Amnistia fiscală s-ar putea aplica atât persoanelor fizice, cât și juridice, cu datorii la data de 31 decembrie 2017, aceasta fiind una dintre ideile luate în calcul de Ministerul Finanțelor Publice, au declarat, pentru HotNews.ro, surse din instituție.

foto Jean Mihai Pâlșu

“Nu putem vorbi momentan de un proiect pe tema amnistiei fiscale. Sunt mai multe idei. Una dintre ele, pe care o luăm în calcul, este ca aceasta să se aplice pentru cei cu datorii la data de 31 decembrie 2017. Se va aplica atât persoanelor fizice, cât și juridice. Vorbim de circa 100 miliarde lei, din care doar 3 miliarde sunt datorii ale persoanelor fizice. Mare parte din sumă nu mai poate fi recuperată, așa că mai bine să o ștergem. Pe partea de persoane juridice sunt circa 17 miliarde lei care pot fi recuperate, dar în decursul a foarte mulți ani”, au spus acestea.

Conform surselor citate, situația multor companii de stat reprezintă un alt motiv pentru care se va recurge la amnistie fiscală.

„Sunt multe companii de stat pe care nu le poți ajuta din cauza legislației europene pe tema ajutorului de stat. Așadar, decât să le închidem, pentru că vorbim de locuri de muncă, nu mai bine le ajutăm?”, au precizat sursele.

author avatar
Focus Economic
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version