Ieri (joi), incredibilul s-a produs în România via SECUNDA! Un secretar de stat a arătat ilegalitățile comise de un omolog al său. Astfel, Jozsef Birtalan, președintele ANFP, a demonstrat că președintele Fiscului, Gelu Diaconu, nu a respectat legea funcționarului public în timpul reorganizării ANAF. Acum Diaconu vine cu o nouă ticăloșie: falsifică date ca să dezinformeze guvernul și toată România pentru ca munca lui în fruntea ANAF să fie privită ca una benefică pentru țară. Nimic mai fals!
Diaconu, o nouă umilință pentru Dragu
Pentru a contracara informațiile din SECUNDA care i-au pus ștreangul de gât, tot ieri, Gelu Diaconu a dat un comunicat de presă în care se fălea cu realizările lui pe 2015 în comparație cu 2014. Diaconu a mai avut un motiv să se laude cu cifre fără substanță: astăzi, cu începere de la ora 11.00, în Sala Mare da la INS este programată o ședință cu toți șefii din teritoriu și de la Centrală iar invitat special este ministrul Anca Dragu. Numai că laudele lui Diaconu sunt false și sperăm că doamna minstru nu se v lăsa păcălită ca o școlăriță cu fundiță. De aceea, SECUNDA îi întinde o mână de ajutor doamnei Dragu și demantelează dezinformările lui Diaconu cu ajutorul unei statistici furnizate chiar de Finanțe: Tabelul Adevărului – Execuția veniturilor la bugetul de stat!
Diaconu ne crede pe toți niște proști și ne tratează la fel. Ar vrea să înghițim pe nemestecate toate datele furnizate de el. Sperăm că doamna ministru Dragu nu va accepta și această nouă umilință la care o supune omul lui Chițoiu, Ponta, Oprea – SRI, și anume un bilanț pe 2015 cosmetizat cu cifre care nu prezintă întru totul adevărul. Atenție, vorbim despre Bugetul României!
Diaconu, tupeu de securist
Când a venit la conducere cu guvernul său de tehnocrați, premierul Dacian Cioloș a propus demiterea lui Gelu Diaconu de la șefia ANAF. Cum era de așteptat, tehnocratul a solicitat de la factorii de decizie un înlocuitor. Spre stupoarea lui, i-a fost propus domnul M, actual consilier la BNR, fost “bancher” la SRI București. Consternat de propunerea primită, Cioloș a refuzat oferta “de nerefuzat“ și a spus că mai bine rămâne cu Diaconu pe cap până când primește în dar un profesionist neînregimentat politic și care nu are pe frunte ștampila serviciilor secrete.
Cum era de așteptat, după ce i-a decedat politic și ultima proptea – Gabriel Oprea -, Gelu Diaconu a dat sfoară-n țară că el rămâne la cârma echipei sale, cu sprijinul SRI. Avea și un argument forte: nu i s-a cerut public demisia nici de către ministrul Dragu, nici de către premierul Cioloș.
În acest contex, Gelu Diaconu a continuat măcelul reorganizării ANAF, ajungând în situația unică, nemaintâlnită în 25 de ani de democrație, ca departamente întregi din ANAF să fie desființate fără a pune ceva în loc! Haosul a fost generat de dorința lui Diaocnu de a instala în funcții înalte doar oamenii supuși lui orbește sau slugile potentaților politici regionali și județeni.
Minciuni prin omisiune
Ieri, după ce trei zile SECUNDA a demonstrat cu documente cum Gelu Diaconu a mințit-o pe doamna ministru Anca Dragu producând un vid legislativ în ANAF, (încă) președintele Fiscului a dat un comunicat de presă.
(Cum v-am obișnuit deja, la finalul articolului publicăm în original comunicatul lui Diaconu)
Cu un tupeu fără margini, de parcă ar fi patronul României nu angajat la stat pe banii plătitorilor de taxe, Gelu Diaconu își începe comunicatul cu o precizare adresată celor care nu-i recunosc fără să crâcnească talentele de lider fiscalist – SECUNDA și alții.
Mai precis, președintele ANAF îi urechează pe cei care au îndrăznit să fie critici:
“Dimensiunea reformei ANAF este uriașă și aparent de neînțeles pentru cei care nu sunt implicați direct. Cu toate acestea, avem deja primele rezultate vizibile și cuantificabile, prin surplusul de venituri din 2015 care depășește cu 100% creșterea economică. A fost un an în care corul criticilor de profesie a fost extrem de activ, chiar dacă nu sunt buni cunoscători ai mecanismelor administrării fiscale. Un an în care am preferat să demonstrăm prin fapte și printr-o comunicare publică intensă și transparentă (…) În maximum 2 ani, România va avea un decalaj fiscal sub media UE (…)”.
Apoi, făcând o comparație între anii ultimii doi ani, Diaconu ne arată cum a colectat mai mulți bani la buget în 2015 față de 2014.
Ok, așa o fi, însă cum ne-a mințit cu Ordinul 3649/15.12.2015 și cu datele de transmitere a actelor către ANFP, e greu să-l mai credem pe cuvânt.
Ok, colectarea din 2015 a fost mai bună față de 2014. Dar în 2014 nu tot Diaconu a fost șef la ANAF?
Apoi, dacă tot ne vorbește despre transparență, de ce nu ne spune în tot comunicatul care a fost planul la încasări pe 2014 și 2015 raportat la PIB, defalcat pe departamente, județe și regiuni?
De ce ne arată că doar pe luna decembrie 2015 și-a depășit cu 8% planul prevăzut la încasări? Nu era firesc să dea o sinteză pe fiecare lună?
De ce nu ne spune motivele care au dus la redistribuirea Progamului Provizoriu la încasări?
De ce ne spune că a colectat mai mult TVA în 2015 decât în 2014 și nu ne spune care a fost planul prevăzut pe 2015?
De ce nu și-a raportat realizările și în funcție de modificarea PIB, după corecțiile din toamnă? Precizăm că planul la încasări a fost conceput în funcție de PIB-ul estimat la începutul anului 2015. Dar cum PIB-ul final a avut o creștere foarte mare, de ce nu se regăsesc în bilanț taxele și impozitele aferente acestei creșteri?
Dacă tot ne acuză cu nu ne pricepem la fiscalitate, de ce nu ne arată tabelele gradelor de realizare a programelor nete în oglindă cu cele brute? Ca să vedem și noi unde s-a dus TVA încasată de o divizie. Nu cumva într-o altă divizie care nu și-a îndeplinit planul?
Atunci când faci comparații între ani fără să arăți baza de la care se pleacă raportarea, în cazul nostru Produsul Intern Brut (PIB) -, este clar că ascunzi adevărul.
SECUNDA nu-l cenzurează pe Diaconu
Iată o sinteză a datelor furnizate de Gelu Diaconu:
- Față de 2014, în 2015 totalul veniturilor bugetare colectate reprezintă o depășire cu 8% – cu 13,693 miliarde lei în cifre absolute.
- Față de 2014, în 2015, la impozitul pe profit s-au încasat 13,764 miliarde lei, în creștere cu 13%.
- Față de 2014, în 2015, la impozitul pe venit s-au încasat 26,146 miliarde lei, cu 2,705 miliarde lei mai mult.
- Față de 2014, în 2015 încasările din TVA au fost de 57,093 miliarde lei, cu 6,214 miliarde lei mai mult.
- Față de 2014, în 2015, în domeniul accizelor încasările au fost mai mari cu 8%, veniturile colectate fiind de 25,918 miliarde lei, un plus de 1,918 miliarde lei.
- Față de 2014, în 2015, la bugetul fondului național unic pentru asigurări de sănătate sumele încasate au crescut cu 11%.
- Față de 2014, în 2015, la bugetul asigurărilor sociale de stat s-a consemnat o SCĂDERE cu 6% a încasărilor.
- Față de 2014, în 2015, la bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj s-a înregistrat o majorare cu 11%.
Tabelul Adevărului nu ne minte ca Diaconu
După cum vedeți, Nemuritorul Diaconu se laudă cu realizările din 2015 față de 2014 deși se află la conducerea ANAF încă din 2013. Pentru a nu mai fi acuzați de incompetență în domeniul fiscal, vă supunem atenției TABELUL ADEVĂRULUI – Execuția veniturilor la bugetul de stat! Acest TABEL l-am realizat pe vremea ministrului Ioana Petrescu în felul următor: i-am trimis tabelul fără cifre și, în virtutea Legii 544/2001, i-am solicitat să completeze rubricile cu datele deținute de MF. În martie 2014, domnișoara ministrul ne-remis tabelul cu date solicitate de mine.
Urmărind liniile 12, 13, 14 și 15 din tabel se poate lesne constata ce parametri au fost indepliniți și care nu – cu VERDE s-a îndeplinit planul, cu ROȘU nu s-a îndeplinit.
Pentru a trage o concluzie pertinentă față de valoarea profesională a celor care au condus ANAF, trebuie citite simultan liniile 16 și 17. Linia 16 ne arată dacă per total s-a îndeplinit sau nu planul la încasări, iar pe linia 17 – ce domni au condus Fiscul în anii respectivi. Din tabel rezultă foarte clar că în 2013, Gelu Diaocnu nu și-a îndeplinit planul cu 911 milioane de lei.
Solicităm public doamnei ministru Anca Dragu să urmeze exmplul domnișoarei Ioana Petrescu și să completeze rubricile pe anii 2014 și 2015.
Vă rugăm să observați că TABELUL ADEVĂRULUI este concludent, că nu ne minte prin omisiune sau prin comparații fără raportare la un punct fix – PIB sau palan de încasări – precum o face Gelu Diaconu în comunicatele de presă.
TABELUL ADEVĂRULUI – Execuția veniturilor la bugetul de stat!
Vă rugăm să măriți tabelul pentru a putea lectura toate datele pentru că vorbim de bani publici, adică de taxele și impozitele dumneavoastră stimați cititori.
Secretarul Deaconu a mai dat un mail
După mailul care a scos-o din starea de Lady pe doamna ministru Anca Dragu, secretarul general al ANAF, Octavian Deaconu, a recidivat. Iată mailul trimis ieri (joi), 7 ianuarie, de Deaconu către directorii din teritoriu. Pasajele subliniate de noi sunt “ucigătoare” pentru Gelu Diaconu și demonstrează, dacă mai era nevoie, că HAOSUL de la FISC continuă fără sincope:
Stimată Doamnă Director General,
Stimați Domni Directori Generali,
Revin la mesajul meu anterior cu informatia ca s-au continuat demersurile la ANFP care depune toate eforturile pentru urgentarea avizelor. Va rog si pe dumneavoastra sa raspundeti solicitarilor ANFP, daca mai apar, pentru completarea documentatiei.
Deoarece s-au ivit o serie de intrebari dupa mesajul meu anterior, doresc sa precizez că, până la operationalizarea noilor structuri aprobate prin OPANAF 2752/30.10.2015 si incadrarea personalului pe noile state de funcții care urmează a se aproba, tot personalul structurilor actuale de administrare a contribuabililor mijlocii, inclusiv șefii de administrație adjuncti colectare și inspectie, continua să-și desfășoare normal activitatea.
Cu deosebită stimă,
Octavian Deaconu
secretar general
AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA
tel. 021 310 10 35
fax. 021 310 10 34
mob. 0749 151 240
octavian.deaconu@mfinante.ro
P.S. Conform unui ordin dat de ex-premeirul Victor Ponta, secretarul de stat Gelu Diaconu, deși este subordonat administrativ doamnei ministru Anca Dragu, poate fi demis doar de către prim-ministrul Dacian Cioloș. Acum, mingea este în terenul tehnocratului Dacian Cioloș!
Birtalan confirmă Haosul de la ANAF! Cioloș, demite-l pe Diaconu!
Cine conduce Finanțele, Diaconu sau Dragu?… citiți aici
HAOS la FISC! Un mail se va transforma în ordin dacă ministrul Anca Dragu acceptă ilegalitatea… citiți aici DOCUMENTE în EXCLUSIVITATE
Comunicatul de presă al ANAF. Nemuritorul Diaconu ne spune în comunicat care vor fi realizările lui în 2016 și, mai mult, până în 2018!
Convocatorul MF pentru ședința de bilanț ANAF pe 2015, pentru data de vineri 8 ianuarie 2016