Ministrul Muncii, Marius Budăi, a actualizat prin Ordinul nr. 964/2022  modelul declarației pentru mecanismul Kurzarbeit – prelungit de Guvernul Ciucă, în luna trecută, prin OUG 73/2022.

Astfel, angajatorii pot cere acest ajutor de la stat, dacă producția realizată în luna pentru care solicită aplicarea măsurii s-a diminuat cu cel puțin 10%, față de aceeași lună din 2019, sau față de media lunară a producției realizate în 2019.

Pentru cei înființați în perioada 1 ianuarie-15 martie 2020 și care au cel puțin un angajat, diminuarea producției se raportează la cifrele din luna anterioară aplicării Kurzarbeit.

Precizările Ministerului Muncii:

Sprijinul financiar pentru reducerea timpului de muncă (Programul Kurzarbeit), destinat angajatorilor și altor entități economice, a fost prelungit, până la 31 decembrie 2022, fiind inițiat de Guvern în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aplicându-se pe perioada stării de urgență/alertă, dar și timp de 3 luni după încetarea acesteia, respectiv până la data de 8 iunie a.c.

Pentru a asigura în continuare menținerea locurilor de muncă și pentru prevenirea creșterii șomajului, OUG 73/2022 prevede acordarea în continuare a indemnizaţiei de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru, salariaţilor afectaţi de reducerea timpului de muncă cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă. Indemnizaţia este suportată de angajator, se achită la data plăţii salariului lunii respective și se decontează din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Vor putea solicita acest sprijin angajatorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

– măsura afectează cel puţin 10% din numărul de salariaţi ai unităţii;

–  reducerea activităţii este justificată de o diminuare a cifrei de afaceri din luna anterioară aplicării măsurii sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia, cu cel puţin 10% faţă de luna similară sau faţă de media lunară a cifrei de afaceri din anul anterior declarării stării de urgenţă/alertă, respectiv 2019; în situația în care nu se înregistrează o diminuare a cifrei de afaceri de 10%, se ia în calcul diminuarea producției realizate în luna pentru care se solicită aplicarea măsurii sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia, cu cel puţin 10% faţă de luna similară sau faţă de media lunară a producţiei din anul anterior declarării stării de urgenţă/alertă.

De asemenea, în scopul diminuării riscului de excluziune socială a celor care sunt activi economic, dar aflați și în situația de a-și înceta activitatea, actul normativ mai prevede prelungirea perioadei de acordare a indemnizației de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale pentru profesioniştii prevăzuți de Codul Civil, pentru persoanele fizice care obţin venituri din drepturi de autor şi drepturi conexe, potrivit Legii nr. 8/1996, și pentru persoanele cu convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version