Reprezentanții Allianz Țiriac Asigurări au anunțat, miercuri, bilanțul acestei companii pe anul 2017.

Astfel, cei de la Allianz au avut încasări de peste 1,2 miliarde de lei, asemănătoare cu cele înregistrate în 2016.

Totuși, profitul a fost mai mic în condițiile în care s-au plătit cu peste 60 de milioane de lei mai mult pentru daune plătite, maturități sau răscumpărare.

Astfel, Allianz a ajuns să achite aproape 500 de milioane de lei, sumă despre care Aurel Badea, director Aria Tehnică Allianz-Țiriac, spune că “reprezintă echivalentul venitului mediu pe un an al tuturor locuitorilor unui oraș de dimensiunea orașului Comarnic, cu circa 11.000 de locuitori. Rolul nostru este sa îi degrevăm pe clienți de o parte dintre grijile legate de finanțele necesare în anumite situații de urgență, fie de natură medicală, fie legate de locuință, mașină sau afacerea proprie”.

Printre altele, Badea a precizat că a crescut numărul clienților care și-au făcut asigurări RCA, a crescut cu peste 19 milioane de lei suma încasată în contul asigurărilor de proprietate și cu peste 20 de milioane de lei suma încasată în contul asigurărilor de sănătate.

De asemenea, a crescut cu aproape 21 de milioane de lei suma încasată în contul asigurărilor de viață.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version