Bursa Zvonurilor a aflat o informație ce ne dă fiori pe șira spinării: Bugetul pe 2024, clocit de Ciolacu-Ciucă & Iohannis, va avea la finalul anului, pe lângă deficitul de 17,3 miliarde de euro anunțat public, o „gaură neagră” de circa 10 miliarde de euro!
Pe plaiurile mioritice nu este o noutate ca bugetele României să fie concepute, din capul locului, de politrucii aflați la putere, cu un minus baban: 2-7% din PIB.
Anul acesta, Bugetul propus de Ciolacu-Ciucă & Iohannis și aprobat de Parlament este de circa 117,3 miliarde de euro, cu un deficit afișat de 17,3 miliarde de euro – deja un 10% din Buget.
Ce NU au vrut să vadă parlamentarii care au votat Bugetul otrăvit made in Ciolacu-Ciucă & Iohannis și NU s-a spus nici pe surse este faptul că în interiorul bugetului a fost ascunsă o „gaură neagră” de 10 miliarde de euro.
Adică, mai pe românește, Bursa Zvonurilor vă spune că, de fapt, Bugetul Ciolacu-Ciucă & Iohannis de 117,3 miliarde de euro are un deficit programat de 27 miliarde de euro și nu de 17,3 miliarde de euro.
Cine și cum va acoperi această imensă gaură de peste 23% din Buget? Sau dacă vreți să pară mai mic – așa cum se raportea ei la PIB ca să le dea bine pe tv -, deficitul programat al Bugetului Ciolacu-Ciucă & Iohannis va fi de 15% din PIB, și nu de 5%?
Evident că poporul va plăti aceste datorii imense, că doar n-o să aducă politrucii lui Ciolacu-Ciucă & Iohannis, cu Rareș Bogdan în prima linie, din bani de acasă furați zi de zi de la plătitorii de taxe și impozite!