Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, vrea înarmarea inspectorilor antifraudă, sub pretextul „întăririi luptei anticorupție”.

„Este o decizie pe care o implementăm în timp și pe care împreună cu MAI urmează să o punem la punct, ei sunt cei care eliberează certificatul port arma”, a anunțat, marți, Boloș.

El a arătat că inspecțiile antifraudă nu vor mai fi făcute de la nivelul regionalelor ANAF, ci la cel județean, iar inspectorii antifraudă vor fi „militarizati”, ei urmând a purta armă.

„Inspectorii antifraudă și noul lor statut, respectiv acela de militarizare a activității acestora, este în sensul întăririi luptei anticorupție și activității economice ilicite care se desfășoară pe teritoriul județelor și de aceea intenția noastră, prin proiectul de ordonanță de urgență este că aceste structuri teritoriale să funcționeze la nivelul județelor. Noi aveam doar structurile regionale și activitatea în județe se desfășura prin intermediul regionalelor. De aceea am propus aceste măsuri, care sunt la pachet, pentru că din Direcția Regională Antifraudă fiscală dorim să facem și să fie pentru statul român un instrument de luptă puternic împotriva evaziunii fiscale și mai ales a activităților ilicite”, a precizat Marcel Boloș.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version