În 2023, deficitul de specialiști și incertitudinile economice vor accelera strategiile de retenție a angajaților. Companiile încetinesc ritmul de recrutare, la început de 2023, și vor pune tot mai mult accent pe dezvoltarea echipei pentru a acoperi nevoile de creștere, potrivit BestJobs.

2022 a fost anul recordurilor în recrutare, cu peste 400.000 de locuri de muncă disponibile pe platforma de recrutare online BestJobs și 5,5 milioane de candidați care au cumulat peste 8 milioane de aplicări în căutarea unui job nou, arătând cel mai mare interes din ultimii cinci ani.

Datele BestJobs mai arată că, anul trecut, 5,5 milioane de candidați și-au căutat activ job pe platforma de recrutare, cu 39% mai mulți decât în anul anterior. Cele mai multe căutări au fost pentru rolurile de Contabil, pentru care salariile nete pornesc de la 650 euro pentru un junior și ajung la 1.800 euro pentru un expert, Inginer, care în funcție de specializare poate câștiga între 900 și 1.600 de euro pe lună și Șofer, pentru care salariul este între 800 și 1.200 pentru cursele interne și ajunge la 1.800 – 2.400 pentru cursele internaționale.

Mai mult, domeniile cu cele mai multe oferte de angajare, dar și cele mai multe angajări au fost Vânzări, IT/ Telecom, Inginerie, Financiar/ Contabilitate și Producție/ Logistică. Deficitul de specialiști rămâne în continuare o problemă în IT, Sănătate și Tehnic. 

Joburile cu cele mai mici și cele mai mari salarii din 2022

Pornită ca o propunere legislativă europeană, transparentizarea salariilor va prinde tot mai mult teren în 2023. Din totalul joburilor disponibile pe platformă în 2022, 22% au fost cu #SalariuLaVedere, iar cele mai multe astfel de joburi au fost în Vânzări, IT, Financiar/Contablitate.

În Vânzări, salariul cel mai mic este obținut de un reprezentant de vânzări (700 – 860 de euro lunar), iar cel mai mare de un Senior Sales Executive, ce câștigă 2.200 – 2.800 de euro. În Producție/Logistică, salariile pornesc de la 600 de euro lunar pentru un Gestionar depozit și pot ajunge la 1.700-2.200 de euro pentru un Manager Logistică, iar în IT/ Telecom un Junior Network Engineer are un salariu cuprins în intervalul 840 – 1.100 euro, în timp ce un Lead Front-End Engineer poate accesa un salariu de 3.400 – 3.800 euro. În Financiar/ Contabilitate, cel mai mic salariu este obținut de un Junior Auditor, ce poate accesa un salariu mediu lunar de 750 – 900 de euro, în timp ce un Financial Controller are un câștig mediu lunar ce poate ajunge la 1.900 de euro. 700 de euro lunar este suma cea mai mică pe care o poate obține un angajat ce lucrează în Inginerie, pe rolul de Inginer proiectant instalații, iar cel mai mare salariu din Inginerie îl câștigă un Director Tehnic Instalații – stingere incendii, care poate ajunge și la un salariu mediu de 3.500 de euro pe lună.

Orașele cu cele mai multe oportunități profesionale, în 2022, au fost București, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Constanța, Sibiu, Arad, Târgu Mureș și Oradea, principalii poli demografici și economici la nivel național.

Andrei Frunză

„Semnalele actuale din piață indică faptul că ritmul angajărilor noi se va tempera în prima parte a anului, consecința unui context macroeconomic dominat de incertitudine. Deficitul de personal rămâne însă o provocare majoră pentru mediul de business și în 2023, obligând departamentele de HR să se concentreze pe maximizarea indicatorilor de retenție, dar și pe dezvoltarea competențelor angajaților existenți sau chiar pe mobilitatea acestora între departamente, în funcție de priorități și disponibilitate. Astfel, candidații vor simți din piață presiunea de a se dezvolta profesional, de a evolua și a-și perfecționa aptitudinile, astfel încât să devină cât mai valoroși pentru angajatori”, spune Andrei Frunză, CEO BestJobs România. 

Strategiile de retenție se vor concentra pe beneficii personalizate și flexibilitate

În 2022, pe lista de beneficii preferate s-au numărat posibilitatea de a lucra remote și programul flexibil de lucru. 10% dintre joburile disponibile anul trecut pe BestJobs au putut fi realizate de la distanță, în timp ce joburile hibrid au crescut tot mai mult ca volum, de la 14% la începutul anului la 20% spre final. 

Și în 2023, pentru a păstra în echipe angajații buni, companiile vor continua să fie flexibile și să pună pe primul loc nevoile angajaților. Totodată, lista de beneficii va fi completată de bonusurile de performanță, tichetele de masă și primele de sărbători, la pachet cu posibilitatea de a-și personaliza schema extra-salarială în funcție de nevoi.

Lecțiile anului 2022 și planurile angajaților pentru 2023

Începutul anului reprezintă momentul când angajații analizează lucrurile bune făcute din punct de vedere profesional pentru bunăstarea lor, statusul rezoluțiilor pe care le-au setat anul trecut și setează altele noi. În 2022, angajații români au făcut schimbări profesionale, pentru starea lor de bine. Mai exact, 23% și-au amenajat biroul de acasă, fapt ce le-a sporit productivitatea și creativitatea, tot 23% au investit în propria dezvoltare profesională, 19% au avut curajul să își schimbe jobul și tot 19% au obținut o promovare, în timp ce 17% dintre candidați au demisionat de la un loc de muncă toxic, potrivit unui sondaj BestJobs realizat în luna decembrie, pe un eșantion de 1.049 de utilizatori de internet din România.

Același sondaj arată că aproximativ 40% sunt optimiști pentru 2023, comparativ cu 60% care sperau în decembrie 2021 că anul ce urmează va fi mai bun. 27% cred că va fi mai dificil, iar 16% sunt de părere că nu va fi diferit. Lecțiile pe care angajații le-au învățat în 2022 și vor să le aplice în 2023 fac referire la gestionarea mai bună a finanțelor, la bunăstare și la timpul petrecut cu cei dragi. Astfel, 25% vor ca în 2023 să își ia mai mult timp liber și să muncească mai puțin, 19% să fie mai atenți la starea de sănătate în timp ce peste 16% vor să aibă mai mare grijă cu gestionarea banilor și aproape 13% să prioritizeze bunăstarea psihică.

Despre BestJobs 

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 20 ani în domeniu, BestJobs se implică permanent în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație și servicii conexe recrutării pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare, recrutare și de dezvoltare profesională și personală. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 35.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare sau specialiști în dezvoltare profesională și personală (coachi, mentori, terapeuți, avocați și alte tipuri de specialiști). 

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version