Autor: Cristi Ionita

Reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti anunţă că luni, 30 noiembrie, de la ora 16.40, se vor aprinde Luminiţele de Sărbători din Bucureşti. Până acum s-au făcut doar probe, iar vineri s-au aprins primele beculeţe, cele care asigură, practic, spectacolul de lumini de la Târgul de Crăciun de la Piaţa Universităţii. Luni, de la 16.40, vor fi aprinse şi cele aproape trei milioane de beculeţe de tip LED cu care a fost împodobit întregul oraş. Totuşi, Răzvan Sava, primarul general interimar al Capitalei, anunţă că ceremonia va fi mai puţin fastuoasă din respect pentru faptul că luni se împlineşte o lună de…

Vezi mai mult

În vremuri de restrişte, câţiva dintre aleşii neamului încă se gândesc la faptul că tragedia de la Club Colectiv a fost provocată de o mână criminală, nu doar inconştientă. De departe cel mai spectaculos scenariu pe această temă este cel propus de senatorul PSD Ninel Peia, care consideră că incendiul din Club Colectiv era parte dintr-un plan de dezbinare a României, plan dejucat, evident, de demisia înaintată de fostul premier Victor Ponta. Pe site-ul său personal, Ninel Peia susţine, nici mai mult, nici mai puţin, faptul că “cu toţii vă aduceţi aminte de noaptea în care Piaţa Universităţii a fost…

Vezi mai mult

Parlamentarii ar fi trebuit ca miercuri, pe 2 decembrie, să voteze în plen dacă încuviinţează solicitarea DNA de reţinere şi arestare a senatorului PSD Dan Şova, care este acuzat de trafic de influenţă. Totuşi, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, i-a mai oferit lui Dan Şova un răgaz de 24 de ore să-şi convingă colegii parlamentari să nu-l arunce în ghearele procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Tăriceanu a propus ca, pe 2 decembrie, în Parlament să aibă loc o şedinţă solemnă dedicată Zilei Naţionale a României. Ar urma ca la această şedinţă solemnă să fie invitaţi să ia cuvântul preşedintele Klaus Iohannis,…

Vezi mai mult

Afectat de cele câteva zile petrecute în Arestul Central al Poliţiei Capitalei, după ce procurorii l-au implicat în dosarul “Colectiv”, Cristian Popescu Piedone, primarul suspendat de la Sectorul 4, şi-a anunţat retragerea din politică. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Cristian Popescu Piedone a anunţat că “să vă descriu ce se simte cu cătuşele la mâini (mâinile acelea care semnau “ca primarul”, ca să mă folosesc de ironia unora) e imposibil! Să caut cuvinte care să mă scuze, să mă explice, să mă scoată nevinovat, mi se pare că nu e rolul meu! Sunt alţii mai îndreptăţiţi să…

Vezi mai mult

Exilata la Pitesti, Steaua Bucuresti, campioana nationala a Romaniei, a pierdut, cu 0-1, derby-ul cu Astra Giurgiu si a ramas fara antrenor principal, Mirel Radoi inaintandu-si demisia. Desi echipa sa este afectata de probleme financiare si este la un pas de a fi depunctata, Marius Sumudica a pregatit exemplar duelul cu Steaua si si-a tinut adversarul la respect. Astra a controlat jocul si a aparut mai des in fata portii adverse, in timp ce Steaua, cu Hamroun “imobilizat” de rapidul Gabi Enache, a asteptat o executie individuala de la mult prea uzatii Stanciu, Chipciu sau Adi Popa. Cand nimeni nu…

Vezi mai mult

Ministrul Apărării din Israel, Moshe Yaalon, a anunţat, duminică, faptul că un avion militar rus a pătruns circa 1,6 kilometri în spaţiul aerian al Israelului. Avionul venea dinspre Siria, iar Yaalon dă asigurări că totul a fost doar o greşeală de pilotaj. “Un avion rus provenind din Siria a pătruns circa 1,6 kilometri în spaţiul nostru aerian, însă s-a întors imediat în direcţia Siriei. Este vorba se pare de o greşeală de pilotaj”, a afirmat Yaalon. Anunţul ridică însă multe semne de întrebare, în condiţiile în care vine la doar câteva zile după ce un avion militar rus a fost…

Vezi mai mult

Invitat duminică la o cunoscută emisiune de televiziune de la PRO TV, Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat, a făcut mai multe declaraţii extrem de interesante. Dragnea nu a ezitat să-şi atace colegii de partid care au votat împotriva guvernului Cioloş la votul de învestitură din Parlament. “12 parlamentari de la noi au votat împotrivă. Aşa au considerat de cuviinţă. Sunt colegi care au considerat că în astfel de momente nu mai este important partidul care i-a făcut parlamentari ci poate e mai important să facă pe vedeta la televizor”, a spus Dragnea. Preşedintele PSD îşi asigură colegii de partid…

Vezi mai mult

Aflat poate în faţa ultimei şanse de a deveni campion mondial, Lucian Bute a dat totul în meciul cu britanicul James DeGale, de la Quebec, dar a pierdut la decizie confruntarea de la Manchester. Încurajat de peste 12.000 de spectatori, Lucian a intrat greu în meci. A controlat centrul ringului, dar a fost prins deseori pe contră de un DeGale mult mai rapid. Totuşi, deşi toate calculele hârtiei erau împotriva lui, Bute nu a dezarmat şi a reuşit să dea mult mai bine drumul la braţe odată cu trecerea reprizelor. În schimb, DeGale a părut că începe să “danseze” după…

Vezi mai mult

Iubitorii boxului din întreaga lume au avut parte, sâmbătă seara, de o surpriză uriaşă. Vladimir Klitschko, cvadruplul campion mondial de la categoria grea, a pierdut toate centurile pe care le deţinea, după ce a fost învins, la decizie, de britanicul Tyson Fury într-un meci disputat pe terenul lui Klitschko, la Dusseldorf (Germania). Victoria lui Fury este cu atât mai surprinzătoare dacă ne gândim că a venit la decizie, iar Klitschko, singurul frate rămas în activitate după retragerea lui Vitali, era neînvins de circa 11 ani. Profitând de alonja superioară, Fury a început meciul la distanţă şi a încercat să stea…

Vezi mai mult

Urmaşii membrilor trupei “Goodbye to Gravity”, implicaţi în tragedia din Club Colectiv, din 30 octombrie, au scos la vânzare, în scopuri caritabile, bunuri ale acestora. Bunurile au fost comercializate sâmbătă, pe durata târgului intitulat “Colectiv Delivery”, eveniment organizat de Revista de Povestiri în parteneriat cu Cărtureşti. Alături de obiecte ale trupei “Goodbye to Gravity”, cei peste 1.000 de oameni care au călcat pragul târgului din Grădina Verona, din Bucureşti, au putut achiziţiona şi alte bunuri precum scaune realizate de artişti, bijuterii, obiecte de designer interior sau tricouri. Toate încasările vor ajunge la Fundaţia Estuar şi vor fi folosite în beneficiul…

Vezi mai mult