Autor: Mircea Popescu

Ilie Găzea, un bărbat de 68 de ani care a participat la Mitingul Diasporei, a murit duminică seară la spitalul din oraşul Alexandria. Luni, polițiștii au deschis un dosar penal de moarte suspectă, pentru că se presupune că decesul lui Ilie Gâzea ar fi survenit din cauza gazelor inhalate la protestul din 10 august. Iată ce ne spune un oficial al Spitalului din Alexandria: ”S-a prezentat în data de 15 august, prin transfer, un pacient în vârstă de 68 de ani cu hemoragie digestivă superioară exprimată prin melenă si sindrom anemic sever. Investigațiile au confirmat diagnosticul de ulcere multiple sângerânde și…

Vezi mai mult

Până acum, niciun personaj responsabil de gravele abuzuri comise de jandarmi la Mitingul Diasporei NU a demisionat. Este vorba de premierul Dăncilă, ministrul Dan, prefectul Cliseru și comandantul Cucoș! Președintele Iohannis NU convoacă CSAT pe tema acțiunilor violente comise de jandarmii lui Cucoș! Președintele Iohannis face apel la membrii PSD să scape de gașca care a pus mâna pe cel mai mare partid din România! De frica faptelor care pot avea efecte neprevăzute, președintele Iohannis rămâne în zona VORBELOR – că e mai profitabil politic! Românii așteaptă de la președintele Iohannis fapte, nu vorbe! În urma comportamentului ilegal și abuziv aplicat…

Vezi mai mult

La peste 10 ore de la incidentele din noaptea de 10-11 august din Piața Victoriei în care șefii Jandarmeriei s-au comportat ca niște lachei față de liderii Alianței PSD+ALEDE șă ca niște “mineri” față de românii participanți pașnic la protestul diasporei din 10 august, PSD-Dragnea a emis un comunicat de presă care i-a apărearea Jandarmeriei și îl acuză pe președintele Ioahnnis! Citiți și… Prefectul Speranța Cliseru, sluga familiei Firea-Pandele, a dat ordin jandarmilor să intervină în forță Citiți și… Șefii Jandarmeriei Române care au supervizat acțiunile din Piața Victoriei Dar și… Parchetul Militar anchetează intervenția brutală a jandarmilor la Mitingul Diasporei Citește și… Dăncilă…

Vezi mai mult

Guvernatorul Mugur Isărescu ne spune că BNR a revizuit în scădere la 3,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an. Ba, Isărescu este convins că se va ajunge la o rată a inflaţiei de 2,7%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale. Conform BNR, pe fondul reducerii semnificative a contribuţiei inflaţioniste a componentelor exogene – fenomene din afară -, este anticipată o temperare, în timp ce la nivelul inflaţiei de bază este preconizat să se acumuleze presiuni, cu precădere în anul 2019. “Avem creşteri de costuri de producţie mai mari, avem creşteri de costuri la energie şi cu forţa de muncă. În timp,…

Vezi mai mult

Cum era de așteptat, primărița Bucureștilor, doamna Firea, a politizat Mitingul DIASPOREI. Ba a dat aprobarea, ba nu a dat-o… iar DIICOT a intervenit pentru a stopa îndemnul unui tâmpit! Oricum, spre disperarea Alinaței malefice care conduce România, condusă de Dragnea & Tăriceanu, mitingul de pe 10 august SE VA ȚINE! Citește și… DIASPORA! Alina Pippidi se grăbește să jignească peste 3,5 milioane de români după scandalul tăbliței “BipPSD”! După cum se știe, Federaţia Românilor de Pretutindeni a informat Primăria Capitalei că nu va mai organiza mitingul pe 10 august, din cauză că, deși în public s-a afirmat că Firea a…

Vezi mai mult

Magistrații de la Tribunalul Iași au decis arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a lui Claudiu Petrovici, membru important din celebrul clan al Cordunenilor. Petrovici a fost ridicat de oamenii legii încă de vineri, iar acum a primit mandat de arestare preventivă fiind acuzat de comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere. Conform bzi.ro, bărbatul de 42 de ani a intrat în atenția oamenilor legii după ce a pus la cale un atac cu cocktail-uri Molotov asupra uneia dintre casele deținute de rivalii din clanul Tănase. Acțiunea este doar ultima dintr-o serie lungă de incidente ce i-au avut în prim plan…

Vezi mai mult

Joi, veselie generală în Palatul Victoria. Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, fără a pune în dezbatere publică un proiect în acest sens, că rectificarea bugetară va fi – atenție! – una pozitivă. Rectificarea – prima din acest an – urmează să fie adoptată după ce se întoarce ea din concediu – cel mai probabil pe 14 august. La finalul ședinței Executivului, premierul Dăncilă a repetat ce a spus în debutul ședinței: că Guvernul îşi menţine ţinta de 2,97% din PIB în ceea ce priveşte deficitul bugetar. “În ceea ce priveşte deficitul bugetar ne menţinem ţinta de 2,97% din Produsul Intern Brut, deci sub…

Vezi mai mult

Puțină lume știe că în Polonia s-a trecut la o anumită formă de “reformă” pusă în practică de conservatori. Este vorba despre modificarea legii care definește Curtea Supremă din Polonia. Efectul? În 2 iulie, Comisia Europeană a demarat procedura de infringement împotriva Guvernului de la Varoșiva! De ceva vreme, Comisia Europeană a emis mai multe acuazații și a demarat prima etapă a procedurii de infringement împotriva Varşoviei. Astăzi, Polonia respinge acuzațiile CE – ne informaează Agerpres, citând o sursă oficială poloneză. “Acesta este un document juridic detaliat de câteva zeci de pagini, având peste 90 de puncte. El prezintă întreaga…

Vezi mai mult

Nici nu a început bine “distracția” cu ridicarea noului stadion “Steaua”, ce trebuie construit până în martie 2020, că deja suntem anunțați de CNI că acesta va fi reconstruit NU pe locul vechii arene, ci va fi împins spre bulevardul Ghencea. Motivul? Deoarece va fi realizat alături de el și un stadion de atletism, proiectanții și constructorul și-au dat seama că vor avea probleme cu… evacuarea, anunță DigiSport. Și cum UEFA ne-a obligat să ridicăm un stadion de 4 stele, evacuarea în condiții de siguranță și fluență atârnă greu în primirea steleleor pentru ca viitorul Stadion Steaua să poată fi folosit…

Vezi mai mult

În barajul pentru saltul din Liga 4 în Liga 3, CSA Steaua a pierdut bătălia cu Rapid. Imediat, juristul Florin Talpan a solicitat FRF să o invite pe STEAUA în Liga 3 – să o promoveze din oficiu! Astăzi, FRF-Burleanu ne-a anunțat că a RESPINS cererea lui Talpan pentru promovare din oficiu a Stelei în Liga 3. Reamintim, că Florin Talpan a făcut repetate reclamații la adresa Rapidului, dar și mai multe cereri de promovare a CSA Steaua în Liga 3. Noul sezon din Liga 4 incepe pe 24 august. Hai STEAUA!

Vezi mai mult