Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat în legătură cu posibila existenţă a unei diferenţe de debitare la una din pompele benzinăriei OMV de pe Şoseaua de Centură a Bucureştiului, şi a demarat un control, dar în urma verificărilor nu s-au constatat abateri de la limitele legale, arată instituţia, într-un comunicat de presă.

foto Jean Mihai Pâlșu

“În urma informaţiilor apărute în spaţiul public în dimineaţa zilei de 21 decembrie 2019 referitoare la existenţa unei diferenţe de debitare a unei pompe dintr-o benzinarie OMV de pe Şoseaua de Centura a Bucureştiului, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) s-a autosesizat şi a derulat un control în staţie”, se precizează în comunicatul transmis duminică.

În analizarea aspectelor descrise, ANPC a constatat faptul că la proba cu vasul etalon deviaţia înregistrată a fost de 0,002 litri – 0,003 litri, în conformitate cu normele metrologice în vigoare. Eroarea tolerată conform legii este de +/-0,5% din volumul măsurat, deci pentru cazul de faţă, la alimentarea a 20 litri, pompa se încadrează în limitele legale.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version