În partidul lui Aurelian Pavelescu se întâmplă lucruri ori ciudate, ori adevărate minuni. Iată o chestie de acest gen pe care ne-a povestit-o Constantin Octavian Oană, proaspăt demisionar din funcțiile de președinte PNȚCD Diaspora și vicepreședinte la nivel național.
“La CNC-ul PNȚCD din 19.09.2015 – la care nu am fost prezent aflându-mă de pe 17 la ședinta PPE în Bruxelles – s-a hotărât… și pot dovedi cu martori… doar suspendarea mea din funcția de Secretar internațional. Cu motive și acuzații ce nu corespund adevărului, eu neîncălcând statutul cu nimic. Că unii care se vor și se dau profesori universitari, deși ei sunt și la această vârstă “înaintată” doar șefi de lucrari, sar la bătaie sub influența lui BACHUS, simțindu-se ca Președinte CNC PNȚCD ca și SUPERMAN – în speță Horea Dan – am fotografii și martori de la demonstrația de “SUPERMAN” a lui Horea Dan din ianuarie. Și-au pierdut simțul rațiunii mai de mult (BACHUS având la PNȚCD aprigi susținători pe funcții importante de conducere). Asta nu face decât sa confirme existența unei trupe de conducere decadente la PNȚCD din care eu nu am vrut să mai fac parte și, cu atât mai mult, să o reprezint la nivel europen, respectiv PPE.
Și mai interesant este că eu am demisionat pe 26 septembrie din PNȚCD, iar onor “SUPERMAN” Horea dă pe pagina clujeană a PNȚCD România excluderea mea pe 1 Octombrie!
Ceva nu bate, nu-i așa? Sigur este că pe 1 Octombrie și-a înaintat Demisia din PNȚCD și domnul Mioc George – demisie ținută încă la secret! Și-o fi dat demisia și din cauza celor 12000 de dolari dați, la rugamintea mea, numitului George Dinescu, președinte PNȚCD Argeș și vicepreședinte la nivel național, pentru sprijinirea organizării Congresului de la Pitești? Bani pentru care nu a primit chitanță, Dinescu, la început, la întrebările mele, nerecunoscând nimic și întrebând dacă am eu sau/și George Mioc martori că a primit banii!
Președintele Pavelescu la atenționarea mea asupra ilegalității mi-a replicat ca nu este treaba mea! Interesant, nu? “.
Demisia lui Oană
„După aproape 25 de ani de apartenență la PNȚCD, al cărui membru de pe data de 08.01.1990 sunt, îmi dau azi demisia din următoarele motive: sub conducerea extrem de controversată a președintelui Aurelian Pavelescu și a celor din jurul său, PNȚCD a deraiat complet spre stânga, dând un curs antonim cu doctrina partidului.
Aurelian Pavelescu și acoliții săi din conducerea PNȚCD, au refuzat cu o hotărâre demnă de o cauză mai bună modernizarea, rebrenduirea reală a partidului. PNȚCD duce tratative în culise pentru „MAREA ÎMPĂCARE” cu stânga socialistă, încălcând astfel, principiile creștin democrate după care m-am ghidat și mă ghidez toată viaţa”, spune Cristian Oană în textul demisiei. El este președintele fondator al Asociației Creștin Democrate a Salariaților din România-CDS și Președintele Asociației Creștin Democrate a Drepturilor Omului din România-ACD. Oană este şi membru CDU Germania.