Autor: Ilie Radulescu

Locuinţele ieftine, pentru “Prima Casă”, au fost principalul motor al pieţei construcțiilor, crescută susţinut în ultimii cinci ani. Analiştii de la KeysFin arată că apetitul clienţilor pentru astfel de achiziţii reprezintă o afacere cu dublu tăiş, mai ales pentru companiile de construcţii mici şi mijlocii, pentru care contractele ,,Prima Casă” marchează graniţa subţire dintre insolvenţă şi profit. Potrivit unui studiu privind evoluţia pieţei construcţiilor, realizat de Keysfin, construcţiile de locuinţe asigură principalul motor al pieţei, urmate de construcţiile de imobile de birouri şi spaţii comerciale, în timp ce lucrările edilitare, de infrastructură, continuă să rămână cenuşăresele unui sector în care…

Vezi mai mult

CNAIR răspunde criticilor apărute în presă referitoare la blocajele de la șantierele celor două sensuri giratorii din zona Pasajului Otopeni că “proiectul propus de CNAIR SA și avizat de Inspectoratul General al Poliției Române elimină toate virajele de stânga”. “Acest lucru a fost necesar ca urmare a depășirii capacității de circulație a intersecției, situație care se constată în prezent prin cozi interminabile la intrările în intersecție”, se arată în comunicatul transmis redacției. Iată și celelalte precizări ale CNAIR: “În afara eliminării acestui efect direct al depășirii capacității de circulație a intersecției se introduc la nivelul acesteia inclusiv măsuri suplimentare de creștere a…

Vezi mai mult

Fără niciun scandal ca în mandatele adversarilor politici, PSD a schimbat din funcție încă 15 prefecți, prin mâna premierului Sorin Grindeanu. Iată modificările operate în ședința de joi a Executivului: 1. HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Alba de către doamna Albu Mihaela Maria; 2. HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Botoșani de către domnul Nechifor Dan; 3. HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului…

Vezi mai mult

Dezvoltatorul Helios Phoenix, prezent în România de peste 20 de ani, și-a extins portofoliul local prin achiziția de la AGI-RRE Hera a parcului industrial Millenium Logistic Park, amplasat în orașul Popești Leordeni. Proiectul, care cuprinde 11 hectare de teren şi 12.000 mp de depozite, va fi redenumit Olympian Park East Bucharest. Acesta va deveni cel de-al treilea parc industrial pe care compania îl deține în România, după Olympian Park din Brașov și proiectul cu același nume din Timișoara, ambele administrate de compania de consultanță Colliers International. În prezent, Millenium Logistic Park este închiriat către companiile Sarantis și Autonet. Potrivit ultimului raport…

Vezi mai mult

În timp ce salariile bugetarilor sunt umflate fără niciun fel de acoperire de ministrul Muncii și Justiției Sociale, Olguța Vasilescu – chiar dacă și-a temperat anunțul inițial de dublare a lefurilor de până la 4.000 delei/lună -, aproape jumătate dintre companiile românești cu impact real în economie se confruntă cu o stare de dificultate. Această tendință este menținută în ultimii patru ani, arată un studiu CITR Group realizat luând în calcul circa 640.000 societăți comerciale, dintre care doar 3% au active totale de peste un milion de euro și nu se află în insolvență. Potrivit comunicatului, o analiză de piață…

Vezi mai mult

OPTEX şi Axis Communications, lideri de piaţă la nivel global ai industriei de securitate, au dezvoltat o soluţie ce poate să prevină accesul neautorizat. Aceasta a fost prezentată în cursul acestei luni, în cadrul evenimentului ”Data Centre World” – cel mai mare eveniment dedicat centrelor de date din lume şi presupune realizarea unei convergenţe între camerele de reţea Axis şi senzorii PIR OPTEX. Centrele de date conţin informaţii confidenţiale, fiind necesar un nivel ridicat de securitate. Astfel, în majoritatea cazurilor, în astfel de locaţii sunt instalate la exterior camere IP de supraveghere video combinate cu diferiţi senzori de detecţie. Această…

Vezi mai mult

Cozile de camioane au ajuns și pe 10 – 12 km la punctele de frontieră ale României cu Bulgaria, situație care îi scoate din minți pe transportatori, de câteva săptămâni. Vineri,Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a cerut public sprijinul Ministerului Transporturilor (MT) și Ministerului Afacerilor Externelor (MAE) pentru rezolvarea crizei. În urma modificării legislației pe teritoriul Bulgariei și impunerea obligativității privind plata taxei de drum în punctele de frontieră, timpii de așteptare pentru șoferii profesioniști la intrarea în Bulgaria au crescut foarte mult, în special în punctul de frontieră Ruse, fapt care afectează și perturbă serios operațiunile…

Vezi mai mult

Serviciile FAN Courier vor fi disponibile și în rețeaua de magazine PayPoint Colet Expres, se arată într-un comunicat remis redacției. FAN Courier, liderul pieței locale de curierat, dezvoltă serviciul Collect Point în parteneriat cu rețeaua PayPoint și lansează o nouă optiune de livrare pentru eficientizarea trimiterilor: Collect Point prin rețeaua PayPoint Colet Expres. Serviciul, lansat în teste de la începutul acestui an, oferă clienților posibilitatea de a ridica plicuri sau colete trimise prin FAN Courier de la cele mai apropiate magazine de proximitate PayPoint Colet Expres. Collect Point, prin rețeaua PayPoint Colet Expres, se lansează într-o primă etapă în București,…

Vezi mai mult

Anul acesta vor fi înmatriculate cel puțin 500.000 de mașini rulate din import, a declarat miercuri, la Bascov, Gabriel Sicoe, noul președinte al Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). “Față de peste 300.000 de mașini second hand înmatriculate în România, din import, în anul 2016, estimăm o cifră de cel puțin 500.000 de mașini second hand, din import, anul acesta. (…) Pe piața de mașini noi deja se înregistrează diminuări la anumite modele care sunt puternic concurate de mașinile second hand din import, cu vechime de peste opt ani, care sunt la două-trei mii de euro. (…) Deci piața de…

Vezi mai mult

Platforma de recrutare online SmartDreamers a realizat un studiu pentru a afla cum văd românii piața muncii și calitatea vieții în anul 2017. Rezultatele, pe scurt (răspunsuri primite de la 1.060 de useri, în perioada 25 ianuarie-25); 45,54% dintre respondenții care au un loc de muncă afirmă că în 2017 nu își vor permite un concediu mai scump decât anul trecut 64% dintre cei care au un loc de muncă sunt “Optimiști”, “Destul de Optimiști” sau “Foarte Optimiști” în ceea ce privește jobul lor în acest an 34,56% afirmă că este puțin probabil să își găsească un loc de muncă în…

Vezi mai mult