Un pușcăriaș demn de toată isprava a povestit ce bine o duc în penitenciarele patriei câțiva condamnați de rang înalt – escrocii care ne-au furat de ne-au rupt vreme de 25 de ani! Printre VIP-urile ce au petrecut sau petrec ceva timp în „vilele de protocol” din pușcării s-ar număra Adrian Năstase, Gigi Becali și frații Becali, Cristi Borcea, Dan Voiculescu, Copos, Cocoș, Sandu, Iacubov etc.
Probabil că v-ați închipuit că cei enumerați mai sus, dar și multe alte VIP-uri, ar suporta alături de alți pușcăriași toate rigorile legii. Greșeală totală! VIP-urile au statut special, care se îndepărtează enorm de regimul de detenție normal pentru plebea condamnată!
Iată despre ce este vorba: ca să-l cităm pe fostul pușcăriaș, pe lângă penitenciarele din Deva, Jilava sau Poarta Albă ar funcționa și “vile de protocol”. Dar aceste oaze de liniște și relaxare nu sunt pentru cazarea șefilor din administrația penitenciarelor numiți cu delegație, ci pentru pușcăriașii de top. Printre cei de prin rang se numără judecători, procurori, șefi ANAF, politicieni, oameni de afaceri de top etc. Se spune că prima „vilă de protocol” a fost inaugurată în zona Bragadiru, de celebrul contrabandist Truțulescu.
În “vilele de protocol” trândăvesc în camere doi, trei sau maxim cinci “refugiați”. Aceleași om de bine ne-a relatat că în timp ce Borcea comandă zeci de kile de carne direct de la VacaMuuu, Voiculescu este procupat să facă rost de brânză franțuzească, frații Becali primesc trabuce tocmai din Cuba, Iacubov scrie mereu și nu vorbește cu nimeni, iara alții joacă table și remi în draci etc.
Evident, supravegherea “vilelor de protocol” nu respectă în totalitate regulamentul penitenciarelor. Stingerea se dă când vrea clientul, plasmele îmbogățesc toate camerele – pentru ca VIP-urile să fie bine informate -, frigiderele duduie ca să nu se strice bunătățile, aparatele de aer condiționat țin la răcoare corpurile ce poartă în dânsele caracterul escrocilor care ne-au jefuit în ultimii 25 de ani.
Mai mult, pușcăriașii de lux se pot plimba printre rondurile de flori “când vrea mușchii” lor de VIP-uri iar dacă au chef ies la muncă; dacă nu, lenevesc în camerele inundate de lux. Și multe alte minunății se întâmplă în asemenea spații cu regim special.
Culmea, la una dintre “vilele de protocol” facturile la curentul electric și satelit sunt achitate de o firmă particulară! Da, ați citit bine, doamna ministru Raluca Prună! Renumita “vilă de protocol” care deservește penitenciarul Poarta Albă, cea din Valu lui Traian, dispune de sistem video alimentat de la o antenă de satelit iar o firmă deținută de un om “milos” plătește factura lună de lună!
Acum înțelegeți de ce Năstase, Becali sau Copos au ieșit din pușcărie la fel cum au intrat: plini de tupeu, obraznici și lipsiți de respect față de omul onest? Păi după ce au furat zeci de milioane de euro și apoi au trândăvit câțiva anișori într-un așa-zis voiaj de pușcăriaș pe banii contribuabililor în “vile de protocol”, cum ați vrea să ne trateze VIP-urile patriei? Cu sictir, evident!