În cel de-al II-lea episod din “Misterele dispăruților și sinucigașilor VIP!” vă prezentăm OPISUL celor mai importanți afaceriști găsiți morți în împrejurări ciudate, dar care au fost declarați sinucigași de către procurori.
Din lista noastră, cel puțin patru personaje aflate în preajma unor “președinți” s-au sinucis în plină glorie.
Palatul Cotroceni

Sarabanda “sinucigașilor” a fost deschisă de Florian Anghelescu, continuată de Cristian Pavel, urmată de Costel Comana și finalizată de Vasile Turcu, dacă nu-l punem la socoteală și pe dispărutul/mortul Codruț Marta!

În România postdecembristă au fost, sunt și mai mult ca sigur vor fi multe povești de succes cu final tragic, dar și care se vor transforma într-o saga de pus în ramă.

În unele dintre poveștile de succes, actorii principali sunt oameni de valoare, curajoși, inteligenți și neabonați la banul public. Iar România se mândrește cu ei!

Dar, din cauza democrației deșănțate și a haosului generat de guvernările mafiote, am avut parte și de abuziv de multe false povești de succes în care actorii principali erau abonați la banul public.

În acest serial ne vom acupa de afaceriștii inițiați declarați sinucigași – de fapt paravane umane pentru cei care au tras sforile în România postdecembristă.

Din nefericire pentru democrație, ițele ne duc până la Palatul Cotroceni – Administrația Prezidențială!
Traian Băsescu în biroul prezidențial din Cotroceni

O să vă prezintăm mai jos OPISUL “românilor inițiați” care au fost găsiți morți – cu excepția lui Marta – și declarați de procurori ca fiind sinucigași.

Apare o întrebare decentă: Oare chiar toți s-au sinucis?!? Merită să citiți serialul nostru dedicat misterioaselor dispariții și sinucideri din lumea afaceriștilor inițiați – pe scurt, VIP!

Pentru început, iată OPISUL sinucigașilor și dispăruților:

  • 21 iunie 2004 – Constructorul Mihai Erbaşu s-a aruncat de la balconul vilei sale din Ilfov după ce mai încercase să-și ia viața cu o lovitură de cuțit în inimă și apoi prin spânzurare.
  • 16 martie 2006 – Milițianul Florian Anghelescu, traficant de țigări și soțul fostului consilier prezidențial al președintelui Băsescu, Stana Anghelescu, a fost găsit spânzurat în vila sa din Cartierul Băneasa;
  • 21 mai 2012 – Funcționarul ANAF Codruț Marta este declarat dispărut de la domiciliu, de soția sa Andreea Marta, în data de 25 mai 2012.
  • 3 iunie 2014 – Ilie Vonica, proprietarul grupului Polisano, cel mai bogat sibian, a cărui firmă a fost implicată în dosarul reţetelor false pentru bolnavii de cancer, s-a aruncat de la etajul vilei sale din Sibiu după ce soția sa a fost arestată preventiv.
  • 28 ianuarie 2015 – Administratorul Cristian Pavel, prietenul foarte apropriat al președintelui Iohannis, a fost găsit spânzurat în casa din Sibiu a părinților săi;
  • 25 februarie 2015 – Afaceristul Costel Comana, unul dintre locotenenții lui Liviu Dragnea încă de pe vremea studenției, s-a sinucis prin strangulare în toaleta unui avion, în timp ce zubura de la Bogota – Columbia spre San Jose – Costa Rica!
  • 22 mai 2016 – Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, a murit într-un accident de mașină în apropiere de București. A intrat într-un pom pe drumul dintre Corbeanca și Buftea, cu doar câteva ore înainte de a se prezenta la audierile programate la Parchetul General, în dosarul dezinfectanților diluați.
  • 1 martie 2017 – Afaceristul Vasile Turcu, interfața unor șefi din serviciile secrete, a fost găsit spânzurat în subsolul vilei sale din București. A stat în comă 8 zile, decedând după 4 atacuri de cord, în 9 martie 2017;
  • 14 martie 2017 – Afaceristul Dumitrache Economu, milionar constănțean, a fos găsit spânzurat în garajul vilei sale din Mamaia.

Așadar, avem mai multe nume celebre la vremea lor, care au sfârșit tragic.

Au fost găsiți fie cu lațul de gât, fie prăbușiți pe ciment sau izbiți în copaci. Toți au fost declarați sinucigași.

O să-i luăm pe rând ca să vedem dacă avem argumente care să demonteze ideea sinuciderii. De fapt, să vedem dacă putem spune că “au fost sinuciși”!

– Va urma –

În Episodul 3 din “Misterele dispăruților și sinucigașilor VIP”, vom împărți firul în patru în cazul morții violente a lui Florian Anghelescu

Stana Anghelescu, Traian Băsescu și sinucisul Florian Anghelescu

Până atunci, puteți reciti primul episod

Misterul Marta NU se vrea dezvăluit!

author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version