Ministrul Justiției îi forțează mâna procurorului general Augustin Lazăr chiar înainte de a face public raportul de evaluare a acestuia și de cere revocarea lui!

Tudorel Toader a promovat o ordonanță de urgență – adoptată în ședința de miercuri a Guvernului – pentru a “operaționaliza” Secția specială care va ancheta infracțiunile din Justiție, el argumentându-și graba prin faptul că CSM nu a luat nicio măsură în acest sens. 

Amintim că Legea 207 / 2018 de modificare a Legii 304 / 2004 privind organizarea judiciară a fost promulgată în 19 iulie de președintele Klaus Iohannis.

Cu o săptămână înainte, în 13 iulie, Comisia de la Veneția a recomandat în raportul preliminar “reconsiderarea înființării Secției speciale pentru anchetarea magistraților”. 

Ministrul Justiției nu a mai așteptat raportul final al acestui for – din care va face parte -, a cărui plenară va avea loc în 19-20 octombrie.

De altfel, în 27 septembrie, la prima încercare de audiere la CSM a Adinei Florea, propusă de el pentru șefia DNA, Tudorel Toader a cerut procurorului general, Augustin Lazăr, şi membrilor CSM să urgenteze procedurile de selecţie şi numire a procurorilor în cadrul noii Secţii.

”Vreau să fac un apel la dvs, la domnul procuror general în special, ca să urgentați procedurile de selecție a procurorilor din viitoarea secție specială de anchetă a magistraților. Noi știm anumite formule prin care se încearcă neoperaționalizarea unei prevederi legale. Îmi exprim speranța că nu se va ajunge la acest rezultat, că nu vom depăși termenul de 23 octombrie fără ca secția să fie operațională. Îmi amintesc faptul că mulți dintre noi, chiar și dintre cei prezenți, s-au opus soluției de înființare a acestei secții. În două rânduri CCR a statuat că această soluție legislativă este constituțională. Această activitate se va muta de la DNA la Parchetul General. Nu cumva să se ajungă la 23 octombrie, să se spună asta e, unul n-a venit, unul n-a înțeles regulamentul. Să nu se spună “asta e, lăsăm lucrurile așa cum sunt, în competența DNA-ului””, a avertizat el.
Recomandarea Comisiei de la Veneția, ignorată

Iată însă că Tudorel Toader nu a mai așteptat raportul Comisiei de la Veneția și îi forțează mâna lui Augustin Lazăr chiar înainte de  face public raportul în urma controlului dispus în luna septembrie asupra activității manageriale a acestuia.

“Mai e scurt timp, și la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii nu au fost demarate procedurile pentru operaționalizarea secției. S-ar crea așadar un blocaj pentru că, pe de o parte, DNA își pierde competența cu privire la faptele posibile, iar secția nu a devenit operațională. Și atunci OUG adoptată aduce elementele de noutate: În lege se prevede că legea funcționează cu până la 15 procurori. Cineva ar putea spune, cine stabilește că sunt până la 15, dacă-s 8, 10 etc. Ca să evităm ambiguitatea în OUG s-a prevăzut că va funcționa cu 15 procurori. Se organizează consursul de ocupare a funcției de procuror șef de secție și a cel putin a o treime din procuror”, a completat Tudorel Toader.

Cei 15 procurori sunt din sistem, a precizat Toader, adăugând că dosarele „se mută din curtea DNA în curtea Ministerului Public”.

”Din momentul intrării în vigoare a ordonanței, procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, unde va funcționa secția, are un termen în care să asigure buna funcționare a activității, adică spațiile necesare, personalul auxiliar, aparatura și cele necesare. În momentul în care secția s-a operaționalizat, la data de 23 octombrie, secția va prelua de la DNA dosarele în curs dar și dosarele soluționate adică cele aflate în depozitul actual al DNA-ului, cele din arhivă. Adică activul și pasivul, ce-i în lucru și ce este deja soluționat”, a mai declarat ministrul Toader.

“Legea poate fi modificată pe parcurs”

Întrebat de jurnaliști de ce nu a luat în considerare recomandarea Comisiei de la Veneția, ministrul a răspuns candid: “Legea poate fi modificată pe parcurs”.

„Mâine, la orele 15.00, voi fi la sediul Comisiei de la Veneția, care este la Strasbourg. Normele constituționale, validarea de către instanța constituțională, certifică – să spunem – conformitatea soluției legislative cu exigențele constituționale. Mai departe, legea, ca orice lege, este perfectibilă și poate fi modificată pe parcurs, cum și Legea 304, de 14 ani, din 2004 de când este în vigoare, a tot fost modificată și de multe ori a fost declarată neconstituțională”, a argumentat el.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version