Autor: Mirela Egeea

La o zi după operațiea prin care proteza de la genunchi i-a fost înlocuită cu una provizorie, purtătoare de antibiotic, actorul Florin Piersic se simte mai bine, transmite, vineri, managerul interimar al Spitalului de Ortopedie „Foişor”, dr. Dragosloveanu Șerban. „În urma evaluării din această dimineaţă, s-a constatat că starea de sănătate a domnului Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă. În prima zi postoperator, parametrii biologici legaţi de inflamaţie s-au ameliorat, pacientul este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur. Perioada critică postoperatorie este de 72 de ore”, afirmă sursa citată. Florin Piersic, în vârstă de…

Vezi mai mult

Proiectul „Susţinerea cadrelor didactice din învăţământul în limba germană din România”, inițiat încă din anul 2015, este sprijinit, anul acesta, cu 1,133.000 de euro, de Republica Federală Germania, prin intermediul Ambasadei Germaniei. Acordul de finanţare a fost semnat, vineri, de ambasadorul Germaniei, Peer Gebauer, şi de directorul general al Fundaţiei Saxonia, Klaus Harald Sifft. Finanţarea este destinată promovării limbii germane la nivel de limbă maternă în şcolile şi în instituţiile de învăţământ de stat din România şi reducerii deficitului de cadre didactice calificate. „Prin perfecţionarea periodică a profesorilor vorbitori de limba germană şi prin elaborarea de manuale moderne în limba…

Vezi mai mult

Ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, discută joi în Spania acordarea dublei cetăţenii pentru românii care lucrează în acea țară. La Madrida avut loc o reuniune bilaterală cu vicepremierul și ministrul Muncii și Economiei Sociale din Spania, Yolanda Diaz Perez. „Principalele teme de discuție vizează cooperarea în domeniul economiei sociale, în domeniul ocupării și Inspecției Muncii, dar și acordarea dublei cetățenii pentru românii din Spania”, informează MMPS. „România a avut o economie socială puternică, iar Spania reprezintă un model în acest domeniu, ținând cont că aduce economiei naționale circa 10% din PIB. Am vrea să învățăm din acest model și în acest…

Vezi mai mult

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,9 pe scara Richter, s-a produs joi seara în judeţul Buzău, informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 143,6 km, în apropierea următoarelor oraşe: 57 km vest de Focşani, 58 km nord-vest de Buzău, 60 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 67 km est de Braşov şi 81 km nord-est de Ploieşti. De la începutul lunii mai, în România s-au produs 13 seisme, cu magnitudini între 2,1 şi 4,1.

Vezi mai mult

Arhivarea documentelor în companii şi instituţii se va putea realiza integral în format digital cu ajutorul semnăturii electronice, conform unui ordin semnat, joi, de ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan. El a precizat că, prin acest ordin de ministru, au fost stabilite criterii „transparente” şi „simple” privind arhivarea electronică. „În România ştim cu toţii că, astăzi, ca să poţi să închizi ciclul arhivării într-o companie privată sau într-o instituţie publică trebuia ca la final să printezi un document, pe care ulterior să îl arhivezi într-un document în format fizic. De astăzi, s-au creat reguli noi. Am adus România, după…

Vezi mai mult

IMM-urile şi companiile mari de telecomunicaţii vor putea depune timp de 30 de zile, începând cu data de 26 iunie, aplicaţii pentru a asigura Internet de mare viteză în aproape o mie de localităţi din mediul rural. Guvernul a adoptat în şedinţa de joi un memorandum care vizează investiţii de 94 de milioane de euro în vederea dezvoltării conexiunilor de Internet de mare viteză, în cel puţin 945 de localităţi din ţară. Prioritate vor avea şcolile, bibliotecile, unităţile medicale sau instituţiile publice din aceste “zone albe”. Respectivele localităţi nu sunt acoperite în prezent de către operatorii de date de pe…

Vezi mai mult

UPDATE: Actorul Florin Piersic a fost operat de urgen la Spitalul „Foișor”. Managerul interimar al Spitalului Foișor, dr. Dragosloveanu Șerban, a informat joi la ora 18.45: „În urma investigațiilor efectuate la spitalul nostru, având în vedere starea gravă a pacientului Florin Piersic, s-a constituit o echipă compusă din medici ortopezi, ATI, infectioniști și medic cardiolog și s-a decis efectuarea intervenției chirurgicale în regim de urgență. A fost extrasă proteza de genunchi, s-a practicat asanare extinsă și implantarea unei proteze tip spacer cu caracter temporar, purtătoare de antibiotic. În prezent pacientul se află în secția ATI, în stare stabilă”. Manager: „Se…

Vezi mai mult

Guvernul Ciolacu a alocat în ședința de joi, din fondul de rezervă aflat la dispoziiția sa, 12 milioane de lei pentru stabilizarea solului la Slănic Prahova, unde s-a surpat o stradă, în urmă cu două săptămâni, iar 58 de locatari ai unui bloc din apropierea acesteia au fost evacuați. „Suma de 12 milioane de lei a fost alocată pentru realizarea unor rapoarte, studii și expertize de punere în siguranță și de monitorizare a zonei afectate de alunecările de teren produse în data de 25 aprilie. Fondurile vor veni și în sprijinul persoanelor evacuate din locuințele din zona de risc, cărora…

Vezi mai mult

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat joi că bolnaii de cancer vor  avea la dispoziție o metodă de tratament de ultimă generație: radioterapia cu protoni. Pentru început însă, a fost demarat un studiu de piață. „Astăzi am demarat studiul de piață pentru construcția, la Institutul Oncologic București, a primului Centru Național de Protonoterapie din Europa de Sud-Est. Este cea mai mare investiție în echipamente medicale destinate pacienților oncologici, pe care a derulat-o Ministerul Sănătății”, a scris pe Facebook ministrul.

Vezi mai mult

Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA. Au mai fost premiați de Consiliul Atlantic Gina Raimondo, secretarul american al Comerțului, generalul Christopher Cavoli, comandantul Forțelor Aliate din Europa, precum și Michelle Yeoh, actriță, producător și ambasador onorific al ONU. Ceremonia acordării premiilor Consiliului Atlantic 2024, cunoscute și ca „Oscarurile Washingtonului”, s-a desfășurat la hotelul Waldorf Astoria din Washington DC în prezența a peste 600 de invitați, lideri din mediul politic, de business și neguvernamental din capitala americană. Klaus Iohannis a spus în discursul său că „acceptă premiul ca o recunoaștere a acestui parcurs…

Vezi mai mult