului public
- Cu privire la anchetele aleșilor politici, la presiunea politică, da, am avut cazuri în care au fost implicați aleși politici, dar nu am suferit din cauza presiunii politice
- Este o onoare că aparțin acestui cerc de candidați și că sunt pe aceeași listă cu doamna Kovesi
- Am toată admirația pentru curajul său
- Trebuie să spunem foarte clar acum, mă simt de-a dreptul onorat, în ceea ce-i privește pe ceilalți doi candidați, să fiu alături de ei și să-mi prezint astfel candidatura
Ora 17:30 Monica Macovei revine cu o nouă întrebare: Cuma ați proceda ca procuror șef EPPO, vorbim de 22 de state, inclusiv din Europa Centrală și de Est, în care se practică presiunile politice
Andres Ritter: Esența muncii Parchetului trebuie să fie dictată de independență și eficiență. Pentru a garanta așa ceva, trebuie să conducem prin puterea exemplului. Independența în sine nu înseamnă că nu există influențe politice, parchetul nu funcționează într-un vacuum. Dar activitatea parchetului trebuie să rezulte din faptul că ești conștient de această realitate, nu pentru a i te adapta, ci pentru a-i ține piept
Ora 17:10 Monica Macovei îl întreabă dacă a instrumentat cauze în care au fost implicați demnitari de rang înalt.
Andres Ritter: Presiunea politică, Slavă Domnului, am parte de ea, dar nu ca în alte părți, și sunt extrem de recunoscător pentru asta. Da, presiunea a existat, critica a existat, dar nu a fost o critică care poate fi pusă sub semnul egalității cu ce se întâmplă în alte state