Nouă din zece măriri salariale primite de angajaţii români nu acoperă inflaţia, iar puterea de cumpărare a scăzut şi cu 50%, relevă rezultatele unui sondaj realizat pe platforma de recrutare BestJobs, date joi publicităţii.

foto Jean Mihai Pîlșu

Cererea mare de produse şi servicii după ridicarea restricţiilor COVID-19 şi conflictul din Ucraina au dus la o creştere accelerată a inflaţiei, până la pragul de 14,5% la finalul lunii mai, potrivit Institutului Naţional de Statistică, erodând situaţia financiară a românilor. Doar o parte au primit măriri salariale de la începutul anului, însă, în 90% din cazuri sub rata inflaţiei, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a puterii de cumpărare, chiar şi de 50%, precizează BestJobs.

Doar 37% dintre respondenţi au primit o mărire salarială de la începutul anului şi alţi 12% au fost sprijiniţi de angajator prin beneficii extrasalariale, precum tichete de masă sau prime ocazionale. Restul de 51% nu au beneficiat de nicio creştere a venitului lunar care să-i ajute în lupta cu inflaţia, dar un sfert au primit promisiunea unei majorări salariale din partea angajatorilor, care însă nu s-a materializat până în prezent.

Atât angajaţii care nu au primit o creştere salarială, cât şi cei pentru care mărirea nu acoperă nivelul inflaţiei spun că se gândesc să aplice şi la alte joburi pentru a compara ofertele salariale (aproape 44%), iar peste 19% dintre respondenţi au în plan să discute cu angajatorul pentru a găsi soluţii, potrivit sondajului.

„Chiar dacă cele mai recente date statistice oferite de INS arată o creştere a câştigului salarial mediu net de 11,4% pentru luna aprilie 2022, realitatea este că angajaţii resimt mult mai puternic decalajul dintre nivelul salariului şi cel al preţurilor de pe piaţă. Situaţia nu este mai strălucită nici de partea angajatorilor, întrucât se văd nevoiţi să suplimenteze bugetele de salarii sau să adopte noi strategii care să le permită să îşi menţină nivelul de producţie. Chiar şi în ciuda acestor presiuni economice, piaţa muncii este în cel mai dinamic punct în care a fost în ultimii doi ani şi jumătate, atât din punct de vedere al ofertelor, cât şi din cel al aplicărilor, iar această mobilitate nu poate fi decât un semn bun pentru economia românească”, spune Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs.

Majoritatea angajaţilor (56%) consideră că o creştere salarială între 10 şi 30% ar putea diminua efectele inflaţiei în cazul lor, în timp ce aproape un sfert consideră că au nevoie de o mărire de 31-50%. Pentru 20% dintre angajaţi, situaţia lor financiară ar necesita o majorare de peste 50% ca să îşi poată menţine stilul de viaţă. În acest sens, 1 din 10 angajaţi români plănuieşte să ia proiecte profesionale pe lângă job, pentru a-şi suplimenta veniturile şi pentru a acoperi nivelul actual al inflaţiei.

Conform sondajului BestJobs, 44% dintre angajaţii români spun că nivelul de trai li s-a modificat simţitor, pe motiv că preţurile au crescut în egală măsură atât în cazul alimentelor, bunurilor de larg consum, produselor vestimentare, cât şi cazul utilităţilor şi carburanţilor.

Sondajul a fost efectuat în perioada 27 mai – 19 iunie pe un eşantion de 1.451 de utilizatori de internet din România.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Pe platformă sunt peste 4,6 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii, peste 40.000 de joburi şi mii de freelanceri, agenţi de recrutare sau specialişti în dezvoltare profesională şi personală (coachi, mentori, terapeuţi, avocaţi şi alte tipuri de specialişti).

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version