Prietenia româno-americană este mai puternică decât oricând şi este reflectată în Parteneriatul Strategic, a scris joi, pe platforma X, preşedintele Klaus Iohannis, de Ziua Naţională a SUA.

„Ziua Independenţei fericită Statelor Unite ale Americii şi poporului american! Prietenia noastră este mai puternică decât oricând, iar această relaţie se reflectă în cooperarea substanţială, pe toate dimensiunile, din cadrul Parteneriatului nostru Strategic”, este mesajul șefului statului.

La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a transmis pe Facebook: „Statele Unite trebuie să ajungă, în anii următori, cel puțin pe unul dintre primele trei locuri în topul investitorilor străini, și pe primul loc între partenerii noștri comerciali din afara Europei. Securitatea cetățenilor noștri este asigurată în mod direct prin Parteneriatul Strategic pe care îl avem cu SUA. Iar România va continua să fie un partener deschis și determinat să contribuie la întărirea acestui Parteneriat, cu rezultate pozitive la nivel bilateral, regional și transatlantic”.

Și Nicolae Ciucă a scris pe Facebook: „Transmit astăzi prietenilor şi partenerilor noştri americani urări de prosperitate şi fericire, aşa cum fondatorii Statelor Unite au scris în Declaraţia de Independenţă din 4 iulie 1776. Această zi este şi una de celebrare a libertăţii şi a democraţiei, principii de bază ale lumii libere în care România a revenit în urmă cu peste trei decenii”

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au participat, miercuri, la recepţia de Ziua Independenţei organizată la Ambasada SUA din Bucureşti.

Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a declarat: „Felicitări României pentru celebrarea a 20 de ani în NATO în acest an. După cum a spus recent preşedintele Biden, România a depăşit toate aşteptările ca aliat puternic. Aşteptăm cu nerăbdare să sărbătorim cu dumneavoastră, săptămâna viitoare, cea de a 75-a aniversare a NATO, o alianţă care a devenit mai mare, mai puternică şi mai unită ca niciodată”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version