La Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul UTCB va avea loc joi, 15 februarie, cea de-a treia ediție a evenimentului „Ziua Carierei Feroviare dedicată studenților/masteranzilor FCFDP-UTCB” , sub sloganul „Împreună formăm noua generație de ingineri feroviari”. Evenimentul este organizat de Carieră Feroviară în România (CFiR) și Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri-UTCB, cu sprijinul Asociației Industriei Feroviare și al Asociației Inginerilor Feroviari din România. Unul dintre obiectivele CFiR este atragerea tinerilor către o carieră în domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină. Instituțiile din acest domeniu, companiile și studenții/masteranzii se vor întâlni pentru a discuta despre ce ar putea…
Autor: Mirela Egeea
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a publicat în consultare, vineri seară, un proiect de Hotărâre de Guvern (HG) ce cuprinde compensarea creșterii accizei la motorină pentru transportatori, care vor primi 13 bani la litru. Amintim că Guvernul a majorat prețul carburanților, de la 1 ianuarie, prin majorarea accizei cu 29 de bani pe litru la benzină și 26 de bani pe litru la motorină. De la 1 iulie, urmează altă majorare, de 43 bani/litru la benzină și 39 bani pe litru la motorină. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 180 de milioane de lei pentru un număr estimat de…
Directorul general al Portului Constanţa, Florin Vizan, a demisionat vineri, 9 februarie, informează Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). Consiliul de Administraţie a luat act de această demisie şi a decis înlocuirea sa cu Mihai Teodorescu, director executiv al APM Constanţa. „În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul de Administraţie a mai luat decizia revocării din funcţie a directorului financiar, Şerban Daniela, şi înlocuirea cu Maria Mergiu, care ocupa funcţia de şef al Departamentului Financiar Contabil”, adaugă reprezentanţii MTI.
Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobat, vineri, în unanimitate, sancţionarea cu suma de totală de 537,5 milioane de lei, a patru operatori economici din sectorul energiei electrice, pentru nerespectarea prevederilor legale specifice privind efectuarea tranzacţiilor pe piaţa angro de energie electrică. Este vorba despre EFT Furnizare (amendă de 50,5 milioane lei), Freepoint Commodities Europe LLP (22,92 milioane lei), Nova Power & Gas SRL (100,11 milioane lei) şi Tinmar Energy S.A. (aproximativ 364 milioane lei). Potrivit instituţiei, această măsură vine în urma unor acţiuni de investigaţie desfăşurate de către ANRE, la sesizarea OPCOM efectuată prin Platforma de notificare a ACER.…
Comisia Europeană a aprobat, vineri, ajutoare de 241 milioane euro (1,2 miliarde de lei) notificată de România pentru sprijinirea producătorilor agricoli, în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022 şi modificat ulterior la 20 iulie 2022 şi la 28 octombrie 2022. În cadrul schemei, ajutorul va fi acordat sub formă de granturi directe. Măsura va fi deschisă producătorilor agricoli de plante, în special producători de cereale de iarnă şi rapiţă, care sunt în pericol să îşi piardă lichiditatea financiară…
Decizia pe comasarea alegerilor a fost amânată, joi, după două ore de discuții la sediul Guvernului. Motivul: liderul PSD, Marcel Ciolacu, și cel al PNL, Nicolae Ciucă, s-au grăbit să plece la recepția de Ziua Serviciului de Informații Externe (SIE). Astfel, negocierile dintre PSD și PNL vor continua luni. Aceasta, în ciuda faptului că însuși președintele Klaus Iohannis le-a transmis celor doi să se grăbească. PSD și PNL croiesc o dublă comasare de alegeri. Iohannis le dă binecuvântarea, chiar de la Strasbourg, lui Ciolacu și Ciucă
Comerțul total (importuri + exporturi) al Republicii Federale Germania cu Republica Moldova a crescut, în 2023, cu 5,3% față de anul precedent, potrivit datelor centralizate ale Destatis (Biroul Federal de Statistică al Germaniei), transmite AHK România. Astfel, volumul schimburilor comerciale între cele două state a depășit 871,2 milioane de euro. Exporturile Germaniei către Republica Moldova au însumat 547,7 milioane de euro (+2%), în vreme ce importurile s-au ridicat la 323,5 milioane de euro (+11,4%). „Agenda de reforme a actualului guvern al Republicii Moldova este remarcabilă. Suntem convinși că aceasta contribuie la întărirea relațiilor bilaterale și că tot mai multe companii…
Însăptămâna 29 ianuarie – 4 februarie au fost raportate 14 decese confirmate cu virus gripal, informează joi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). De la începutul sezonului, au fost comunicate 65 de decese confirmate cu virus gripal: 37 tip A, subtip H1 (din care 3 coinfecţii cu SARS-CoV-2), 13 tip A, subtip H3, 15 tip A, nesubtipat (din care 3 coinfecţii cu SARS-CoV-2. Revenind la ultima săptămână, au fost raportate 135.870 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 36,5% mai multe cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (99.564) şi cu 2,1% mai multe…
Consiliul Concurenţei a amendat cu 123 milioane, în 8 februarie, companiile SEROM (Samsung România), Dante International (eMag), Altex România și Flanco Retail, pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării televizoarelor și telefoanelor mobile, în perioada 2019-2021. Amenzile au fost aplicate astfel: • SEROM 75.441.655 lei • Dante Internațional 20.311.427 lei • Altex România 21.376.113 lei • Flanco Retail 6.223.580 lei Consiliul Concurenței precizează că înțelegerea anticoncurențială a constat în fixarea prețurilor de revânzare a unor produse de către SEROM și fiecare din partenerii săi comerciali, respectiv Altex, Dante și Flanco, ceea ce ar fi condus la limitarea capacității…
Guvernul Ciolacu a aprobat joi, prin Ordonanță de urgență (OUG), constituirea unui „nucleu” format din 15 experți juriști, 10 de la Ministerul Finanţelor şi 5 de la SGG, pentru gestionarea litigiilor de tipul Roşia Montană sau Pfizer. Totodată, Guvernul le-a mărit cu 50% lefurile celor 15 juriști, a anunțat purtătorul de cuvânt, Mihai Constantin. „Acest nucleu, constituit pe baza unui fundament legislativ preexistent prin care Ministerul Finanţelor oricum avea responsabilităţi de gestionare a acestor litigii, va aduce la zi informaţiile la nivel guvernamental”, a precizat Mihai Constantin. El a precizat că noua ordonanţă modifică şi completează OUG nr. 126/2005 privind…