Slabă consolare pentru cei care și-au montat – mulți, pe cheltuială proprie – panouri fotovoltaice: Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a amendat cu suma totală de 2,4 milioane de lei șase (6) distribitori de energie electrică, pentru tărăgănarea racordării prosumatorilor.

Astfel,  au fost „arși” cu câte 400.000 de lei operatorii Distribuţie Energie Electrică România, Distribuţie Energie Oltenia, Delgaz Grid, E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Banat şi E-Distribuţie Dobrogea.

Precizările ANRE:

„Ca urmare a numeroaselor petiţii referitoare la racordarea prosumatorilor la reţelele de distribuţie a energiei electrice, au fost semnate mandate de control la operatorii de distribuţie a energiei electrice pentru a verifica modul în care sunt respectate regulile de racordare la un loc de consum existent a instalaţiilor de producere a energiei electrice din surse regenerabile.

Aceste reguli au avut ca obiect:

  • respectarea termenului de maximum două zile lucrătoare, de la data înregistrării notificării şi a documentaţiei complete, pentru transmiterea către solicitant a facturii de plată a tarifului pentru actualizarea certificatului de racordare;
  • respectarea termenului de maximum cinci zile lucrătoare de la data înregistrării notificării şi a documentaţiei complete, pentru înlocuirea sau, după caz, montarea contorului, pentru punerea sub tensiune pentru perioada de probe a instalaţiei de producere a energiei electrice;
  • respectarea termenului de maximum trei zile lucrătoare, de la data depunerii de către prosumator procesului-verbal de recepţie a punerii în funcţiune, pentru actualizarea/emiterea şi transmiterea către prosumator a certificatului de racordare;
  • respectarea termenului de maximum două zile lucrătoare, de la data actualizării/emiterii certificatului de racordare, pentru punerea sub tensiune finală a instalaţiilor electrice aferente locului de consum existent la care s-au racordat instalaţii de producere a energiei electrice din surse regenerabile”. 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version