Autor: Mirela Egeea

Taximetriştii membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) continuă luni, după o săptămână, protestul în Piaţa Constituţiei, cu 32 de membri aflați în greva foamei. Manifestația are ca scop atragerea atenţiei Guvernului în privința numeroaselor solicitări depuse de ANPOTRT, începând din luna iunie 2023, de a cfi modificată Legea 204/2019 (OG 49/2019), care reglementează transportul alternativ. Protestul taximetriştilor a fost anunţat pentru 4 martie şi perioada 8-10 martie 2024.

Vezi mai mult

Luni începe simularea examenului de Bacalaureat, iar prima probă scrisă este cea la Limba şi literatura română. Marţi este programată proba scrisă obligatorie a profilului, iar miercuri – proba scrisă la alegere a profilului sau specializării. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe data de 7 martie proba scrisă de limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate pe 15 martie. Precizările Ministerului Educației: Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise de trei ore -…

Vezi mai mult

La 47 de ani de la cutremurul din 1977, în urma căruia și-au pierdut viața aproximativ 1.500 de oameni și alți 11.000 au fost răniți, peste o jumătate dintre românii chestionați într-un sondaj realizat de IRES la solicitarea UNSAR sunt îngrijorați că un seism sau un incendiu le-ar putea afecta locuinţa. Precizările UNSAR: România este, în continuare, una dintre țările cele mai expuse la seisme, acestea aflându-se în topul riscurilor de care se tem românii. Din păcate însă, la nivel național, doar una din cinci locuințe este asigurată: practic, doar 20% dintre români ar beneficia de protecția…

Vezi mai mult

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) atrage atenția celor 9 milioane de șoferi din România, dar și Parlamentului și Guvernului că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) dovedește în continuare, prin noul set de reguli RCA pregătit pentru șoferi, lucrează doar în beneficiul companiilor de asigurări. Precizările transmise redacției: „La numai 3 luni de la schimbarea conducerii ASF, vedem că s-au schimbat doar oamenii, dar au rămas obiceiurile. În loc să-și respecte scopul și misiunea pentru care a fost creată – adică protejarea intereselor consumatorilor de asigurări -, ASF pregătește acum modificări legislative pentru a elimina până și posibilitatea…

Vezi mai mult

Parlamentarii UDMR nu vor vota, în Parlament, comasarea alegerilor locale cu cele pentru eurodeputați, din 9 iunie, și nici „traseismul politic”, așa cum apar în proiectul de Ordonanță de urgență inițiat de ministrul de Interne, Cîtîlin Predoiu, șipostat în dezbatere publică, a informat fostul ministru al Dezvoltării, Cseke Attila. Senatorul UDMR a acuzat Guvernul că „subordonează administraţia publică locală intereselor politice”. Totodată, „coaliţia schimbă regulile jocului în timpul jocului şi riscă să scadă credibilitatea şi predictibilitatea în administraţia publică locală”, a reclamat el, într-o declaraţie transmisă presei. PSD recidivează, cu mâna lui Predoiu PNL: Traseismul primarilor, strecurat în proiectul OUG…

Vezi mai mult

PSD recidivează, după 10 ani, în racolarea primarilor prin derogarea de la lege pentru 60 de zile, cu 3 luni înainte de alegerile locale, iar PNL este chiar autorul proiectului, după ce în „epoca Dragnea” a atacat la CCR un act normativ similar, OUG 55/2014, care a și fost declarat neconstituțional – însă abia după alegeri, când își produsese efectele. În 2014, Guvernul Ponta a aprobat OUG nr. 55, supranumită de PNL „Ordonanţa Traseismului”, prin care aleşii locali – primari, consilieri locali, preşedinţi de CJ şi consilieri judeţeni au fost, practic, invitaţi să migreze la PSD -, cu o derogare…

Vezi mai mult

După două zile de la izbucnirea scandalului privind renovarea și transformarea într-o „locuință individuală” a vilei de protocol din Bulevardul Aviatorilor, RA-APPS a catadicsit să transmită un comunicat, joi, în care menține însă misterul destinatarului asupra vilei „Împăratului”. Concret, RA-APPS dă asigurări că „pentru imobilul situat în B-dul Aviatorilor nr. 86 nu a fost înregistrată nicio solicitare privind atribuirea/închirierea acestuia”, apoi se contrazice, precizând: „stabilirea destinaţiei acestui imobil nefiind în competenţa RA-APPS”. Guvernul Ciolacu investește pe furiș,prin RA-APPS, 7 milioane de euro într-o vilă în care va locui Iohannis RA-APPS se află în subordonarea Secretariatului General al Guvernului (SGG) condus…

Vezi mai mult

Premierul Marcel Ciolacu participă, vineri şi sâmbătă, la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) de la Roma, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European din iunie 2024. Ciolacu va avea întrevederi cu premierul Spaniei, Pedro Sanchez, cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, cu preşedintele PES, Stefan Lofven, precumși cu candidatul comun al PES pentru preşedinţia Comisiei Europene, Nicolas Schmit, conform unui comunicat de presă al PSD. La congres se va adopta programul electoral comun al social-democraţilor pentru Parlamentul European şi va fi desemnat candidatul comun al PES pentru preşedinţia Comisiei Europene.

Vezi mai mult

DAL Travel a înregistrat o creștere cu 70% a cererii pentru Sărbătorile Pascale, față de perioada similară a anului precedent. Cu peste 30 de opțiuni de călătorii care acoperă toate continentele, DAL Travel încurajează românii să își rezerve în avans aventura lor de vis, pentru a se asigura că vor avea parte de o experiență de neuitat. Precizările transmise redacției: Turiștii români demonstrează că au recăpătat încrederea în călătorii, arătând că planificarea în avans este cheia unor sărbători de Paște și nu numai, de neuitat. Consultanții DAL Travel au observat o creștere semnificativă a rezervărilor pentru Sărbătorile de Paște 2024…

Vezi mai mult

Din cele 4 minivacanțe ale acestui an, conform Travelminit-ro, românii vor alege să petreacă cel puțin două city break-uri în România, în orașe precum Sibiu, Brașov, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca sau Oradea, dar și în zonele montane sau în stațiunile balneo. Decizia de a călători în România va fi încurajată și de acordarea voucherelor de vacanță, a căror valoare va crește pana la 1.600 lei pentru o anumită categorie de bugetari. „2024 va fi anul călătoriilor în România, iar platforma hotelieră online Travelminit.ro va rămâne alături de clienții săi și de toți cei care vor să călătorească în țară, oferind o…

Vezi mai mult