Compania de curierat Cargus (fosta Urgent Cargus) a avut o creștere de peste 20%, în „anul pandemic” 2020, însă compania a investit semnificativ în capacitățile de sortare și în implementarea unor măsuri speciale împotriva COVID-19, pentru a face față fluctuațiilor în volum și a-și menține serviciile de calitate.
Primul an al pandemiei de COVID-19 a avut un impact major asupra obiceiurilor de consum ale românilor. Mulți dintre aceștia au preferat comerțul online și serviciile de curierat pentru cumpărături, arată datele Cargus.
Odată cu declarația oficială a Organizației Mondiale a Sănătății din 11 martie și cu implementarea perioadei de carantină în mare parte din Europa, foarte mulți consumatori au utilizat serviciile de comerț online ca sursă principală de cumpărături.
„Cargus, una dintre cele mai importante companii de curierat din România, a raportat o creștere anuală a volumului de peste 20%, cu unele luni generând cu 30% mai mult față de aceleași luni ale anului 2019. Unul dintre principalii factori de creștere a fost sectorul B2C, întrucât consumatorii au căutat să-și îmbunătățească nivelul de confort în contextul actual”, potrivit unui comunicat transmis miercuri.
Livrările pentru categorii precum cultură, modă, bricolaj, IT&C, jucării și cosmetice au crescut semnificativ în portofoliul Cargus în 2020, cu unele creșteri depășind 100% în volume.
Pentru a se calibra la creșterile și variațiile de volum, dar și la măsurile specifice de protecție împotriva COVID-19, Cargus a investit semnificativ în capacitatea de sortare și în eforturile de a proteja angajații și clienții companiei. Două dintre investițiile-cheie realizate de Cargus în 2020 sunt depozitul Dragomirești-Deal, o investiție de 7.000.000 EURO, și 4.000.000 EURO investiți în logistică și actualizări IT&C.
Compania a fost prima care a introdus livrările contactless în industria de curierat din România și a lansat un serviciu PrePaid, o soluție concepută pentru a oferi mai multă predictibilitate IMM-urilor locale.
Cargus este unul dintre liderii industriei de curierarat din România, cu o experiență de peste 30 de ani pe piața locală. Echipa Echipa Cargus este formată din mai mult de 5.000 de angajați și parteneri care au furnizat servicii de curierat persoanelor fizice și companiilor printr-o rețea la nivel național de 60 de centre de sortare și depozite, 68 de agenții Cargus „Ship & Go” din România și o flotă de peste 2.600 de vehicule de curierat.