Autor: Madalin Bulf

Premierul Dacian Cioloș îi îndeamnă pe părinți să refuze să dea copii legalizate la școală și să-i trimită la ministrul Educației pe cei care le cer. “Sa stiti ca în învățământ tot copii legalizate ni se cer, aici nu se simplifica deloc, dimpotrivă”, reclamă pe pagina lui de Facebook o cititoare. “Ministrul a dat deja un Ordin pentru schimbarea procedurii. Puteți refuza să dați copie legalizată și să-i trimiteți pe cei care vă cer asta la ministru. Din păcate, reflexele proaste se schimbă mai lent decât deciziile”, i-a răspuns Cioloș. Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a aprobat la începutul lunii august…

Vezi mai mult

Mai mulți elevi din localitatea Moreni, județul Dâmbovița, au fost internați în spital cu diagnosticul toxiinfecție alimentară, informează Direcția județeană de Sănătate Publică. A fost declanșată o anchetă epidemiologică. Sunt luate probe atât de la cele două școli de la care provin cei 13 elevi (Școala nr. 3 și Școala nr. 4), cât și de la o grădiniță, de unde sunt doi preșcolari cu aceste simptome. De asemenea, au fost prelevate probe de la furnizorul “Laptele și Cornul”. Dar cum acesta livrează produsele la toate școlile din județ și nu s-au înregistrat cazuri la alte unități de învățământ, o cauză ar putea…

Vezi mai mult

Academia Europeană de Film (EFA) îi va acorda scriitorului, scenaristului și actorului francez Jean-Claude Carrière premiul pentru întreaga carieră (”Lifetime Achievement Award”), “în semn de apreciere pentru contribuția unică și devotată pe care acesta a adus-o lumii filmului”, potrivit unui comunicat. Jean-Claude Carrière și-a început cariera realizând scurte romane bazate pe filmele lui Jacques Tati. Prin acesta, el l-a cunoscut pe Pierre Étaix, cu care a conceput mai multe producții cinematografice, printre care se numără scurt-metrajul ”Happy Anniversary” (1962), cu care cei doi au câștigat premiul Oscar. Alături de Luis Buńuel, Jean-Claude Carrière a realizat scenariul pentru ”Diary of a…

Vezi mai mult

Linksys® a lansat un update de firmware ce activează funcţia de clustering pentru toate access point-urile (AP) de business, informează ELKOTech Romania, companie specializată în distribuţia unei game largi de echipamente IT şi soluţii integrate. Funcţia de clustering permite utilizatorilor să seteze şi să controleze toate caracteristicile de bază ale unui access point, fără necesitatea unor controllere de tip cloud sau hardware wireless LAN. Astfel, sunt reduse costurile şi gradul de complexitate al procesului de management atunci când este necesară gestionarea mai multor AP-uri wireless. Inițial, funcția de clustering a fost limitată doar la produsul Linksys Pro Series Access Point,…

Vezi mai mult

Economia circulară va fi importantă pentru afaceri în următorii doi ani, consideră  aproape 9 din 10 (86%) intervievați responsabili de politicile de sustenabilitate din cadrul companiilor, potrivit analizei UPS/GreenBiz Circular Economy Research, din 2016. Numărul acestora s-a dublat în ultimii doi ani, când doar 47% îi acordau importanță. Respondenții estimează că cea mai mare creștere în adoptarea modelului de economie circulară va veni din sectorul tehnologic, în special al electronicelor, precum computere și telefoane mobile, deoarece programele de take-back și de reutilizare sunt mai ușor de integrat în această industrie. Studiul online, efectuat de GreenBiz Group în parteneriat cu UPS,…

Vezi mai mult

Axis Communications anunță lansarea unei soluţii software de protecţie completă: AXIS Perimeter Defender, ce permite detectarea cu uşurinţă a tentativelor de intrare prin efracţie. Concepută pentru a fi integrată în sisteme de securitate dedicate spaţiilor complexe şi extinse, tip enterprise, aplicația oferă o soluţie de protecţie scalabilă şi flexibilă, folosind camere termice, camere PTZ, AXIS Perimeter Defender şi goarne de reţea. Aplicația este uşor de instalat, de configurat şi de gestionat. Soluţia foloseşte module de analiză complexe, ce asigură o acurateţe, o eficienţă şi un nivel de scalabilitate maxime. Aplicaţia suportă multiple scenarii de detecţie, inclusiv împotriva accesărilor neautorizate şi a…

Vezi mai mult

În perioada 8 – 15 aprilie, de la Portul Constanța la Vama Nădlac se deplasează un transport agabaritic, etapizat, cu întreruperea temporară și locală a circulației rutiere. Iată întreaga rută: Autostrada A4: Constanţa Poarta 7 ÷ Intersecţie Autostrada A2 – Autostrada A4; Autostrada A2: Intersecţie Autostrada A2 – Autostrada A4 ÷ Intersecţie Autostrada A2 – DN 21 (Drajna) ÷ Intersecţie Autostrada A2 – DN Centura Bucureşti; DN Centura Bucureşti: Intersecţie Autostrada A2 – DN Centura Bucureşti ÷ Intersecţie  DN 5 – DN Centura Bucureşti  ÷ Intersecţie Autostrada A1 – DN Centura Bucureşti; Autostrada A1: Intersecţie A1 – DN Centura Bucureşti ÷…

Vezi mai mult

Un transport agabaritic se deplasează în perioada 8 – 14 aprilie de la Cluj-Napoca, etapizat, pe DN1, DN7, A1, DN5 până la Centura Capitalei, cu întreruperea temporară și locală a circulației rutiere. Iată întreaga rută: DN Centura Ocolitoare Vâlcele: Cluj-Napoca ÷ Intersecţie DN 1 – Centura Ocolitoare Vâlcele; DN 1: Intersecţie DN 1 – Centura Ocolitoare Vâlcele ÷ Aiud ÷ Intersecţie Varianta Alba Iulia – DN 1; DN Varianta Alba Iulia: Intersecţie Varianta Alba Iulia – DN 1 ÷ Intersecţie DN 1 – Varianta Alba Iulia; DN 1: Intersecţie DN 1 – Varianta Alba Iulia ÷ Sebeş ÷ Miercurea Sibiului…

Vezi mai mult

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) lansează, sâmbătă, un nou serviciu de informare: călătorii care urmăresc contul său de Twitter vor cunoaşte în timp util toate modificările de trasee, întârzierile sau blocajele în trafic ale autobuzelor, tramvaielor și troleibuzelor şi pot opta pentru utilizarea unor rute sau mijloace de transport alternative. Pentru aceasta, călătorii trebuie să urmărească mesajele trimise de pe contul de Twitter al RATB @Clienti_ratb (adresa de Internet http://twitter.com/Clienti_ratb). RATB a mai creat un cont de Twitter (http://twitter.com/RATB), destinat instituţiilor, companiilor sau organizaţiilor interesate de activitatea Regiei. Tot din 9 aprilie, operatorul bucureştean de transport va lansa pe website-ul…

Vezi mai mult

Specialiştii în educație spun că nu este nimic nenatural să ne expunem copiii la mai multe limbi străine, deoarece efectele sunt benefice pentru dezvoltarea lor, ei înțelegându-i mai bine pe cei din jur. Un nou studiu, publicat în prestigioasa revistă științifică Psychological Science, de patru cercetători de la Universitatea din Chicago, arată că acei copii care vorbesc mai multe limbi îi înțeleg mai bine pe cei din jur. Teoria oamenilor de știință s-a conturat după un experiment social, care s-a desfășurat astfel: au rugat un adult să li se adreseze copiilor monolingvi, bilingvi și copiilor care au fost expuși la o…

Vezi mai mult