Col. dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), a anunțat marți, într-o conferință de presă, că România are un deficit de 117.000 de doze de vaccin, astfel că, din 28 ianuarie, se amână cu 10 zile toate persoanele programate care deservesc activități esențiale.
Decizia vine la nicio săptămână de când Guvernul Cîțu a introdus la vaccinare noi categorii de persoane, peste bolnavii cronici și pensionari.
Românii vulnerabili nu reușesc să se programeze la vaccinare, dar sunt năpădiți de noile categorii incluse de Guvern
„Perioada dificilă pentru noi este până în 15 februarie. E nevoie de solidaritate și trebuie să avem răbdare”, a precizat Gheorghiță.
„Reprogramarea se face automat pentru cei din domeniile esențiale care vor fi amânați. Este vorba despre 35.000 de persoane din cele 71.000 care au fost programate de angajatori. Am extras fix acele persoane care nu au peste 65 de ani și care nu au boli cronice. Este vorba de o perioadă de 10-14 zile”, a adăugat el, răspunzând unei întrebări.
Cine se vaccinează fără programare
Totodată, dr. Gheorghiță a confirmat că „se vaccinează și persoane neprogramate”, prin decizia comitetelor județene de coordonare a campaniei de imunizare:
„Excepții de la platforma de programare sunt persoanele din centre medico-sociale și centre rezidențiale. Ele se vaccinează de către echipe mobile. Din acest motiv, nu era relevant ca ele să apară pe platforma de programare”.
Declarațiile complete:
Obiectivul pentru etapa unu a fost atins – peste 90% din persoanele eligibile din sectorul medical Etapa a doua – 175.103 pacienți peste 65 ani și cu boli cronice, plus 56.999 din activitățile esențiale.
Programările până pe 15 aprilie sunt ocupate: 1,8 milioane locuri pentru vaccinare. 73% din locuri sunt ocupate de persoane cu boli cronice sau persoane peste 65 de ani.
La acest moment, numărul centrelor de vaccinare: 583 de centre active, dintre care pentru etapa I sunt 269 de centre. Pentru etapa a doua sunt 212 centre cu 337 de fluxuri, adică peste 20.000 de locuri. Mai sunt 60 de centre din rețeaua MApN, cărora le revin 1000 de doze pe zi, plus centrele MAI tot cu 1000 de doze zilnic.
784.349 de doze de la Pfizer au fost recepționate. Au fost distribuite 610.433 de doze.
1.249 de doze au fost irosite din motive care presupun abateri de la lanțul de frig, deteriorarea flacoanelor, reconstituirea incorectă.
Mai sunt 14.000 de doze de la Moderna. la finalul lunii vor mai veni 21.000 și avem prromisiunea pentru februarie pentru încă 53.000 de doze.
Avem un deficit de doze de 117.000 generat în mare parte pentru că într-o săptămână am recepționat cu 53% mai puține doze decât trebuia, adică cu peste 90.000 mai puțin. Soluția noastră: începând cu 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activități esențiale, adică 35.000 de persoane.
Perioada dificilă pentru noi este până în 15 februarie. E nevoie de solidaritate și trebuie să avem răbdare.
Numărul dozelor care va reveni României în etapa a doua de livrări va fi semnificativ mai mare. Încă nu avem un calendar.
Ne menținem obiectivul ca, până la sfârșitul lunii martie să vaccinăm 1,2 milioane de persoane.
Răspunsuri la întrebări:
Valeriu Gheorghiță:
Soluții pentru vaccinarea cadrelor didactice: am analizat mai multe scenarii posibile pentru a asigura continuitatea campaniei de vaccinare. Avem opțiunea ca din 7 februarie să începem vaccinarea cadelor didactice, dar am avut de ales între a amâna persoane peste 65 de ani și cu boli cronice sau persoanele din activități esențiale.
Vaccinarea personalului din învățământ depinde de momentul la care celelalte vaccinuri vor fi aprobate. Dar deschiderea școlilor nu e condiționată de vaccinare. E o decizie care depinde de situația epidemiologică.
Când vom avea un calendar de livrare de la Moderna și AstraZeneca… Nu putem spune acum o dată concretă pentru deschiderea altor centre de vaccinare.