Liderii coaliției la guvernare, Liviu Dragnea (PSD) și Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) au decis, luni, convocarea Parlamentului în ședință extraordinară în ziua de marți, 8 august, pentru ca ordonanțele de urgență adoptate de Guvern vineri să poată intra în vigoare.
Așa ne spun ei, Dragnea și Tăriceanu, care zic că ne conduc democratic! Adevărul este altul și nu are nicio legătură cu legile în vigoare!
Prin vânzarea ELCEN se dă un tun de miliarde de euro. Și toți colegii mei din presă se fac că NU văd bârna din ochiul economiei românești.
Așadar, urgența lui Dragnea și Tăriceanu este, în primul rând, “tunul” ELCEN. Este vorba despre “pohta” primarului general Gabriela Firea de a achiziționa pentru Primăria Capitalei – evident, din banii bucureștenilor, dar pe o nimica toată de 155 milioane de euro -, colosul ELCEN, evaluat la peste 5 miliarde de euro.
Să fie clar: doar partea industrială valorează 5 miliarde de euro. Terenurile deținute de ELCEN, unele în “buricul” Capitalei și altele în zonele aflate în plin proces de dezvoltare imobiliară, valorează alte miliarde de euro. Pentru că vorbim despre zeci de hectare de teren INTRAVILAN, despre arealuri dotate cu rețele de înaltă tensiune, cu linii de cale ferată, cu canalizare și conducte de apă de necesități industriale!
Este extrem de suspectă graba cu care operațiunea “Tunul lui Firea” a fost pusă la cale – după ce primărița a pornit tsunami-ul de ejectare a lui Sorin Grindeanu de la șefia Guvernului, pe motiv că se opunea tranzacției.
Parlamentul intră peste mai puțin de o lună, la 1 septembrie, în a doua sesiune din acest an, iar o dezbatere în comisiile de specialitate, urmată de un vot în plen, este evitată. Sau, cel puțin așa ne lasă să înțelegem președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Acum, de ochii presei, va fi convocat și plenul Parlamentului, deși atât Dragnea, cât și Tăriceanu știu că nu vor avea cvorum, deoarece deputații și senatorii se află în vacanță.
Practic, cum Guvernul nu are voie să emită Ordonanțe de Urgență în vacanța parlamentară, este suficientă convocarea birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, pentru a se face că lucrează.
Astfel, se consideră că Parlamentul este activ, iar OUG pot fi publicate în Monitorul Oficial. Dar, atenție! Să încalcă procedurile parlamentare de promovare a legilor și ordonanțelor!
Tăriceanu se face că muncește
La finalul ședinței coaliției de guvernare, Tăriceanu a fost lăsat de Dragnea singur în fața jurnaliștilor. Și iată ce a declarat, convins că va scăpa ușor:
“Am să încep cu anunțul privitor la convocarea celor două camere ale Parlamentului în sesiune extraordinară, ca urmare a faptului că Guvernul a adoptat o serie de ordonanțe de urgență în săptămâna care a trecut și, așa cum este prevederea constituțională, avem obligația ca în termen de maximum cinci zile să convocăm sesiunea extraordinară.
Mâine (marți – n.r.), la Senat, Biroul permanent este convocat pentru ora 14,00 și plenul pentru ora 15,00; la Camera Deputaților – Biroul permanent, la ora 11,00, iar plenul, pentru ora 15,00 – fiecare cu ordonanțele de urgență în care suntem primă cameră sesizată”.
Zgârcit în explicații pe tema subiectului ordonanței privind ELCEN, Tăriceanu a evitat cât a putut să detalieze procedura. “Acum voi merge și voi semna ordinea de zi”, a afirmat el, sperând să scape de jurnaliști.
Însă aceștia l-au asaltat cu întrebarea legitimă: “Veți adopta lege de aprobare a ordonanțelor?”. Văzându-se încolțit, președintele Senatului i-a ironizat: “Dar OUG a intrat în vigoare! Parlamentul este convocat. O să discutăm, văd că aveți o grijă cu ce vom face mâine la plen. Ține de reglementări și de lege”.
Dragnea se fofilează
Dragnea a fost și el prezent la întâlnirea de la Parlament a reprezentanților coaliției, însă a plecat imediat după încheierea discuțiilor, lăsându-l pe Tăriceanu să dea singur explicații jurnaliștilor.
Întrebat de ziariști “De ce nu a venit în fața presei și președintele PSD, Liviu Dragnea?”, președintele Seantului a răspuns, arogant: “Nu vi se pare că e o întrebare anormală?”.
Potrivit Antena 3, Dragnea va pleca luni seară într-o nouă vacanță, după ce a revenit în țară săptămâna trecută dintr-un sejur prelungit în Grecia, Albania și Serbia, unde a fost la pescuit.
De data aceasta, se pare că Dragnea va avea partide de pescuit oceanic și va lipsi de la ședința de lunea viitoare a coaliției.
În aceste condiții, s-ar putea ca Parlamentul să fie convocat marți, 8 august, strict pentru a lua act de ordonanțele de urgență, nicidecum pentru a le aproba în plen – cu discutarea lor prelabilă în comisii.
Raluca Turcan acuză convocarea ilegală a Parlamentului
Raluca Turcan acuză coaliția la guvernare că “nu îndeplinește niciuna dintre prevederile constituționale” pentru întrunirea Camerei Deputaților și a Senatului în sesiune extraordinară.
Prim-vicepreședintele PNL precizează că, potrivit art. 66 din Constituția României, Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în sesiuni extraordinare: la cererea președintelui României, a Biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puțin o treime din numărul deputaților sau senatorilor.
Parlamentul, chemat la apelul lui… Tudose
Practic, așa cum rezultă din toate declarațiile făcute până acum atât de Dragnea, cât și de Tăriceanu, convocarea Parlamentului s-a făcut la solicitarea premierului Mihai Tudose, care nu a mai avut răbdare până la 1 septembrie – când se încheie vacanța deputaților și senatorilor – pentru a aproba Ordonanța de Urgență privind trecerea ELCEN de la Ministerul Energiei la Primăria Capitalei.
Că, dacă este invocată OUG privind modificarea Legii pensiilor militare, nu se justifică urgența, atât timp cât acest act normativ este programat să intre în vigoare la 15 septembrie.
În ultimele 14 zile am publicat 6 episoade din ancheta jurnalistică “ELCEN & RADET: Tunul lui FIREA!”. Doar SECUNDA a atacat această inginerie financiară. Toată media care contează – televiziuni, site-uri sau print – a tăcut mâlc.
ELCEN valorează peste 5 miliarde de euro! Tudose, Dragnea, Tăriceanu și Firea au de gând să pună colosul energetic în brațele multinaționalei franceze VEOLIA, după ce Primăria Capitalei îl va achiziționa pentru un mizilic de 155 de milioane de euro! După metoda patentată de viceprimarul Sorin Oprescu cu APA NOVA – VEOLIA!
În acest context citiți și…