Vremea se răcește și vin ploile, care se vor menține pe întreaga perioadă a sărbătorilor pascale. Temperaturile nu vor mai depăşi 18… 20 de grade Celsius, urmând a mai crește abia din 8 mai, potrivit prognozei pentru următorele două săptămâni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). (Vezi la finalul articolului graficele cu valori termice din fiecare zi și noapte, În Banat, vor fi între 17 şi 20 de grade, în medie, până la începutul săptămânii viitoare, când temperaturile vor urca la 20… 24 de grade. Noaptea vor fi, în medie, 9 – 10 grade, până pe 4 mai, apoi valorile…
Autor: Mirela Egeea
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o avertizare Cod Galben pentru un județ din vestul țării, valabilă până joi, 2 mai, la ora 10.00. În intervalul menționat, în județul Caraș-Severin vântul va avea intensificări, cu rafale de 55…65 km/h, și temporar de peste 70 km/h. Meteorologi mai precizează că marți (30 aprilie), local și temporar, vor fi intensificări ale vântului și în sudul, sud-estul și centrul țării, cu viteze în general de 45…50 km/h.
Un cutremur cu magnitudinea 4,4 grade pe scara Richter s-a produs în Serbia, la graniţa cu România, marţi dimineaţa la ora locală 8:42. Seismul a avut loc la adâncimea de 15 kilometri (km) în apropierea următoarelor oraşe: 23 km vest de Drobeta-Turnu Severin, 82 km nord-vest de Vidin, 82 km sud-est de Reşiţa şi 86 km sud-vest de Târgu Jiu, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
SECUNDA vă urează Paște fericit, cu lumină și speranță de mai bine! Pastorala Patriarhului Daniel de Sfintele Paşti 2024: Prin învierea Sa, Hristos vindecă pe om de moarte şi de stricăciune În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume, ci vindecarea de păcat şi de moarte, prin Înviere, dăruind oamenilor viaţă veşnică, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Pastorala de Sfintele Paşti. „Vindecările pe care Domnul Iisus Hristos le săvârşeşte arată iubirea Sa smerită şi milostivă faţă de oameni, dar aceste vindecări au…
Ajutorul de stat acordat de Guvernul României pentru restructurarea TAROM, în valoare de 95,3 milioane de euro, a fost aprobat, luni, de Comisia Europeană, după aproape 3 ani de investigații. Conform unui comunicat al Executivului comunitar, Bruxelles-ul a ajuns la concluzia că măsura va permite companiei să îşi restabilească viabilitatea pe termen lung, reducând în acelaşi timp la minimum denaturările concurenţei. Comisia amintește că, la 28 mai 2021, România a notificat CE un plan de restructurare a companiei TAROM care stabilea un pachet de măsuri de raţionalizare a operaţiunilor operatorului aerian, de reînnoire a flotei sale învechite şi de reducere…
ANAF a publicat, luni, Ghidul asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, ce îşi pot desfăşura activitatea în sănătate, educaţie şi cercetare, ştiinţă, cultură, protecţie socială, minorităţi, drepturile omului, protecţia mediului, protecţia copilului, comunicare şi mass – media, sport/turism etc.. Ghidul oferă informaţii despre înfiinţarea acestora, înregistrarea fiscală, impozitul pe profit și alte obligaţii declarative sau modalitatea de interacţiune cu ANAF. Pe perioada 2021-2025, termenul pentru depunerea declaraţiei anuale privind impozitul pe profit şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv este până la 25 iunie inclusiv a anului următor, Aceste entităţi depun declaraţia…
Situația companiilor germane din România s-a înrăutățit ușor, față de anul trecut, iar antreprenorii lor solicită mai multe investiții în educație și cercetare din partea autorităților române, conform celui mai recent chestionar de conjunctură realizat de AHK România, în această primăvară. Sondajul prezintă situația economică și a afacerilor actuale ale companiilor, dar oferă și o imagine de ansamblu a celor mai importanți factori de risc pentru dezvoltarea afacerilor din punctul de vedere al companiilor, precum și o evaluare a condițiilor pe care le oferă România ca amplasament investițional. Astfel, doar de 33% dintre cei chestionați considerată bună situația actuală (45%,…
România a trimis în Fâșia Gaza, luni dimineață, un nou transport cu produse alimentare și articole de cazarmament (corturi, saci de dormit, paturi etc.) în valoarea totală de 8,2 milioane de lei, puse la dispoziție de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale. Potrivit Guvernului, transportul bunurilor se realizează pe cale aeriană, de către MApN, până în Cipru și pe cale terestră, de către IGSU, până în Grecia și Turcia. Ajutorul umanitar va ajunge ulterior în HUB-ul constituit de CE în Cipru, de unde va fi trimis în Fâșia Gaza. Potrivit prevederilor Mecanismului European de Protecție Civilă transportul…
Fostul președinte Traian Băsescu pune punctul pe „i”: Piedone nu se retrage din cursa pentru funcția de primar general al Capitalei pentru că este în înțelegere cu Marcel Ciolacu să nu câștige Gabriela Firea, care ar avea apoi pretenție să candideze la prezidențiale. Întrebat la Digi 24, duminică seară, dacă este în interesul lui Ciolacu ca Firea să nu câștige Capitala, Băsescu a răspuns: „Da, și de asta rămâne Piedone în competiție. Eu sunt convins că insistența asta publică «n-am vorbit, n-am sunat, nu ne-am auzit» este ca să pună o perdea de fum. Nici Ciolacu, nici Piedone nu e omul…
eMAG lansează Hair & Make-up Shop, cu peste 80.000 de produse și asistent de shopping, pentru o experiență personalizată pe zona de îngrijire a părului și make-up. Mai mult de 70% din gama inclusă în Hair & Make-up Shop face parte din programul Genius cu livrare gratuită la easybox. În premieră, clienții care explorează această zonă vor beneficia și de recomandările unui asistent virtual, care face o filtrare a produselor în funcție de câteva caracteristici indicate de fiecare client. Cu doar câteva click-uri, după selectare unor criterii, platforma va afișa lista de produse care răspund cel mai bine nevoilor de…