Pe modelul reținerilor DNA în baza unor denunțuri depuse după ani buni, ex-președintele Băsescu cere arestarea binomului Kovesi & Coldea: “Preventiv, ca să nu schimbe informaţii între ei!!!”
coldea-kovesi-bogdan
Cei trei conjurați: Kovesi, Coldea și Bogdan!
Manevre ilegale și trădare

Fugarul și urmăritul penal în mai multe dosare de evaziune fiscală Sebastian Ghiță a lansat în spațiul public o înregistrare foarte ciudată. Fostul președinte Traian Băsescu recunoaște discuțiile din înregistrarea compilată de Sebastian Ghiță și spune că acestea datează din ultimele luni ale anului 2016.

Procurorul General al României a declarat că a deschis un dosar penal în urma afirmațiilor făcute în spațiul public de Sebastian Ghiță și confirmate parțial de fostul președinte Traian Băsescu.

Dar iată ce avem în acest moment în scandalul GhițăGate:

  1. Fugarul Ghiță transmite, prin intermediul unei televiziuni, o înregistrare în care ex-președintele Traian Băsescu afirmă că a “primit informații de la structurile specializate”, din care rezultă că Florian Coldea – SRI și Codruța Kovesi – DNA au pus la cale un plan pentru condamnarea lui Dan Voiculescu prin intermediul judecătoarei Bogdan de la CAB.
  2. Băsescu confirmă înregistrarea prezentată de Ghiță ca fiind o compilație a unor discuții reale pe care le-a avut în privat în ultimele luni din 2016.
  3. Nici Ghiță, nici Băsescu NU prezintă nicio probă și nicio înregistrare cu binomul DNA-SRI care l-ar fi determinat pe ex-președintele României să facă afirmațiile respective la adresa trinomului Coldea – Kovesi – Bogdan.
  4. Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare de judecătoarea Camelia Bogdan, în 8 august 2014.
  5. PG a deschis un dosar penal IN REM în urma afirmațiilor lui Băsescu.

N.B. Ironizând metoda extremă folosită de binomul DNA-SRI de reținere a anumitor persoane publice DOAR în baza unor denunțuri, Traian Băsescu solicită arestarea preventivă a generalului Coldea și a Codruței Kovesi, pe același model: DOAR în baza denunțului public făcut de fugarul Sebastian Ghiță. (Aici, întreaga declarație a lui Băsescu.) 

coldea-si-kovesi-mare-colaj
Coldea și Kovesi – buni de arestat!
Întrebări la ordinea zilei

Practic, persoanele vizate de dosarul penal deschis de procurorii Parcheteului General vor fi ex-președintele Traian Băsescu, directorul executiv al SRI, Florian Coldea, șefa DNA Laura Codruța Kovesi și judecătoarea Camelia Bogdan de la Curtea de Apel București. Iar martorul conjurației va fi fugarul și urmăritul penal în mai multe dosare, Sebastian Ghiță!

Rămâne de văzut ce documente și date oficiale vor obține procurorii lui Lazăr, ce înregistrări secrete vor fi analizate de anchetatorii de la Parchetul General, în ce locații au fost înregistrați Coldea și Kovesi, cine a mai participat la discuții, cine i-a înregistrat, ce “structuri specializate” i-au oferit informațiile ex-președintelui Băsescu.

De asemenea, poate vom vedea și ce personaj i-a oferit banda magnetică lui Ghiță.

Și poate vom afla răspuns și la următoarea întrebare: De ce Traian Băsescu a obstrucționat justiția, prin neaducerea la cunoștința procurorilor de la Parchetul General a informațiilor “primite de la structurile specializate”, care vizau încălcarea Constituției și a legilor statului de drept, transformând România într-un “stat mafiot”? – după cum afirmă chiar ex-președintele!

Trebuie să spunem, totuși, că Parchetul General era condus în 2014 de Tiberiu Nițu.

Din înregistrarea prezentată de Sebastian Ghiță rezultă că Traian Băsescu a aflat, “din informații primite de la structurile specializate”, despre manevra de condamnare a escrocului Dan Voiculescu în dosarul ICA. Manevra a fost concepută de Coldea și Kovesi, prin înlocuirea judecătorului “indecis” Mustață cu “executoarea” Bogdan, potrivit afirmațiilor ex-președintelui României.

Chiar Traian Băsescu se declară “curios” să afle “dacă discuția (sa) privată a fost înregistrată cu mandat și dacă a fost făcută publică la recomandarea unor instituții sau nu?”.

Și mai rezultă, la o primă observație, că Traian Băsescu are de câștigat din dezvăluirile lui Ghiță și începe să plătească polițele rămase restante binomului Coldea & Kovesi, care l-a trădat și a dorit să-i distrugă familia.

Culmea este că va avea sprijin masiv și necondiționat din partea noii puteri instalate în Parlament după alegerile din decembrie 2016.

coldea-kovesi
Coldea și Kovesi – dușmanii lui Băsescu
Ipoteză de lucru pentru Băsescu!

Aici emit o ipoteză la întrebarea ex-președintelui Traian Băsescu “dacă discuția privată a fost înregistrată cu mandat…”:

DA, a fost cu mandat aprobat doar de Procurorul General al României Augustin Lazăr, la solicitarea SRI.

Iar la întrebarea dacă este legală o astfel de supraveghere, am să răspund într-un articol special.

UPDATE! Băsescu, ziua și postarea pe FB

Azi, 6 ianuarie, la ora 9:43, Traian Băsescu a mai aruncat o săgeată spre binomul Coldea & Kovesi. După ce îl acuză de halucinații pe fugarul Ghiță în cazul “Ponta șantajat pentru numirea lui Kovesi ca sef DNA”, ex-președintele României revine la teza lansată ieri:

“Dacă ne luăm după practicile instaurate de Laura Codruţa Koveşi în DNA, începând cu anul 2015, o simplă delaţiune a unui inculpat – cum este Sebastian Ghiţă – ar fi suficientă pentru ca parchetul să procedeze la reţinere, încătuşare şi apoi să ceară arestarea celui vizat de delaţiune”.

Apoi, Băsescu a găsit și un vinovat pentru pierderea alegerilor de către “dreapta” din care face parte și partidul său, PMP:

“Oricum, printre altele, lipsa de măsură, justiţia spectacol, nerespectarea drepturilor fundamentale, justiţia selectivă, accentuate în anii 2015 şi 2016 au avut o contribuţie importantă la pierderea dramatică a alegerilor de către cei care v-au susţinut. Încă nu îndrăznesc să evaluez efectele legislative care urmează, faţă de modulul în care voi aţi făcut o justiţie orientată spre arestări şi distrugere de firme, şi nu pe recuperarea banilor furaţi”.

ghita înregistrat 2
Fugarul Sebastian Ghiță!
Înregistrarea lui Ghiță: Discuţie Interlocutor – Traian Băsescu

Interlocutor, voce distorsionată: Şi aveţi înregistrări cu toţi?

Băsescu: Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet. Da? Hai băieţi să-l aruncăm în aer! Vreţi să-mi distrugeţi familia?

Interlocutor: Ce stat este ăsta, domnule preşedinte?

Băsescu: Eu v-am spus de câteva ori: stat mafiot; na, eu ştiu ce spun.

Interlocutor: Probleme cu dosarul Voiculescu?

Băsescu: Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea “mâine îl luăm pe Mustaţă şi intră Bogdan”. Să-i vezi după o zi când spuneau “am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam Codul penal îi dădea 20 de ani”. A putut să-i dea doar 10. Pe urma trage concluziile Coldea, ştii… Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii!

Interlocutor: Sunteţi supărat pe ei.

Băsescu: Bogdan este, a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de-un an este schimbat şi la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te ştiu cine eşti!”.

traian-basescu_mare 2
Ex-președintele Traian Băsescu
Confirmarea lui Băsescu

Fostul șef al statului face mai multe precizări interesante, printre care și faptul că afirmaţiile sale “sunt legate de informaţii primite de la structurile specializate şi nu de la procurori sau judecători, cu care nu am discutat niciodată dosarul ICA (Voiculescu)”.

Iată întregul mesaj transmis pe Facebook de Traian Băsescu miercuri la prânz, după ce marți seară România TV a difuzat o nouă înregistrare în care apare dispărutul Ghiță:

“Am luat notă de înregistrările apărute în mass media în serialul “Ghiţă face dreptate”. Cu privire la aceste înregistrări, fac următoarele precizări:

  1. Înregistrările au fost făcute în cadrul unor discuţii private în ultimele luni ale anului 2016;
  2. Recunosc înregistrările ca fiind reale;
  3. Autorul a procedat la editarea înregistrărilor, ceea ce este de natură a crea unele confunzii;
  4. Nu m-am întâlnit niciodată cu judecătoarea Camelia Bogdan şi, implicit, nici nu am discutat cu domnia sa dosarul Voiculescu;
  5. Afirmaţiile mele sunt legate de informaţii primite de la structurile specializate şi nu de la procurori sau judecători, cu care nu am discutat niciodată dosarul ICA (Voiculescu);
  6. Încă înainte de terminarea mandatului şi, în mod deosebit, după terminarea acestuia, am vorbit frecvent în spaţiul public, dar şi în întâlniri private, exemplificând ceea ce eu consideram a fi abuzuri cu elemente din dosare pe care le cunoşteam. În acelaşi timp, am vorbit, ori de câte ori am avut ocazia, despre nevoia punerii sub control real de către Parlament a activităţii serviciilor de informaţii, şi, în mod deosebit, a SRI”.
augustin_lazar_16962100
Procurorul General Augustin Lazăr
Lazăr a deschis un dosar penal IN REM

Procurorii Parchetului General condus de Augustin Lazăr s-au autosesizat în urma înregistrării difuzate de România TV la ordinul fugarului Sebastian Ghiță și în care este redat un dialog între fostul președinte Traian Băsescu și o altă persoană privind dosare penale.

Este un dosar penal IN REM (pentru faptă, nu persoană). Concret, va fi analizată înregistrarea lui Ghiță. Practic, persoanele vizate de dosarul penal deschis de PG vor fi directorul executiv SRI Florian Coldea, șefa DNA Laura Codruța Kovesi și judecătorul Camelia Bogdan.

“În cursul zilei de astăzi, 4 ianuarie, la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informațiilor făcute publice prin materialul difuzat pe data de 3 ianaurie 2017 pe postul România TV. În această înregistrare, Traian Băsescu relata despre informațiile pe care le primea în legătură cu cauze judiciare aflate în curs de soluționare. Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

N.B. Augustin Lazăr a fost numit procuror general deși avea dosar penal la DNA!

camelia-bogdan-mare
Judecătoarea Camelia Bogdan
Declarația judecătorei Bogdan

Judecătoarea Camelia Bogdan a declarat că afirmațiile din înregistrările prezentate de Sebastian Ghiță sunt “un atac împotriva statului de drept, în esență” și cere instituțiilor statului “să pună capăt acestui atac fără precedent la Justiție”.

“Cel mai grav mi se pare că sub paravanul libertății de expresie se vehiculează ideea că în Justiție se aranjează dosare și că există magistrați executanți (…) Este un atac împotriva statului de drept, în esență”, a precizat Camelia Bogdan, într-un răspuns transmis Agerpres.

Ea neagă că a avut vreo întâlnire cu fostul președinte Traian Băsescu – care, la rândul său, a precizat că nu s-a întâlnit niciodată cu ea – și susține că nu i s-a cerut niciodată pronunțarea vreunei soluții în dosare. Judecătoarea Camelia Bogdan a adăugat că își rezervă dreptul de a-l acționa în instanță pe Sebastian Ghiță.

Camelia Bogdan a fost promovată în vara anului 2014 judecător la Curtea Apel București, Secția a doua penală, iar la scurt timp, completul din care făcea parte și pe care chiar ea l-a condus, a pronunțat sentința definitivă în dosarul privatizării frauduloase a ICA. Dan Voiculescu a fost condamnat atunci (8 august 2014) la 10 ani de închisoare, el aflându-se și astăzi după gratii.

Mai puteți citi pe temă scandalului public GhițăGate:

Ghiţă, a 4-a înregistrare: Ponta a fost şantajat s-o numească pe Kovesi la DNA
Parchetul a deschis un dosar penal în urma înregistrărilor lui Ghiță cu afirmațiile lui Băsescu
Telenovela înregistrărilor cu Ghiță, episodul 4: “Băsescu știa de dosare măsluite”
Băsescu cere arestarea binomului Kovesi&Coldea: Preventiv, ca să nu schimbe informaţii între ei
Băsescu, despre Ghiță: Nu, dragi “lingători de clanțe”, nu am înțelegeri cu nici un ticălos
Băsescu își recunoaște afirmațiile din “interceptările” lui Ghiță dar face precizări interesante
author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version